Redactor: Sorina Bujarov

Şase copii diagnosticaţi cu o maladie genetică mortală - sindromul Wiskott-Aldrich - au fost salvaţi cu ajutorul unui tratament ce are la bază o tulpină inactivă de HIV, virusul care declanşează SIDA. Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători francezi şi britanici. 

Sindromul Wiskott-Aldrich, care afectează aproximativ 10 copii dintr-un milion, împiedică procesul de cicatrizare în urma rănilor, iar bolnavul devine astfel vulnerabil în faţa hemoragiilor şi a infecţiilor. Maladia îşi are originea într-o malformaţie de ordin genetic care împiedică sistemul imunitar să se dezvolte în mod normal.

Boala poate fi tratată de obicei printr-o grefă de măduvă osoasă, cu condiţia ca donatorul să fie o rudă apropiată a pacientului.

Experimentul, coordonat de clinicile Great Ormond Street din Londra şi Necker din Paris, a debutat prin prelevarea unor fragmente de măduvă osoasă de la pacienţi. Medicii au identificat apoi celulele responsabile cu regenerarea sistemului imunitar.

Cu ajutorul unei tulpini inactive de HIV, medicii au introdus în acele celule secvenţe de ADN sănătos. Apoi, fragmentele de măduvă osoasă „reparate” au fost grefate în organismele pacienţilor, informează Mediafax.

Dintre cei şapte copii trataţi, şase au răspuns pozitiv la această metodă de tratament. Unul dintre ei, un francez, nu mai are nevoie, deja, de scaun cu rotile pentru a se deplasa. Cel de-al şaptelea a murit din cauza unei infecţii care s-a declanşat înainte de începerea tratamentului.

 

 Articole relaționate:

Număr record de infectare cu HIV la bebelușii din estul Ucrainei 

HIV devine mai agresiv. Virusul dezvoltă boala SIDA în doar trei ani de la infectare 

Ucraina riscă să fie lovită de un focar de poliomielită. Rata de vaccinare este cea mai redusă din ultimii 20 de ani