Proiectul de Hotărâre privind optimizarea serviciului de asistență medicală urgentă prevede o coordonare mai bună a serviciului de asistență medicală urgentă. La prima etapă când a fost creat acest serviciu nu erau capacitățile necesare de gestionare eficientă, de aceea el a fost împărțit în cinci stații zonale – Nord, Centru, Sud, iar substațiile din Municipiul Chișinău au fost trecute la Institutul de Medicină Urgentă, ceea ce nu este tocmai corect. Asta pentru că o structură de asistență prespitalicească trebuie să se ocupe cu cazuri tratate, plata DRG și nu de adus pacienții la Urgență.

Cunoașteți că recent a fost creat un centru performant la Stația Zonală Centru, care are capacitatea de a gestiona toate urgențele medicale din țară, acolo poate fi monitorizat fiecare automobil - unde se deplasează, cât durează deplasarea, etc. Tot acolo există un centru unic de preluare a comenzilor, inclusiv în cazul când va fi implementat serviciul 112.

Deci, proiectul are menirea de a evita dublări și ineficiența cheltuielilor. La SCR și la Institutului de Urgentă sunt create centre de ajutor medical urgent în caz de ictus cerebral și infarct miocardic. Toți acești pacienți vor fi preluați și aduși maximal pentru a beneficia de îngrijiri medicale. O să fie o gestiune unică, vom eficientiza serviciile de urgență, care vor fi mai calitative. Banca Mondială și alți parteneri externi ne recomandă instituirea managementului comun pentru mai multe instituții medicale, iar rezultatele acestor politici se vor vedea în timp.

Stațiile zonale, punctele de urgență și toți lucrătorii medicali rămân acolo unde lucrează acum. Nimeni nu este strămutat nicăieri. Doar că stațiile zonale nu vor mai fi separate, ci vor ține de centrul național. Nu va mai exista administrație separată pentru fiecare stație, se vor evita procurările separate, toate treburile administrative vor fi centralizate. Lucrătorii medicali rămân la posturile lor. Nimic nu se optimizează, nimeni nu-și va pierde locul de muncă.

Important este să deblocăm acest proces. Implementarea lui nu se va produce în următoarea lună sau două. Posibil că vom avea timp să racordăm totul până la 1 septembrie, deci timp mai este, inclusiv pentru consultări și comunicare.

Ministerul Sănătății nu înaintează proiecte de documente pentru consultare pentru instituțiile din subordine, alta este procedura, iar lucrătorii medicali ar trebuie să-și concentreze eforturile în acordarea asistenței medicale de calitate. Noi vom comunica cu ei și vom explica, în special după crearea Centrului Național, în privința optimizarea serviciului de urgență. Atunci vom implica mai multă lume.