Autor: Irina Papuc
Comuniștii promovează o inițiativă legislativă menită, potrivit autorilor, să apere interesele producătorilor autohtoni de medicamente. Aceștia ar fi înregistrat pierderi substanțiale, după modificările operate în legislație acum doi ani, prin votul majorității parlamentare, și nu mai pot concura cu producătorii străini. Asociația producătorilor autohtoni de produse farmaceutice și parafarmaceutice din Moldova salută inițiativa comuniștilor, dar autoritățile spun că aceasta contravine prevederilor Acordului aprofundat de liber schimb cu Uniunea Europeană.
Deputații PCRM, Oxana Domenti, Oleg Reidman și Galina Balmoș au înregistrat în Parlament un proiect ce prevede reintroducerea în legislația națională a marjei preferențiale de 15 la sută pentru producătorii autohtoni de medicamente care participă la licitații publice.
Autorii menționează că această marjă a fost exclusă odată cu intrarea în vigoare a Legii privind politica bugetar-fiscală. În nota informativă se arată că, din acel moment, veniturile producătorilor locali au scăzut dramatic, iar locul companiilor moldovenești la licitații publice a fost preluat de cele străine.
Președintele Asociației producătorilor locali de produse farmaceutice și parafarmaceutice din Moldova, Valentin Tofan, confirmă această stare de fapt. El susține că statul nu are mecanisme legale prin care să-i protejeze pe agenții economici locali, în schimb Moldova dezvoltă potențialul producătorilor străini.
„În toate statele CSI guvernele îi ajută pe producătorii locali să se dezvolte. Putem lua exemplu Belarusiei sau Uzbekistanului, care au găsit diverse soluții în privința taxelor vamale sau participarea producătorilor locali la licitații publice. Noi și așa nu putem produce cantități mari din cauza pieței restrânse a Republicii Moldova, dar nici nu suntem susținuți. În schimb le dăm mână liberă producătorilor străini și le mărim bugetul și potențialul”, spune Valentin Tofan.
Totodată, el se declară conștient de faptul că Guvernul a fost nevoit să modifice legea în conformitate cu Acordul de liber schimb aprofundat cu UE.
Anume acest motiv a fost invocat de Guvern, care a dat aviz negativ proiectului. Astfel, ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, menționează că legislația națională în privința achizițiilor publice trebuie armonizată cu acquis-ul Uniunii Europene, iar documentele internaționale stipulează expres că țările trebuie să asigure echitatea dintre producătorii locali și internaționali, fără să favorizeze pe vreunul dintre aceștia.