Autor: Irina Papuc
Poliția anunță că a reținut o grupare criminală formată din cinci persoane care racolau femei din Republica Moldova pentru trafic de ovule. Aceștia le duceau în Istanbul, unde li se efectuau investigații medicale, iar ulterior ovulele erau recoltate în Ciprul de Nord. Victimele alese trebuiau să fie blonde cu ochii albastri, să aibă înre 25 și 27 de ani și să aibă o naștere înregistrată. Iurie Podorilov, șeful adjunct al Centrului pentru combaterea traficului de persoane, din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, spune că până acum au fost identificate șapte femei racolate, toate din Republica Moldova. Cea mai mare parte dintre ele sunt din sudul țării.
Gruparea criminală era condusă de o moldoveancă în vârstă de 34 de ani, stabilită de mai mulți în ani Istanbul. În Moldova însă, de recrutare se ocupa o femeie din Ucraina, în vârstă de 25 de ani. Oamenii legii spun că au ridicat, în cadrul perchezițiilor, calculatoare și alte probe care confirmă activitățile ilegale. Deocamdată însă nu este cunoscută suma afacerilor.
Femeile care acceptau să doneze ovule, primeau o recompensă de 500 de dolari. Acestea erau mințite că pot dona de mai multe ori, fără să dezvolte probleme de sănătate, ceea ce nu este adevărat.
█ Articole relaționate: