Autor: Irina Papuc

O mare parte dintre figuranții dosarului licitațiilor trucate au obținut între timp schimbarea formei de arest sau chiar s-au întors la serviciu. Omul de afaceri, Tudor Ceaicovschi, rămâne însă în arest în Penitenciarul nr.16. Decizia de a prelungi termenul a fost luată în această seară. Potrivit procurorului care instrumentează cazul, Dorin Compan, acesta se va afla în detenție până pe 22 iulie. Deoarece acuză probleme de sănătate, Ceaicovschi continuă să se afle în spitalul închisorii.

Tudor Ceaicovschi deține două companii importatoare de dispozitive medicale care au câștigat de câțiva ani consecutiv sute de licitații pentru procurarea de utilaj medical și consumabile pentru instituțiile medicale din țară. Procurorii Anticorupție nu cred că acesta le-a câștigat pentru că avea cele mai bune oferte, ci pentru că ar fi mituit responsabilii din sistemul de sănătate. Avocații însă încearcă să demonstreze nevinovăția acestuia.

La mijlocul lunii aprilie ofițerii anticorupție au arestat 16 responsabili din domeniul Sănătății, printre ei directori de spitale și funcționari publici. Aceștia sunt învinuiți de trucarea licitațiilor publice, organizate în sectorul medical. 

 Articole relaționate:

Dosarul licitațiilor trucate // Unul dintre bănuiți a avut nevoie de îngrijirea medicilor de la Urgență, după ce a leșinat 

Ex-ministrul Sănătății, Andrei Usatîi și directorul Spitalului de Urgență, Gheorghe Ciobanu mai rămân în izolator 

Fostul ministru al Sănătății, transferat în penitenciar, iar directorul Agenției Medicamentului - cercetat, în continuare, la domiciliu