Cine ne ajută când ajungem bătrâni? În Moldova, din acest punct de vedere, nu prea există alternative. Încerci să te descurci cum poți, ori, dacă ești mai norocos au grijă de tine copiii sau asistenții sociali și medicali, instruiți să ofere servicii persoanelor în vârstă. Statisticile oficiale arată că țara noastră, de rând cu alte state ale lumii, îmbătrânește constant și sigur. Pe an ce trece, avem mai mulți bătrâni decât tineri, iar acest lucru ne împovărează pe toți.

Și în timp ce în statele dezvoltate bătrânii se pot bucura de viață până la sfârșitul zilelor lor, în Moldova bătrânețea, de cele mai deseori, se transformă în chin și tristețe. Bătrânii noștri nu au ce mânca la propriu, nu au cu ce se îmbrăca și nici suficiente surse ca să se trateze. Mai dureros este faptul că ei sunt ultima categorie socială la care statul se gândește cu adevărat. Ceea ce îi mai salvează pe bătrânii moldoveni sunt serviciile sociale și medicale oferite de organizații neguvernamentale specializate în susținerea vârstnicilor, susținute de obicei, de donatori din afara țării. Dacă aceștia ar spune într-o zi că nu ne mai pot ajuta, atunci mulți bătrâni pur și simplu ar muri de foame ori de boală. Printre organizațiile neguvernamentale care încearcă să le aducă mai multă lumină în sufletele bătrânilor din câteva raioane din nordul Moldovei este CASMED. Specialiștii de aici cunosc fiecare bătrân din cele 27 de sate în care muncesc, le știu problemele și durerile, devin cumva membri de familie. Ei le administrează tratamente, îi hrănesc și le aduc apă, îi spală și le rezolvă tot felul de probleme. Sănătate INFO împreună cu CASMED lansează o campanie amplă cu genericul „Adoptă un bătrân”. Scopul acesteia este unul cât se poate de nobil – vrem să afle cât mai mulți oameni că bătrânii din Moldova singuri, bolnavi și țintuiți la pat sau care au copii în străinătate pot beneficia de servicii medicale și sociale din partea unor specialiști pregătiți. Astfel, preț de câteva luni, vă vom prezenta poveștile unor oameni în etate care fac parte din acest proiect, vom intervieva autorități, asistenți medicali și sociali, medici de familie și chiar vom vorbi cu unii dintre finanțatorii externi care ajută Moldova să aibă grijă de bătrâni.

Notă:Centrul de Asistenţă Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED” este o organizație neguvernamentală, care are scopul să asigure servicii de calitate socio-medicale la domiciliu, să reducă gradul de dependenţă a bâtrânilor imobilizați sau care se confruntă cu probleme medicale și sociale. Crearea acestei asociații a fost condiţionată de nevoia de a îmbunătăți condițiile de viață ale bătrânilor din Moldova.