Vladimir Guriev, doctor în ştiinţe medicale, şef Laborator Epidemiologia Hepatitelor Virale la Centrul Național de Sănătate Publică

Problema este în finanțarea Programului Național de combatere a hepatitelor virale B, C şi D pentru anii 2012 – 2016, aprobat prin Hotărârea Guvernului Nr. 90 din 13.02.2012. Acolo este prevăzută dotarea laboratoarelor din cadrul Centrelor de Sănătate Publică, unde s-ar putea confirma fiecare probă la cel mai înalt nivel. Acest lucru însă nu este posibil nici acum, deși este nevoie să asigurăm un nivel mai înalt de diagnosticare a acestor maladii în toate laboratoarele din țară. Din lipsa finanțării acest lucru nu poate fi realizat.  

Din păcate, la noi politicile și strategiile în domeniul sănătății se fac în funcție de finanțare, dar nu de necesități. În cazul hepatitelor virale, nivelul de finanțare ne permite doar vaccinarea contra hepatitei B și tratamentul specific acestor patologii, iar restul activităților prevăzute în program ar putea fi realizate doar dacă se dau bani suplimentar pentru asta. Este vorba inclusiv de procurarea reactivelor de laborator necesare pentru confirmarea diagnosticului de hepatită virală. Acum toate cazurile neclare şi complicate de hepatită sunt confirmate doar la nivel național, adică în laboratorul de referință şi în laboratorul epidemiologia hepatitelor virale. Deci, nu se face în fiecare raion așa cum ar trebui, dar numai la Centrul Național de Sănătate Publică.

Din cauza că nu avem aceste reactive, în Moldova se face o hiperdiagnosticare a cazurilor de hepatită virală acută. De multe ori medicii din teritoriu trimit probele pacienților la noi, pentru că nu pot identifica etiologia hepatitelor. Asta din cauză că nu au la dispoziție toate trusele de diagnostic necesare pentru a face acest lucru.

În laboratoarele spitalelor, de exemplu, hepatita este diagnosticată doar conform markerilor de bază. Este necesar să folosim reactivi de laborator pentru diagnosticarea tuturor markerilor hepatitelor virale, prin metode veridice. De altfel, problema nu este doar în lipsa acestor reactivi, dar în executarea algoritmului de diagnostic. Ce facem noi la nivel național, adică metodele de diagnostic folosite de noi, ar trebui să existe și la nivel raional. Asta ar îmbunătăți mult situația în privința hepatitelor în țară. Dacă acești reactivi ar fi disponibili și în raioane, ar fi posibil screeningul persoanelor din cadrul grupurilor cu risc sporit de infectare, diagnosticare şi confirmare mai rapidă a acestor patologii,  ceea ce ar reduce semnificativ răspândirea maladiei în rândul populației – capitol la care avem probleme. Noi la Centru putem depista hepatitele virale urgent în special în caz de erupţii epidemice, pentru că este vorba de sănătate publică. Spitalele din teritorii însă, care de obicei au contracte cu laboratoarele private, află diagnosticul pacientului într-o săptămână. Ar fi mult mai bine, dacă am avea o rețea de laboratoare dotate cu trusele necesare de diagnostic, mai ales că noi suntem endemici la capitolul hepatite virale A, B, C şi D. În țară avem înregistrate peste 40 de mii de persoane cu hepatite virale cronice, numărul real este însă mult mai mare.

Nu e nevoie de sume fabuloase pentru procurarea acestor reactivi și pentru laboratoare din teritoriu, e vorba de câteva sute de mii de lei anual pentru toată țara.