Autor: Elena Cioina
Acest interviu este despre medicii rezidenți și condiția lor în sistemul de sănătate din Moldova. De altfel, puțini dintre viitorii medici pot fi convinși să vorbească despre problemele pe care le au. Și mai puțini vorbesc despre ele deschis. Motive sunt mai multe, dar unul determinat este dezamăgirea. Majoritatea medicilor rezidenți nu mai cred că acțiunile lor sau comunicarea le va schimba situația, de aceea preferă să tacă și să muncească reieșind din realități. În consecință, cei mai buni pleacă din țară, iar cei care rămân – se pomenesc într-un cerc vicios, în care supraviețuirea înseamnă mult sacrificiu. De curând Parlamentul a decis să le dea salarii pentru practica de rezidențiat. Ar trebui să se întâmple de la toamnă când vor fi elaborate toate mecanismele. Am reușit să-l conving pe unul dintre medicii rezidenți, care a participat la consultările pe problema salarizării, să-mi vorbească despre situația lor. Iurie Arian se specializează în urologie. Iată cât de mult am reușit să-l descos.
Iurie, hai să vorbim despre salarii...
Salarii?
Mă gândesc că această problemă a fost una cu „barbă” până zilele trecute când Parlamentul a decis să facă totuși modificări în Legea cu privire la profesiunea de medic. Asta înseamnă că există cadru legal și voi veți fi primii medici rezidenți care veți putea fi salarizați conform legii. Cât de mult ați așteptat această reglementare?
La modul practic noi încă nu am obținut salarizarea. Abia a fost creat acel cadru legal favorabil pentru salarizarea noastră.
Din septembrie?
Sperăm. Legea a creat doar cadrul legal favorabil, însă mecanismul conform căruia urmează să fie salarizați medicii rezidenți, care să fie durabil și în timp și eficient, urmează să fie stabilit de regulamente ce abia urmează să fie elaborate de Ministerul Sănătății și ulterior aprobate de Guvern.
Și dacă în viitorul apropiat nu vom avea un Guvern cu acte în regulă?
Nu cred că va fi o problemă. Este important să ne mobilizăm și să creăm acel grup de lucru care va elabora regulametele necesare, fișele de post. După ce totul va fi gata, nu cred că Guvernul interimar sau altul nou va tergiversa aprobarea lor.
În general crezi că procesul va fi unul de durată sau lucrurile vor merge mult mai rapid acum?
Procesul deja a început. Lucrează la aceste regulamente atât Universitatea, cât și Ministerul Sănătății. Ulterior va începe etapa de consultări cu șefii de catedre. Acum pentru prima dată este menționat într-o lege organică că responsabilitatea pentru actul medical este atât a medicului rezident, cât și a doctorului coordonator. Or, cred că era o părere eronată până acum că medicul rezident avea responsabilitate juridică zero. Nu este corect. În Legea 264 privind exercitarea profesiunii de medic nu se vorbește nimic despre medicul rezident. În legea modificată s-a dat un statut profesional medicului rezident.
Vrei să spui că medicii rezidenți nu au avut până acum niciun statut legal?
Ba da, dar într-un regulament aprobat de Guvern și nu într-o lege organică. Este vorba de regulamentul cu privire la studiile de rezidențiat. Și la noi știți cum e – dacă nu e scris în lege, cumva nu are valoare, nu se respectă. E ca și cu tot felul de norme sau Convenții internaționale. Ele sunt prioritare conform Constituției, dar deseori se subestimează valoarea lor, de aceea că unele norme nu se regăsesc în legislația noastră.
Eu mai am o curiozitate în legătură cu procesul de elaborare a cadrului legal pentru salarizarea rezidenților. Ziceam că discuțiile pe marginea acestei probleme au început mai activ acum doi ani și în toată această perioadă nu am văzut ca rezidenții și studenții de la medicină, pentru că și pe ei îi va viza la un moment dat, să fie activi și să-și ceară drepturile, argumentând acțiunile lor. Poate cu mici excepții – o acțiune de protest în fața Guvernului și un manifest postat pe o rețea de socializare. De ce rezidenții având această problemă nu s-au implicat suficient pentru a o rezolva?
Eu cred că e caracteristic nu doar rezidenților și nu doar celor de la medicină. Deseori se întâmplă ca atunci când e vorba de lucruri importante să fie lăsate pe seama altora. Știți că noi, moldovenii, avem așa o caracteristică – cineva să ne dea, cineva să ne facă.
Vrei să spui că rezidenții nu au fost suficient de mobilizați sau, dimpotrivă, cei care au avut un cuvânt de spus, au fost mustrați pentru acțiunile lor sau pur și simplu au cedat?
Nu cred că cineva a fost mustrat. Mereu suntem încurajați să ne cerem drepturile. Poate nu au fost constructivi în abordarea acestei probleme și s-au limitat doar la acele proteste care până la urmă nu au fost eficiente și nu s-a obținut nimic după ele.
Bine, hai să trecem la întrebări mai ușoare. Cum se descurcă un medic rezident doar având bursă?
Majoritatea muncesc adăugător prin alte părți. Nu trebuie să ne imaginăm că cei 990 de lei sunt echivalentul a cinci mii de lei. Ei sunt aceiași 990 de lei și puterea noastră de cumpărare e de doar 990 de lei. Deci, este imposibil să trăiești cu așa bani. Mai ales că mulți au familii, copii și practic nu ne trebuie prea multă filosofie ca să înțelegem în ce situație se află. Mulți lucrează pentru companii farmaceutice, care sunt totuși atractive. Sunt însă și medici care muncesc în domenii care sunt foarte departe de domeniul în care au fost instruiți. E păcat că atunci când rezidenții văd că situația în acest domeniu nu se schimbă, pur și simplu pleacă.
Și problema unde este?
Cred că sunt un complex de probleme. Senzația e că sunt două mecanisme care funcționează independent una față de cealaltă. Dacă am vorbi în termeni medicali, atunci nu sunt ca două vase comunicante. Universitatea produce mulți studenți. O bună parte pleacă peste hotare. Chiar și foarte mulți dintre cei care sunt instruiți pe banii statului. Ei pleacă și rămân în alte state. Cei rămași fie pleacă și ei sau se orientează spre alte domenii, pentru că situația la capitolul remunerare nu se schimbă.
Fie iau mită...
Credeți că cei care rămân în sistem supraviețuiesc doar din considerentul că iau mită?
Atunci de ce vin atâția tineri la medicină, dacă salariul este atât de mic și situația nu se schimbă? Care este raționamentul lor?
Cu siguranță nu se gândesc la mită. Sper că e așa. Aș putea să mă dau exemplu. Când am venit la facultate, colegii mai mari ne întrebau de ce am venit, dacă peste șase ani voi avea un salariu de o mie și ceva de lei. Atunci nu ne venea să credem. Nici nu vroiam să credem că e așa. Când am ajuns la final de studii, constat ca asta este o realitate și încearcă să se descurce reieșind din situația reală.
Din punctul tău de vedere, majoritatea tinerilor care vin la medicină, vin pentru că simt că asta este vocația lor sau pentru că gândesc după principiul că „poporul îi va hrăni”?
Dimineață mă gândeam la acest lucru. Cred că a fost o politică destul de tacticioasă din partea puterii sovietice, pentru că dezvoltând o asemenea teorie în societate practic preiei și predai acea responsabilitate pe care o ai, o pui pe umerii oamenilor cărora trebuie să le asiguri asistență medicală de calitate. Și rolurile cumva se inversează – omul este responsabil de ceea ce în realitate ar trebui să fie responsabil statul. Și dacă dezvolți acest lucru în mintea oamenilor, atunci vrând nevrând omul se gândește că atunci când vii la medic trebuie să-i dai ceva. Și respectiv medicul știe că lui omul o să-i dea, iar statul privește lucrurile dintr-o parte.
Crezi că din acest motiv medicii acceptă sau cer mită, iar oamenii sunt dispuși s-o ofere? Crezi că deja oamenii automat se gândesc că atunci când merg la doctor trebuie ceva să-i ducă?
(Pauză) Eu aș numi asta plată informală, care poate fi divizată în mită și mulțumire. Mulțumirea e atunci când medicul nu condiționează serviciile sale. Va fi sau nu „mulțumit” pentru ceea ce face, asistența trebuie să fie aceiași, nediscriminatorie. Și mita, da, este atunci când se condiționează actul medical. Eu nu sunt de-acord cu dvs. Oarecum limitați totul la mită.
Bine, atunci spune-mi din experiența personală. Și tu ești medic rezident și respectiv profesezi. S-a întâmplat vreodată să vezi doctori care condiționează actul medical?
De față cu mine, nu. Niciodată.
Doar ai auzit?
Da. Practic în fiecare zi. Chiar și video-uri mai nou sunt care reflectă această problemă. De fapt, nouă în fiecare zi ni se spune ca dacă se va auzi că cineva a condiționat un act medical vreunui pacient, va fi abordat dur. Foarte mult se pune accent pe faptul că dacă pacientul va dori să ofere mulțumire, bine, dacă nu, nu. Noi trebuie să ajutăm bolnavii necondiționat.
De ce în Moldova avem atâția doctori care condiționează actul medical și trebuie ei să rămână în sistem, chiar dacă sunt foarte buni?
Nu. Este părerea mea, chiar dacă ar putea fi una naivă. Dar să condiționezi actul medical contravine și jurământului pe care îl depui la sfârșit de studii. La ce bun acel jurământ, dacă tu condiționezi actul medical? Lucrurile se bat cap în cap. La ce este bun acest doctor, dacă serviciile sale sunt condiționate?
De exemplu, un bun chirurg…
Bun chirurg pentru cei care plătesc serviciile?
Faptul că rezidenții au bursă mică, nu primesc salarii, duc lipsă de bani în general sunt sau nu un impediment pentru dezvoltarea profesională?
Da, pentru că factorul de motivație lipsește. Este un impediment mare.
Este o situație generală pentru studenții de la medicină?
În contextul acesta este o problemă. Mai ales că fiind pus în situația de a găsi o soluție pentru problemele sale financiare, studentul, rezidentul nu poate să acorde mai mult timp studiilor, formării sale. Rezidențiatul anume asta înseamnă – formarea specialistului și acumularea experienței. Pentru aceasta e nevoie să participi la stagii, conferințe. Ca să avem o formare bună a viitorului medic, el trebuie să se focuseze doar pe formarea sa, dar nu pe angajarea la trei-patru locuri de muncă ca să-și câștige existența.
De această problemă nu trebuie să se ocupe doar Universitatea. Medicii rezidenți deja sunt parte a sistemului medical. Deci, de creșterea lor profesională deja ar trebui să se ocupe și Ministerul Sănătății și statul în general. Nu trebuie pasată problema de la o instituție la alta.
Și atunci soluția care ar fi, dacă în condițiile de acum rezidenții nu-și pot permite să meargă la conferințe științifice, stagii?
Uitați-vă, noi vorbim că rezidenții urmează să fie salarizați. Da, dar haideți să ne oprim și să analizăm cu cât vor fi salarizați? Că ei vor primi 1.700 de lei brut, minus impozite vor fi 1.400-1.500 plus acea bursă, în total 2.500. Acești bani vor putea îmbunătăți puțin situația, dar nu va rezolva problema în totalitate și nici nu vom reuși să creăm un mediu propice pentru dezvoltarea profesională a viitorilor doctori așa cum ne-o dorim. Este doar un început. Ulterior va trebui să găsim soluții pentru majorarea salariilor. Salariul mediu pe economie este de 4.500 de lei. Un medic rezident nu are nici cât jumătate din acest salariu mediu.
Și în plus, nu este echitabil în comparație cu alte profesii și alte salarii în Moldova. Într-un fel este lezată demnitatea persoanei. Deci, în concluzie, ca să te poți dezvolta profesional sursa de venit trebuie să fie suficientă ca să poți face diverse stagii. Chiar când discutam proiectul de lege privind profesiunea de medic am discutat și despre revederea bugetului de stat, care să prevadă cheltuieli și pentru posibilitatea de majorare a bursei.
Voi cum reușiți să vă dezvoltați în această situație?
Sunt foarte multe conferințe internaționale pentru care trebuie să aplici, trebuie să ai dorință, voință. Până la urmă asta nu ține doar de ce îți oferă Universitatea, dar și de medicul rezident. El trebuie să vrea să se formeze. Posibilități sunt multe. Universitatea îi va oferi acel timp de care ai nevoie ca să mergi la stagii.
Și din observațiile tale există interes din partea rezidenților? Este un interes mai mare, unul mediu sau dimpotrivă foarte puțin interes pentru dezvoltarea profesională?
Sunt de toate. Depinde de persoană. Este foarte individul și nu poți da o notă generală pentru toți.
Voi, rezidenții, sunteți în general mulțumiți de calitatea studiilor de rezidențiat din Moldova?
Eu sunt abia anul I. Studiile și calitatea lor depinde de noi înșine. Asta am înțeles din această jumătate de an de rezidențiat. Foarte mult depinde de interesul tău și cât de mult vrei să te dedici acestei profesii. Profesori sunt, doctori calificați la fel și ei pot oferi cunoștințe și abilități practice, dacă rezidentul dorește. Dacă nu, atunci nu poți să-l impui. Concluzia mea este că noi totuși avem posibilități pentru a deveni specialiști buni.
Da, dar mulți dintre cei care nu au dorință să învețe oricum vor rămâne în sistem și astfel riscăm să avem specialiști prost pregătiți…La un moment dat și ei devin medici…
E adevărat. Nu toți medicii sunt foarte buni și cei mai buni.
Universitatea, din punctul tău de vedere, este suficient de selectivă cu cei care vor să învețe medicină? Profesorii sunt suficient de duri așa încât să nu admită ca în sistemul medical să vină specialiști prost pregătiți?
(râde) Răspunsul îl cunosc toți și nu este unul specific doar pentru Universitatea de Medicină.
O fi, dar acești oamenii urmează să trateze bolnavii sau să aibă grijă de sănătatea oamenilor și ei își asumă responsabilități în momentul în care devin medici. Deci, revin la întrebare…
Nu, este puțin spus. Nu aș vrea însă să generalizez. În unele situații sunt foarte duri profesorii, în altele – mai puțin duri. Cred că mai degrabă nu se conștientizează importanța procesului de admitere.
Profesia de medic nu este una de măturător și nu este una care te scutește de responsabilități. Este o profesie importantă, care din păcate este prost plătită mai ales în Republica Moldova, și ar trebui să te facă să te gândești de cel puțin 10 ori de ce îți alegi această profesie.. Și dacă la medicină sunt acceptate jumătăți de măsură, atunci la cel fel de calitate a serviciilor medicale putem spera?
Voi da un exemplu, ca oriunde există studenți buni, foarte buni și răi. Problema este că unii studenți, chiar și din generația mea, în momentul în care au ajuns la rezidențiat au plecat peste hotare. Dacă ar fi fost motivați, ar fi rămas. Iar noi îi pierdem pe cei mai buni, pentru că nu privim tabloul complet.
Primul an de activitate pentru un rezident este de fapt anul 7 de studii când majoritatea au familii și noi nu trebuie să subestimăm factorul uman care îl determină pe rezident să vrea acea afirmare și remunerare financiară, pentru că el tot e om, are familie, copii.
Concluzia e că factorul financiar e unul determinat în a alege să rămâi ori să pleci…
Da. Și de regulă pleacă foarte mulți dintre cei buni.
Dar dacă e să revenim la dezvoltarea profesională, vreau să te întreb – mogulii ăștia din domeniu cât de deschiși sunt să-și împărtășească experiența, să vă învețe ceea ce știu ei ca la un moment dat să deveniți colegi?
Pot să vă spun din experiența mea. Profesorii și doctorii sunt foarte deschiși atunci când văd potențial și dorință ca să-și transmită cunoștințele. Orice profesor vrea să aibă acei ucenici ai săi cărora să le transmită experiența pe care a acumulat-o și pe care n-o va lua cu el. Nu sunt de-acord că medicii rezidenți nu sunt lăsați să vadă ce manipulări medicale face un doctor. Chiar dacă rezidenții cred că nimeni nu-i observă ce fac, nu este adevărat. Doctorii văd acest lucru. Ei sunt observați, sunt admiși la operații. De văzut, toți rezidenții pot vedea ce face doctorul, dar participarea este condiționată de modul în care rezidentul se pregătește teoretic. Rezidențiatul este perioada când poți să te manifești cel mai mult, chiar dacă în perioada studenției poate nu ai strălucit la învățătură. Acum tu înveți un domeniu îngust.
Cât echilibru există între teorie și practică în tot procesul de studii la medicină? Programul de studii la medicină este unul eficient, redă în totalitate necesitățile de studii sau aveți și cursuri care nu vă trebuie?
Sunt și învechite, care nu sunt completate cu cele mai noi informații. Sunt și cursuri care în perioada studenției noi le-am considerat inutile, dar ulterior ne-am dat seama că nu este chiar așa și ne dăm seama de acest lucru deja la practică. De exemplu, filosofia. Poate undeva ea trebuie, dar când o studiam nu înțelegeam la ce bun ni se predă. La fel cu managementul medical.
Managementul medical e un curs inutil? Care este explicația?
Eu știu de ce zic acest lucru. E un subiect delicat.
În altă ordine de idei, este greu să te angajezi medic în Moldova?
Din ceea ce am auzit, este destul de greu, chiar dacă nu avem suficienți medici.
Dar în Chișinău e greu să te angajezi?
Nu știu.
Dacă ai analiza puțin situația din sistemul medical, cum se vede ea prin ochii unui medic rezident la anul I?
Cred că este una proastă și e o consecință a întregii situații din Moldova. În medicină cred că este și mai grav, pentru că aici e vorba de sănătatea oamenilor.
Este sau nu corupție în sistemul medical?
Cu siguranță, dar corupție este peste tot.
Vrei să rămâi să lucrezi în sistemul medical din Moldova?
Asta este cel mai sigur lucru pe care îl știu. Eu cred că mă voi putea descurca și voi rămâne să profesez.
Iurie, îți mulțumesc pentru acest interviu.