Autor: Irina Papuc
Fac studii medicale cu bani de la buget, dar preferă să muncească pentru privați. Este cazul majorității rezidenților de la farmacie și stomatologie, care au refuzat, în proporție de 90 la sută, să se angajeze în instituțiile de stat. Profesorii Universității de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testimițanu” califică această opțiune ca rușinoasă, adevărul e însă că salariile din sectorul bugetar nu-i mai pot convinge pe tinerii doctori.
Conform datelor furnizate de Universitatea de Medicină, în acest an, au absolvit peste 500 de rezidenți. Și, dacă la specialități cum ar fi medicina internă, chirurgia, ftiziopulmunologia, oftalmologia sau neurochirurgia, majoritatea tinerilor specialiști au acceptat repartizarea în clinicile de stat, atunci farmaciștii și stomatologii au refuzat. Mai exact, din 73 de rezidenți la farmacie doar cinci au acceptat oferta statului și doar 17 din cei 123 de rezidenți la stomatologie vor lucra în sectorul bugetar. Asta în condițiile în care opt studenți din întreaga promoție au plătit contractul de studii, pe când ceilalți au fost instruiți pe banii statului.
Contractul de rezidențiat costă, în medie, 22 de mii de lei.
Profesorii de la medicină consideră că această stare de fapt descalifică sistemul național de sănătate.
„Din calculele pe care le avem, peste 90 la sută din interniști și de la chirurgie au acceptat să se angajeze în raioane. Am angajat medici în peste 120 de localități. Avem o situație rușioasă cu cei de la stomatologie și farmacie, care nu doresc să muncească în instituțiile medicale de stat. Toți au ales să meargă în clinicile private. Acolo salariile sunt mai mari”, spune Nicolae Proca, prodecan al facultății Rezidențiat și Secundariat Clinic.
Prodecanul anunță că, în cel mai apropiat timp, conducerea Universității va propune Ministerului Sănătății să-i oblige prin lege pe tinerii care au studiat la buget să muncească la stat cel puțin trei ani după facultate.
În prezent, un rezident primește o bursă în valoare de 900 de lei. Acum câteva săptămâni, premierul Iurie Leancă promitea că într-un viitor previzibil, pe lângă bursă, aceștia vor putea fi salariați pentru munca depusă.