Autor: Irina Miron
Jumătate dintre bărbații moldoveni care urmează să devină tătici își asistă soțiile sau prietenele în timp ce ele nasc. Anual, ar fi vorba de aproximativ 20 de mii de bărbați având în vedere că numărul total al nou-născuților ajunge la aproximativ 40 de mii. Mai multe maternități din Moldova oferă femeilor posibilitatea de a fi asistate la naștere de un partener. De regulă, acesta este soțul, dar poate fi și mama, sora sau o prietenă apropiată a lăuzei. Chiar dacă își fac curaj, bărbații care își asistă soțiile în sala de nașteri ar trebui mai întâi să urmeze o consultație psihologică, deoarece experiența ar putea fi traumatizantă pentru ei, spun doctorii.
Alexandru Fidiuc are 42 de ani, iar acum trei luni a devenit tată pentru prima dată. A decis să fie alături de soție, la naștere, chiar din momentul în care a aflat că va avea un copil, mărturisește el. „Am văzut cum se naşte un om, e un lucru bun, pentru că acum îmi voi aprecia mai mult familia, soţia”, spune Alexandru.
Soția sa, Greta, recunoaște că prezența lui Alexandru a ajutat-o să suporte chinurile facerii mult mai ușor. „Alexandru a avut mai multe emoţii decât mine. Cu toate acestea, mi-a spus cuvinte bune în acel moment. M-a mângâiat pe mâna şi mi-a făcut masaj”, povește proaspăta mămică.
Potrivit medicilor, majoritatea bărbaţilor care acceptă această provocare, o fac, de obicei, doar la nașterea primului copil. Există, însă, și excepții. „Sunt bărbaţi care au asistat şi la prima, şi la a doua naştere şi au experienţă, ajută femeia în timpul naşterii. Majoritatea bărbaţilor rezistă, dar un mic procent sunt mai sensibili şi părăsesc sala în momentul în care femeia naşte”, spune Viorica Golub, medic obstetrician la Spitalul nr.1 din Chişinău.
Procedura pe care trebuie s-o urmeze cei care vor să devină parteneri la naștere este destul de simplă. „Dacă înainte era ideea că e necesar ca bărbaţii să treacă un examen bacteriologic, acum se simplifică procedura. Dacă nu sunt semne de infecţii respiratorii sau alte focare de infecţii atunci îi permitem să se afle la noi”, a subliniat Oleg Potacevschi, obstetrician la același spital din Capitală.
Psihologii îi avertizează, însă, pe bărbații care vor să fie alături de soțiile care nasc că pot suferi, ulterior, un șoc traumatic. „Scena din momentul în care se naşte copilul poate afecta chiar şi libidoul sexual la bărbaţi”, afirmă psihologul Irina Novac. Ea le recomandă celor care, totuși, insistă să nu intre în sala de naşteri fără a consulta mai întâi un specialist, să nu intre în panică de la primele contracţii, să renunţe la ideea de a imortaliza momentul pe video sau în foto şi, nu în ultimul rând, să nu se supere în cazul în care vor fi înjuraţi.
Anual, în Moldova se nasc, în medie, patruzeci de mii de copii.