Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății din România

Există o tendinţă a medicilor de a pleca, dar nu doar noi ne confruntăm cu exod al medicilor. De pildă, Germania se aşteaptă să piardă 3.000 de cadre medicale, Marea Britanie pierde şi ea oameni din sistem. E normal să fie aşa, e o piaţă concurenţială. Medicii pleacă unde sunt salarii mai mari, trendul există. Referitor la România, ce am observat, e partea de personal mediu, asistenţii medicali. A scăzut numărul celor care pleacă.

Majorarea salarială era deja în discuţie, era parte din discuţia noastră. Noi am făcut pasul de a îi scoate pe medici de sub statutul de funcţionar public. A percepe nişte bani care nu sunt fiscalizaţi, e ilegal, indiferent cum te numeşti. Da, salariile sunt mici şi de aceea mărim salariile. Şi eu sunt la a treia mărire de salariu, aici incluzând şi bursa rezidenţilor. Politica de majorare salarială trebuie să continue, vom merge cu 25% în fiecare an, tindem spre dublarea salariilor. Pentru acele situaţii în care pacientul când se ducea la medic se ducea şi cu ceva suplimentar, tocmai de aceea am propus acel proiect de lege privind plata suplimentară a medicilor. Esta în fază finală, e în ultima etapă de dezbatere, proiectul cu practica privată e în fază finală, ar putea fi adoptat efectiv într-o lună.

Acestă coplată e fiscalizată, nu e vorba de şpagă, e vorba de onorariu. Deci înlocuim ceva care era haotic, aruncat undeva la marginea sistemului, pentru că pacientul era din ce în ce mai nemulţumit, tratat necorespunzător.

Toată lumea din spitale, de la portar la soră sanitară, vor avea salariile majorate. Şi ieftinirea medicamentelor şi introducerea cardului de sănătate în acest an au cam dus la ameninţări, dar din acești bani am câştigat noi, sistemul. Așa reuşim să mărim cu 25% salarii, ceea ce e un pas înainte.

Medicina, cred, este profesia cea mai costisitoare ca şi pregătire. Problema este că nu îi putem reţine în ţară pe doctori şi nu putem beneficia de cunoştinţele lor. Pentru pregătirea se plătesc taxele de şcolarizare, dar şi alte consumabile. Vorbim de zeci de mii de euro pe an. Cifrele prezentate de analişti nu sunt reale. Pe de altă parte, posbilitatea de a scădea costurile de pregătire nu trebuie există. Soluţia este de a le crea condiţii bune de lucru, pentru că mulți doctori pleacă şi din cauză că n-au infrastructură, cea de la noi este foarte învechită. Avem situaţii în care nu s-a mai investit de zeci de ani. Abia în ultima vreme au apărut investiţii, normal că lumea nu mai are răbdare, sunt foarte multe lucruri de făcut. Bugetul sănătăţii nu a permis aceste investiţii până acum. 

 

După Adevărul.ro