Autor: Elena Cioina

Visul lui este să construiască un spital nou, din talpă. Nu mai vrea să cârpească ceea ce poate ar fi trebuit demolat. Spune că e foarte simplu să faci acest lucru, chiar dacă unii zâmbesc răutăcios pe sub mustăți. Trebuie doar să existe dorință și să se acționeze repede. Altfel, se pierde interesul. Cel puțin asta a încercat să-i convingă pe responsabilii de la Ministerul Sănătății, cărora le-a prezentat planul de dezvoltare a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie. Grigore Zapuhlîh este de profesie neurochirurg. Acum i-a surâs norocul să devină director la spitalul unde și-a început cariera de doctor. L-am curtat cel puțin două luni până a acceptat să vorbească despre ceea ce ar putea să facă din noua lui postură. E convins că-i va reuși să facă chiar mai multe decât predecesorilor lui. Spune că nu-l interesează să mute hârtiile de pe o masă pe altă și nici să cumpere becuri. Nu asta e munca unui director și nici nu așteaptă licitațiile, așa cum le așteaptă alți directori. Rolul unui director e să dezvolte o instituție, nu doar să o mențină pe linia de plutire. Și mai are un vis, dar acesta e mai greu de realizat - ar vrea ca în Moldova oamenii să pună în mișcare creierul mai mult decât coloana vertebrală. Poate așa am putea face viața mai frumoasă în țara noastră. Despre felul în care se dezvoltă medicina în Moldova, interese, jocuri de culise, acțiuni, inacțiuni și simțul umorului – ne-a vorbit într-un interviu amplu pentru Sănătate INFO, neurochirurgul Grigore Zapuhlîh.

 

„Toamna, bucuria licitațiilor pentru directori. Gata, începe roada, strângem harbujii…”

Domnule Zapuhlîh, știu că simțul umorului nu vă părăsește niciodată...

Da, mă salvează, la fel și autoironia.

Faceți haz de necaz din personalitatea Dvs?

Depinde de situația concretă. E un fel de vaccin. Nu pierd claritatea. Țin picioarele pe pământ. Zbor numai în vise.

Dar dacă cineva ar face haz de necaz pe seama Dvs, v-ați supăra?

Da, cu siguranță. Reacția este imediată. E o ripostă, fiindcă de obicei acest haz de necaz este răutăcios. Sunt unii care fac din mine un Dragon „că tu ești așa sau așa”. Eu sunt unul dintre noi, poate sunt mai activ sau agresiv atunci când am un scop, când vreau să obțin ceva. Eu sunt foarte insistent. Așa-i caracterul meu. Iată eu vreau spital nou și gata.

Dar critica o suportați?

Depinde când și cum. În general, critica este foarte rar obiectivă. Eu tac și rabd. Am spus prima dată când eram doctor tânăr că vreau să fac o secție de microchirurgie. Era prin anii 80 când nici microscop nu era în țara asta. Primul microscop era oftalmologic. Și numai am spus asta și imediat i s-a transmis șefului, șefulețului și au început să facă din mine harcea-parcea.

Deci, nu v-au dat voie…

Nici pomină. Așa-i societatea. Numai spui ceva cuiva… Cum să vă zic? Avem așa o filozofie, cred că am învățat-o de la cineva. Există oponenții tăi cu mult mai în vârstă și există tinerii. Sunt ca două partide politice. Pe cei mai în vârstă am început să-i accept, să-i percep, chiar să-i apropii și să discut cu ei. Pe cei care vin din urmă și pe care i-am ajutat cu foarte multe lucruri materiale, vizite în străinătate, burse, etc,  pe ei îi percep mai greu, pentru că ei parcă m-au trădat. Știți care e critica la noi? „Mi-a spus acela că tu ceva ai făcut acolo, iată acela vorbește pe la spatele tău”. Acum cred că se mai tem ceva să-mi spună direct.

Lăsând la o parte toate evenimentele și faptele urâte ale unora, Dvs personal ce credeți că ați reușit să realizați până acum?

Cea mai mare reușită a mea a fost munca de autodidact. Asta e un fel de „schimbă-te pe tine și apoi încearcă pe ceilalți”. Ar fi egoist, dar asta este situația. Eu pot să-mi pun în cap ceva și am plecat la Las Vegas ori la Tokio și am venit din nou și am rămas singur cu mine. Am încercat să-i iau și pe ceilalți cu mine, să fac o societate științifică, profesională, plăcută unde noi să discutăm lucruri serioase ca acolo.

Dar există Asociația Neurochirurgilor…

Ea există, dar acolo atmosfera nu e cea pe care o vreau eu. Acolo de obicei e așa: „Ești în grupul persoanei respective, eu astăzi o să încep să te atac”, pentru orice motiv, pe orice temă, chiar dacă ai făcut un lucru frumos. Asta e cea mai populară critică la noi.

Este un specific al moldovenilor, inclusiv în comunitatea medicală?

Nu pot să zic că e un specific…

„Un dictator, dacă are creieri, face mult mai multe decât un milion de democrați…”

Dar sunt oameni cu studii superioare, care au văzut lumea…

Da, este vorba și de doctori, profesori, nu contează ce titluri științifice au. Așa e ființa umană și cred că există peste tot. Pur și simplu, de exemplu în Germania, nu veți auzi „că acela cu acela”. Cel puțin acolo nu se arată lucrul acesta. La noi se arată brutal. Iată acum mă uit la știrile astea și văd că „acesta i-a spus lui acela că tu ești sluga lui celălalt”. Doamne mă iartă! Să fie asta în Germania. Acolo l-au găsit și l-au pocnit frumos.

Adică noi nu știm să fim diplomați?

Absolut. Totul se trântește pe masă.

Ați spus la un moment dat că aveți mai puțină încredere în tineri?

Da. Absolut.

De ce?

De ce?

Tinerii sunt viitorul țării, sunt speranța….

M-au trădat.

Ce înseamnă v-au trădat?

Înseamnă că ei sunt speranța, dar ei merg pe altă cale. M-am dezamăgit în relațiile cu ei. Eu îmi imaginam că o să fie cu totul altfel. Toată lumea spune că eu nu procedez ca un profesor moldovean, care, de exemplu, îi trimite la stagii în Japonia. Eu găsesc tot și spun „haideți băieți, vă duceți”, iar ei întorcându-se scriu în „așa-numitul articol de vizită” și nici nu pomenesc numele meu. Pur și simplu scriu că l-au văzut pe profesorul american și s-au bucurat și l-au văzut pe cel japonez. Și asta e doar un exemplu. Au început să se creadă prea mari și prea tari. Și acum eu i-am șters de pe radarele mele. Ei nu există. Eu am continuat să fiu tot așa. Cât de mare și tare-s, nu știu, dar ei undeva se bălăcesc la fund. Eu am deja generația a treia de rezidenți cu care lucrez. Iată acest băiat a venit din Franța îmi place foarte mult. Poate are altă școală europeană. El știe a tăcea, a spune ceva, a vorbi cu șeful într-o anumită situație. Eu sunt șeful astăzi. Tu vrei nu vrei trebuie să mă înghiți. Și rămâne în mine supărare aceasta.

Dar vreau să vă întreb, sunteți ranchiunos în general?

Unul dintre precedenții care au fost în această poziție de director a spus că eu sunt dictator. Nici nu miroase, nici n-am posibilitate. Aș vrea eu să fiu dictator, fiindcă un dictator dacă are creieri, face foarte multe, cu mult mai multe decât un milion de democrați care șed… Nu mă refer la partid, dar oameni care se declară democrați numai stau și…

Vorbesc?…

Da.

Un dictator adevărat numai dă din geană și totul se face, dar să facă lucruri normale, dar nu ca la moldoveni – „eu sunt cel mai deștept cu cușma pe-o parte”. Mă sufoc când văd lucrul acesta.

Noi avem dictatori în medicină?

D-apoi cum. Ehe, mamă dragă! E plină medicina cu dictatori și nu toți dintre ei sunt de calitatea cea care aș fi vrut-o. „Așa îmi arăt eu cât sunt de krutoi”, dar în esență… Trebuie să fii oho, dacă vrei să fii dictator. Trebuie să fii foarte bun în profesia ta, cu mult mai bun decât toți ceilalți din jur, atunci eu înțeleg că ești dictator. Nu pur și simplu să urli în gura mare că ești. Câți vreți dictatori am avut. Eu pe spatele meu am avut foarte mulți dictatori.

Sunteți foarte activ, ce reușiți să faceți într-o zi, mai ales acum când trebuie să cumulați și funcția de director și nici de practică nu vă lăsați?

După părerea mea, munca de director este una din domeniul dirijării ideilor, cumulării ideilor sau cum văd eu dezvoltarea acestui spital. Eu nu am venit deloc la un spital care este bine închegat, bine amenajat, bine dotat, bine antrenat și așa mai departe. Sunt foarte multe probleme. Spun asta, pentru că prima mea zi de muncă a fost aici, 1 noiembrie 1982. Prima mea zi de medic aici a fost și îi știu pe toți care au venit, care s-au dus, ce idei au avut. Și când eu eram tânăr mă gândeam de ce procedează așa? Stupid. Toată chestia era ca tu să arăți că ești „krutoi”, ești șef și ai să faci lucrul nedrept, dar ai să faci cum vrei tu. Iată eu nu sunt adeptul acestei idei. Eu vreau să fiu drept și să fac cum știu eu.

Problema e că oamenii se opun și la lucruri drepte, adevărate. Poate acum pentru mine este o situație absolut specială, când ceea ce vreau eu vor și foarte mulți doctori. Iată am o declarație a unui coleg și el umblă cu ea parcă-i manifestul lui PAPA. Și eu mă uit ce lucruri banale sunt scrise aici, dar ele sunt adevărate pentru fiecare medic de la noi din spital. „ Noi vrem condiții, salarii, spital, secții normale, ridicarea costurilor operațiilor. Eu am rămas surprins să aflu, devenind director, că un pacient operat 24 de ore este mai puțin cotat de CNAM, decât un pacient cu o grămadă de boli. Lui i se dă un coeficient de complexitate cu mult mai mare, decât unui pacient operat. Pentru mine asta e absurd. Care-i greutatea cazului? Nu înțeleg. Logica care este?

Dacă luăm logica europeană, cu cât pacientul e mai complex, cu atât mai mult trebuie să fie plătit de Compania de Asigurări. Noi facem eforturi foarte mari, noi cheltuim medicamente, timp a personalului, etc.

Ați vrut cu tot dinadinsul să deveniți director sau așa s-a întâmplat?

Da, am vrut cu tot dinadinsul. Eu am fost în 2001 director interimar a filialei de neurologie și neurochirurgie a Spitalului Republican și după trei luni a venit Ozea Rusu. Noi ne-am separat și el a devenit director. Eu m-am întors înapoi la catedră, dar și atunci am vrut lucrul acesta și eu permanent vreau lucrul acesta. Cel mai interesant că radical în spitalul acesta nu s-a întâmplat nimic în 14 ani.

S-a făcut o secție de radiologie, dar esența nu s-a schimbat. Un spital nou, cu o dotare nouă, cu un circuit închis în toate. Un pacient din Moldova nu ar pleaca nicăieri, pentru că sunt doctori pregătiți, aparataj special. Dar nu ba este, ba nu este, asta am, dar asta n-am. Nu înțeleg. Care-i sensul?

Atât de banale sunt aceste lucruri pentru mine. Eu mă duc oriunde în Germania și văd într-un oarecare orășel de 60 de mii o secție de neurochirurgie excelentă. Are tot ce-i trebuie și pacienții se tratează acolo. Nu-i neapărat să meargă la Berlin.

Și din punctul Dvs de vede de ce nu s-a schimbat aproape nimic în acești 15-16 ani?

Populația care a fost este „old fashion”, e de altă generație, are alte interese, după părerea mea mărunțișuri care nu merită. Bucuria licitațiilor toamna pentru directori. Gata, începe roada, strângem harbujii. Pe mine asta nu mă interesează. Iată am acum licitații. Cer cel mai bun aparataj. Nu mă interesează să fie cel mai ieftin și la-la-la tra-la-la. De ce? Pentru că eu sunt medic și eu știu ce îmi trebuie. „Ce îmi cumperi tu mie cel mai ieftin, cel mai păcătos? Ție ti-e totuna, un,doi, ți-ai luat chiș-miș și-ai plecat mai departe”. Eu n-am nevoie de asta.

„Cum poți să faci știință în asemenea condiții? „Șura, v takih ștanah, vas ne jdiot udacia”

Domnule Zapuhlîh, dar există legislație…

Câte trucaje se fac și cât de frumos se ambalează chestia asta.

Așa se cere conform legii să fie aleasă cea mai convenabilă ofertă…

Da, cea mai bună, cea mai calitativă. Îmi dau 10 instrumente într-o operație și nici unul nu lucrează. Asta se cheamă cea mai convenabilă? Cine a pedepsit această companie care livrat instrumentele? Eu n-o să vă spun care…

Dvs spuneți că puteți să încălcați legea în folosul pacientului?

Da, absolut. Dar eu n-o să încalc legea. Eu o să mă duc cu o sută de adresări la Ministerul Sănătății să aleagă cea mai convenabilă ofertă pentru pacient, dar nu cea mai ieftină.

Vreți să spuneți că în sănătate, mai ales când e vorba de licitații publice și achiziții pentru echipamente medicale, medicamente, toți le așteaptă cu sufletul la gură numai pentru că au ceva de câștigat din asta?

Asta ați spus-o Dvs, n-am spus-o eu…

Vă întreb…

Eu vă ascult și zic poate, dar în esență eu nu puteam să înțeleg care este logica. De ce nu s-a luat cel mai bun? Eu așa îmi pun întrebarea. Nu știu, nu am fapte, nici nu am vrut să controlez pe nimeni, dar eu știu că în sala de operație ca chirurg primeam lucruri foarte rele care nici nu ajungeau să fie utilizate, care se topeau, se distrugeau, ș.a.m.d. Pentru ce sunt cumpărate atunci? De ce? Chiar omul acela e prost? Nu, el e destul de deștept.

Din ceea ce îmi spuneți Dvs ajung la concluzia sau ne dați de înțeles că în medicină există foarte multă corupție…

E plăcerea mea să răspund la această întrebare. Când mă întreabă cineva cât costă o operație, eu spun nu mă corupeți, vă rog. Un miliard jumătate mi-l găsiți și mi-l dați mie. Așa le spun la toți pacienții. Cum să vă zic eu Dvs? Multă corupție. Domeniul în care eu vin eu nu-l cunosc. Abia intru pe teren și iată avem prima licitație și de trei ori am trimis-o înapoi, pentru că nu am fost de-acord cu China și așa mai departe. Și am spus, băieți da nu aveți voi cumva alte interese? De ce băgați insistent chestia asta? Eu nu vreau lucrul acesta. Eu vreau cel mai bun pentru pacient și să nu cumpărăm de trei ori una și aceeași.

Deci pentru orice licitație există interes…

Eu nu știu. Presupun. Eu încă nu am participat. Eu am fost ca expert în patru licitații în viața mea și am luat cele mai bune aparate. Ultimul mi l-a băgat un ex-ministru, demult, care eu nu l-am vrut, dar până la urmă Dumnezeu a făcut așa că noi am primit pe care l-am vrut.

În Moldova, e la modă ca atunci când se schimbă Guvernele, miniștrii, să se schimbe toți pe verticală. Dvs  ați fost numit în această funcție prin concurs, e adevărat,  într-o perioadă când s-au produs niște schimbări în această țară. Vreau să vă întreb, dacă s-a întâmplat dintr-o situație de conjunctură sau…

Și da, și nu.

Sau totuși credeți că a fost un concurs corect…

Că n-a fost nimeni? Eu nu am blocat pe nimeni să vină, oricine putea participa. Pot să vă spun despre dățile trecute. Data trecută a fost pseudodemocratic. „Haideți băieți să ne adunăm vreo 4-5 ca să-l susținem pe acesta”. Apoi ce, asta se cheamă democrație? Vă spun lucruri reale. Și atunci am zis: „De ce să mă duc să mă prostesc? Pentru ce să mă duc eu acolo, dacă știu că domnul ministru nici nu vrea să mă vadă în ochi? S-a opus la tot ce am propus. Pentru ce să mă duc acolo? Ca să-mi spună că acesta e mai bun ca mine?” Cu ce e el mai bun decât mine? Eu nu mă duc să mă compar.  Ultimul meu partid a fost comsomolul. În 1987, odată cu decesul comsomolului, la 27 de ani, am plecat liniștit din acest partid.

Deci nu aveți o simpatie politică pentru un partid anume?

Eu sunt confuz în sensul partidelor. Eu știu câțiva oameni serioși care s-au purtat frumos cu mine și au avut o doză de încredere. Dar în general, ce înseamnă partidele? Niște găști care se adună. Dacă eu țin minte bine istoria, eu am fost în Frontul Popular odată, nu ca membru de partid, dar ca activist, eram simpatizant. Am plătit și cotizații. Și eu știu atâția foști „frontiști” care au ajuns comuniști sau foști comuniști care au ajuns cu cruci mari de aur. Cine este de respectat este Vladimir Nicolaevici Voronin. Aceasta e unica persoană care nu și-a pus crucea în frunte și a rămas comunist cum a vrut. Pentru asta eu îl respect. Foarte puțini au făcut ca el. Eu măcar sunt proeuropean și nu sar dintr-o tabără în alta. Eu sunt cu Europa.  Eu sunt proeuropean, dar eu nu sunt contra Rusiei. Asta este părerea mea. Poate acesta este sângele meu rus. Mie nu-mi place ce se vorbește despre Rusia. Eu știu că americanii sunt „băieți de dobă ca și rușii”. Cred că acum mi-a ajuns rândul meu, dar au fost circumstanțe curate. Deci eu am fost interimar. La interimar eu am insistat. Atunci se dorea ca o altă persoană să vină. Dar eu am avut dorință. De ce să nu fac eu?

Vă referiți la perioada domnului Uncuță?

Da,da. Atunci mișcarea mea a fost cu insistență, influență.

Deși domnul Uncuță nu v-a vrut?

N-a vrut.

De ce?

Întrebați-l pe el. Poate presimțea ce se va întâmpla mai departe. Cum îi dai voie unui om ceva să facă,  el începe să-și facă de cap. Iată așa au fost vorbe despre mine.

Dar vice-directorii îi păstrați?

Și da și nu. Nu pe toți. Nu-i echipa echipa mea. Ei vorbesc altceva, pe ei îi interesează altceva. Pe ei îi interesează viața internă, iar pe mine cea externă a spitalului. Viața externă în sensul organizării viitoare. Influențele mari vin din afara spitalului, nu din interior. Dar ei sunt numai aici, tuda-siuda, ca vechii contabili, două bile-ncolo, două bile-ncoace.

Ce v-ați propus conform planului de dezvoltare a spitalului să realizați în anii în care veți fi director?

Eu vreau să fac un spital nou. Din talpă ar fi ideal sau să ni se ofere condiții mult mai bune. Clădiri în oraș sunt foarte multe.

Asta v-ați propus inclusiv în planul de dezvoltare?

Da, eu am spus-o la Ministerul Sănătății. Am spus-o la adunare. Cineva a surâs acolo. Ha-ha. Ei nu mă știu pe mine pur și simplu. Eu n-o să mă las. E posibil acest lucru de făcut chiar în Moldova asta păcătoasă, cum zic unii, de ultim rang și cea mai săracă. Trebuie odată să apară cineva care să spună ajunge atâta cârpeală. Cârpit, cârpit, cârpit, licitați, micro-licitații, iar licitații pentru pod, licitații pentru var. Eu deja mă sufoc  de ele. 800 de lei licitația. Mă, mama naibii! Acesta e tot directoratul vostru? Eu mor de râs. Păi ce e asta să fii director? Eu m-am dus și am scris – licitația a trecut, licitația n-a trecut. Eu sunt președintele comisiei. Mare poveste. Mari creieri trebuie să mai ai. Iată am semnat licitația, am cumpărat opt becuri – 805 lei.

Cum vă imaginați Dvs că o să arate spitalul acesta nou?

Nici nu vreau să-mi imaginez. Eu m-aș duce în Germania, de exemplu, și m-aș uita la acest spital și l-aș adapta la țara noastră. Eu am văzut așa un prototip în Gunzburg. Am fost acolo cu ex-ministrul Andrei Usatîi și-o echipă de experți din Moldova. Este un spital lego. Seamănă cu o construcție foarte simplă, din pătrate. Când am intrat în interior, am văzut că are tot ce este necesar pentru un medic ca să trateze un pacient la cel mai înalt nivel și să nu se ducă să plătească 100-150 de mii, 200 de mii de euro per caz în Germania. Chiar dacă-s banii lui proprii, ei sunt banii noștri până la urmă. Am fost rugat de mai multe ori să mă duc cu persoane și vă spun sumele reale, actuale pentru diferite operații. Eu pot s-o fac aici cu 300 de euro.

Ați găsit și o locație pentru spital? Ați identificat-o prin Chișinău?

Noi avem aici loc. Dar am zis, sunt diferite spitale care nu au fost finisate și ele tot sunt bune.

Altă dată Institutul de Neurologie și Neurochirurgie urma să fie comasat cu spitalul republican. Nu s-a întâmplat, mai ales după acel scandal privind gajarea parterului la Spitalul Clinic Republican. Din punctul Dvs de vedere ar fi fost mai bine dacă se făcea această comasare, mal ales că s-a deschis și o secție hibrid modernă sau e totuși bine că a rămas separat de această instituție?

Depinde cum ar fi evoluat lucrurile, ca să nu spun Negru sau Alb. Dacă ar fi evoluat lucrurile într-o manieră mai democratică, mai cinstită față de profesia noastră, dar nu absorbția ne-a înghițit și ne-a scuipat…

Ce înseamnă cinstit?

Cinstit înseamnă dacă s-ar fi păstrat cadrul și ne-ar fi oferit condiții de lucru mai bune. Asta a fost întrebarea mea către ex-ministrul Sănătății, „dar ce ne oferiți dvs în loc?” Mai mult ca atât i-am spus că noi suntem gata să lucrăm și în mijlocul unui pustiu. Dacă ne-ar fi oferit condiții foarte bune, eu aș fi spus că sunt de-acord să lucrez. Dar vedeți Dvs, în situația în care ei aveau de gând să facă cu noi această comasare, nu se vedea nimic bun. O singură sală, noi avem aici cinci. Da ceilalți doctori ce fac?, i-am întrebat. „Veți lucra zi și noapte”. Anecdotă. Este ritmul biologic al pacientului care nu permite să-l trezești la ora patru dimineața să-i faci o operație planică. O injecție i-o faci numai dacă e urgent. Care este sensul ca pe cinci să-i bagi într-o singură sală? Nu încap, chiar dacă e superperformantă. Și așa s-a adeverit că ei au format o secție și o singură sală, unde pacienții stau la rând foarte mult, trebuie să aștepte să facă o operație banală. La noi rândul e mult mai scurt. De ce ar trebui să chinuim pacienții noștri în situația când putem să-i ajutăm mai repede.

Deci, este un avantaj până la urmă că Institutul a rămas separat…

Eu cred că da. Practica precedentei separări în 2001, doar noi am fost cu Spitalul Republican foarte mulți ani, a arătat că a fost subdezvoltare. Totul rămânea la spitalul mare. Noi eram insula Creta și Sardinia din Italia. Ei au prioritate că sunt aparte. S-ar fi tratat pacienții cu „blat” acolo în sala ceea performantă, dar ceilalți care nu au „blat” se tratează în celelalte săli. Slavă Domnului că noi avem aparatură chiar mai bună decât acolo. Sala e de tip vechi și eu aș vrea să fie de tip nou.

Considerați că veți reuși să faceți mai multe decât predecesorii Dvs?

La sigur. Eu știu ce vreau. Și n-o să mă joc cu licitațiile. Nu mă interesează asta. Mie mi-e urât să mă joc cu ele. „Ce avem azi? Azi avem seringile”, dar ei cu asta se ocupau. Ei nu aveau altă ocupație. Eu n-am timp să stau să mă joc cu așa ceva. Mie dă-mi propunerea, discuția cu cine trebuie și licitația merge înainte. Asta e o mică părticică a lucrului meu.

Vreau să vă întreb în contextul acesta, pe ce veți mai pune accent pentru dezvoltarea acestei instituții?

Iată după ce vom avea condiții normale vom începe să discutăm despre știința mai fundamentală, colaborări internaționale. Cum poți să colaborezi acum? „Șura, v takih ștanah, vas ne jdiot udacia”. Imposibili să vorbești despre asta acum. Bine eu vorbesc la nivelul clinicilor internaționale. Da, noi colaborăm, au venit japonezii, italienii. Dar asta nu este știința fundamentală sau știința care se bazează pe dovezi. Medicina noastră se bazează numai pe studiile clinice. Am luat un preparat și am făcut un articol. Asta este doar o parte, dar trebuie de săpat mai adânc fenomenele. De ce, cum? Iată asta ar fi știința, dar trebuie să avem, trebuie să avem spații pentru laboratoare. Azi nu există aceste spații. Stau colegii câte trei-patru într-un birou, asta se numește că ei sunt savanți? Ei fac studii clinice, dar asta nu e chiar ceea ce ar trebui. Vreau să le ofer utilaj pentru asta.

„Mentalitatea, interesele care nu se leagă cu logica, încetinește dezvoltarea medicinei. Peste tot numai neamuri”

Și în acest caz ce fel de institut este Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, că seamănă mai mult a spital obișnuit?

Pentru studii clinice. Și bine el nu este de cercetări științifice. El este doar Institut de Neurologie și Neurochirurgie. „Research” este cu totul altceva.

Și vreți să-l faceți „research”?

Poate da. Odată. Trebuie să ai și o doză de noroc, iarăși stelele pe cer, iar trebuie să întâlnești persoane corecte care ar avea încredere în tine.

Domnule Zapuhlîh, dar pe de altă parte noi avem o situație politică destul de instabilă în țară, schimbările se produc practic de la o lună la alta…

Pe mine asta nu mă privește. Dar dacă mă vor scoate din această funcție, e treaba lor. Vor pierde. Eu de multe ori mi-am spus în gând că țara mea, Republica Moldova, foarte mult a pierdut, pentru că nu mi-a dat o șansă să o ajut, fiindcă atâtea lucruri am văzut și care aici nu trebuiau la nimeni. Și pentru cei care i-am întâlnit acum, le sunt foarte recunoscător. Alții nici n-au vrut să se uite la mine. Ziceau: „îi trebuie post” . Pentru ce îți trebuie un post? Ce credeți că salariul e atât de mare? Doar că este general. Astea sunt cuvinte, până la urmă. Sau s-o fac pe grozavul cu internările, să mă joc cu „eu nu dau drumul, până nu trece prin mine”. Astea-s jocurile directorale precedente. „Numai eu pun semnătura”. Asta ce este? Asta e doar o parte, dacă ea chiar trebuie.

E mult mai esențial să pui accent pe baza tehnico-materială, care are iz sovietic și apoi să începem să facem ceva. Iată eu tot mă întreb, ce fel de Institut este acesta? Credeți că n-am pus întrebarea asta? Numai pe hârtie, că există laborator de nu știu care. În esență se fac doar studii clinice. Asta nu înseamnă zero, dar cam superficial se sapă. Pentru că n-avem posibilități. Ce fac eu acum? Eu fac niște instrumente simple, neavând din cele de firmă care sunt adevărate, eu unesc, dacă nu-mi ajunge. V-am spus că la noi de-aici până aici este o gaură și eu trebuie să le unesc între ele ca să lucreze. Știți cum Ala Pugaciova odată prăjea găinile între două fiare de călcat. Ceva de felul acesta fac și eu acum.

Ce credeți totuși că încetinește dezvoltarea medicinei în Republica Moldova și dacă Dvs considerați că, în general, această dezvoltare este încetinită, pentru că mulți spun că dimpotrivă s-au făcut foarte multe, s-ar fi putut și mai mult, dar uitați-vă au fost diferite situații care nu a permis acest lucru…

Regrete sunt întotdeauna. S-au făcut foarte multe în ultimii cinci ani, mai ales în ceea ce ține de dotări în spitalele terțiare. Incomparabil. Vă spun că eu lucrez în acest spital de 33 de ani și noi lucram cu sârmă, fixam coloana cu sârmă de tantal. Asta era o metodă cred că de pe vremea lui Hipocrate. Poate nu chiar tantal, dar avea el ceva de felul acesta. Acum totul este omologat la standardele internaționale, totuși. Ori se găsesc produse chineze mai ieftine, dar oricum sunt mai moderne. Nu sunt chiar absurde. Nu toate domeniile în medicină, în esență nu vreau să spun că e mai bine sau mai rău, dar nu toate s-au dezvoltat omogen. Foarte mult depinde de omul care sfințește locul. Persoana care a vrut foarte mult, a avut norocul,  circumstanțele i-au permis… În multe domenii s-a ajuns la ceva modern. Sala noastră de operație are tot ce nu visam cu trei ani în urmă.

Dar ce încetinește?

Mentalitatea, interesele care nu se leagă cu logica. Dar nu numai în medicină. Peste tot este așa. Nu vedeți că peste tot se înțelege acela cu acela, nemurele peste tot, neamuri și numai neamuri.

Domnule Zapuhlîh, vă mulțumim pentru interviu.