Andrei Mecineanu, expert
Asistăm, în special în ultimele luni, la situaţii bizare în sistemul de Sănătate din Republica Moldova. Deşi pe de o parte îşi revendică dreptul de autoritate responsabilă de politica în Sănătate, de putere desemnată în procesul de management al instituţiilor medicale, dar şi de garant al transparenţei în utilizarea resurselor financiare, pe de altă parte Ministerul Sănătăţii gafează în mod rudimentar la capitolul politici publice, trecând cu mult peste limita angajamentelor, atunci când acestea nu trebuie asumate. Aici este punctul de pornire al bizareriilor la care suntem martori. Să fiu mai explicit.
Recent, Ministerul Sănătăţii a considerat oportună operarea mai multor modificări într-un ordin din 2010 care reglementează activitatea instituţiilor medico-sanitare publice republicane. E necesar de precizat că normele legale sunt extrem de ambigue, încât nu avem o reglementare şi o definire a categoriilor spitalelor publice. Ce fel de spitale avem - republicane, naţionale, raionale, departamentale, care activează în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală? Doar analizând şi confruntând mai multe ordine şi reglementări putem conchide că ar exista o anumită logică în reglementarea lor şi în modelul de guvernanţă aplicat. De fapt, avem un haos legislativ, dominat de viduri, situaţie în care Ministerul Sănătăţii nu face altceva decât să subordoneze procesul decizional, făcând uz de atribuţii improprii. Un exemplu îl reprezintă organizarea concursurilor, numirea şi destituirea din funcţie a directorilor de spitale. Se pare, acum, Ministerul Sănătăţii a transformat această atribuţie improprie, repet, într-un instrument politic, foarte convenabil de altfel.
„Eficienţa în sistemul de sănătate nu poate porni dintr-o reformă fragmentară”
Să revenim însă la document. Ministerul Sănătăţii s-a declarat interesat şi angajat să îmbunătăţească sistemul medical pentru o accesibilitate mai mare a pacienţilor la servicii prin operarea unor schimbări la nivelul instituţiilor pentru care are calitatea de fondator. Adică pentru 17 din 86 spitale publice. Or, în această situaţie scopul rămâne doar unul declarativ. Eficienţa în sistemul de sănătate nu poate porni dintr-o reformă fragmentară. Am mai spus - se croieşte, dar nu de la capătul care trebuie.
Sistemul de sănătate rămâne ineficient şi incapabil să răspundă la necesităţile populaţiei, atâta timp cât nu există un model clar de guvernanţă a instituțiilor din sănătate. Ne confruntăm, indiferent de responsabilii care vin la conducerea Ministerului Sănătăţii, de aceeaşi tendinţă exagerată şi eronată de a subordona procesul decizional, „sufocând” entităţile de la care se cere management şi performanţă. Repet că spitalele nu pot deveni eficiente atunci când cele mai importante decizii nu pot fi luate în instituţie, ci sunt dictate de undeva de sus.
Haideţi să vedem ce se întâmplă. Ministerul Sănătăţii organizează prin intermediul unei comisii un concurs pentru ocuparea funcţiei de director. Mecanismul de selectare ridică mari semne de îngrijorare, nu atât din punctul de vedere al modelului aplicat și al autorității, cât din motivul că asemenea practici sporesc favoritismul și influența politicului în desemnarea conducătorului. O comisie pentru organizarea concursului de selecție, oricât de reprezentativă ar fi, poate fi influențată în mod indirect de conținutul metodologiei de selecție aşa-zis individualizate.
„Factorii de decizie ai spitalelor sunt simpli executori”
Implicarea Ministerului Sănătăţii nu se opreşte aici - mecanismul de salarizare este unul impus prin mai multe reglementări, inclusiv prin prisma asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, numărul angajaţilor, preţul serviciilor medicale, numirea vicedirectorilor în unele cazuri, salarizarea conducătorilor instituţiilor medicale etc. Or, vedem că cele mai importante decizii care sunt într-o interdependenţă directă cu nivelul de performanţă sunt dictate, iar factorii de decizie ai spitalelor sunt simpli executori.
În această ordine de idei, rămâne pertinentă întrebarea: Cât de mult poate Ministerul Sănătăţii învinovăţi spitalele de management defectuos şi de lipsă de performanţă, când modelul de guvernanţă este dictat de acelaşi actor, fiind preluat şi „personalizat” în funcţie de interese? Autoritatea trebuie să înceteze să mimeze reformele, întrucât acesta devine un exerciţiu ruşinos. Într-un final, trebuie să-şi asume eşecurile şi să renunţe la transformările limitate ca impact, dar şi ca structură. Sistemul de Sănătate din Republica Moldova poate deveni unul eficient. Soluţiile deja există. Ele trebuie doar analizate şi propuse pentru aplicare.