Serghei Tolstolicenco, organizația „Tinerii pentru Dreptul la Viață”, fost consumator de droguri antrenat în activitățile de la egal la egal
Nimic pentru noi, fără noi! Comunitatea consumatorilor de droguri reprezintă un actor principal în domeniul prevenirii HIV în toate țările, inclusiv în Moldova. Atâta timp cât aceste servicii ne sunt destinate, credem că trebuie să fie luată în considerare și opinia noastră. Acesta nu este un moft și nu vrem acest lucru din neavând ce face. La mijloc este viața noastră, a prietenilor noștri și noi nu putem și nici nu trebuie să stăm deoparte, atunci când se discută despre problema programelor naționale din domeniul controlului consumului de droguri și celor pentru HIV.
Chiar dacă am fost captivi unui viciu asta nu înseamnă că nu suntem oameni cu cap pe umeri care pot să gândească. Știți că uneori lucrurile teoretic pot arăta foarte bine, însă în practică nu. De aceea, trebuie să existe o colaborare strânsă între societatea civilă și autoritățile statului. Nu este doar în interesul nostru, a consumatorilor, dar și a statului, dacă vrea să implementeze serviciile eficient.
Sperăm că statul nu-și va schimba poziția de a trece la finanțare internă toate serviciile din domeniul HIV și consumul de droguri, așa cum a promis în mai multe rânduri la întâlnirile de nivel regional. Dar, din ultimele acțiuni ale Ministerului Sănătății reiese că se intenționează reducerea finanțării pentru niște servicii extrem de necesare, inclusiv și tratamentul ARV, dar și cel de reducere a riscurilor. Eu personal am beneficiat de serviciul de reducere a riscurilor și știu că acest program este unul eficient. Acesta nu stoarce bani – el salvează vieți, pe a mea inclusiv. Eu am reușit să renunț la droguri doar datorită tratamentului de substituție cu metadonă. Nu mai consum droguri de cinci ani. Am ajuns aici după ce, pur și simplu, am mers să fac schimb de seringi, de unde am aflat că dependența de droguri se tratează. Pentru ce vă dau acest exemplu? Ca să știți că mulți consumatori de droguri ajung să beneficieze de terapie de substituție cu metadonă doar după ce merg la acest punct de schimb de seringi. Din acest motiv, acest serviciu trebuie să existe în continuare, pentru că el salvează oameni. Autoritățile nu pot cunoaște toate aceste subtilități, ei știu despre consumul de droguri doar din teorie, însă aceasta nu întotdeauna corespunde cu realitatea.
S-a demonstrat că un dolar investit în serviciile de reducere a riscurilor economisește 7 dolari pe viitor – adică banii necesari pentru tratamentul ARV pe care oamenii trebuie să-l ia pe viață. Să sperăm că statul va fi suficient de inteligent să evite risipa de bani, prin închiderea unor servicii vitale în domeniu.