Autor: Elena Cioina

În Moldova drogurile sunt accesibile, aproape oferite pe tavă celor dependenți de ele, dar și celor tentați să le consume. Cine vrea, le găsește la colț de stradă, la persoane care le vând ori chiar în farmacii, mărturisesc utilizatorii de droguri. La farmacie se vând legal, sub formă de medicamente, dar combinate de utilizatori, acestea formează substanțe psihotrope ce omoară mult mai repede decât un drog obișnuit. Experții în controlul consumului de droguri spun că în Moldova narcoticele sunt din cele mai diverse și se vând de la prețuri foarte mici, la prețuri foarte mari. Chiar și așa, noi încă reușim să ținem sub control numărul consumatorilor și în același timp răspândirea virusului imuno-deficienței umane, datorită banilor oferiți de Fondul Global pentru programele de prevenire a maladiei. Nu înseamnă însă că statul luptă suficient și susține inclusiv la modul practic această bătălie, deși oficial declară că problema consumului de droguri și HIV/SIDA e o prioritate de sănătate publică. Specialiștii trag și un semnal de alarmă, mai ales că Moldova trebuie să preia din 2018 în totalitate finanțarea a serviciilor de prevenire și control a infecției HIV, precum și a consumului de droguri. Ce se întâmplă la acest capitol, ce riscuri există dacă 2018 ne prinde nepregătiți, cât de prioritară este în realitate problema pentru instituțiile de stat responsabile – am întrebat-o, într-un interviu, pe Ala Iațco, președintele Uniunii pentru prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor de la Bălți.

 Doamna Iațco, de câți ani sunteți în domeniul controlului consumului de droguri în Republica Moldova?

Eu muncesc din anul 2000 în domeniul programelor de reducere a riscurilor infecției HIV. Înainte de aceasta am făcut voluntariat în domeniul HIV/SIDA. Deci, sunt 16 ani.

Ce s-a schimbat în acești 16 ani? S-a redus consumul de droguri în Moldova, se menține la același nivel, se consumă mai mult sau care este situația?

Noi abordăm problema consumului de droguri, dar ceea ce încercăm să schimbăm sunt riscurile asociate cu acest consum. În special, e vorba de riscurile legate de infectarea cu HIV. Ce s-a schimbat de atunci până acum? S-au schimbat foarte mulți oameni pentru care noi am lucrat.

S-au schimbat foarte mulți oameni, în ce sens?

S-au schimbat cei pentru care prestam servicii. O parte dintre ei nu-i mai vedem, s-a schimbat contextul în care lucrăm, avem mai multe instituții care ne oferă suport, cu care conlucrăm, specialiști, etc.

Este foarte diferită situația din prezent de cea de-acum 16 ani?

Doar un pic diferită. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult sau în măsura în care ne-am fi dorit, în raport cu eforturile pe care le-am depus în toți acești 16 ani. Este bine că deținem controlul asupra epidemiei HIV în mediul acestui grup. Și vorbesc în special de Municipiul Bălți, pentru că aici sunt implicată nemijlocit în programele care prestează servicii. Asta este bine.

Bălți-ul într-adevăr era considerat altă dată orașul cu cele mai mari probleme la capitolul consum de droguri, respectiv bănuiesc și la capitolul infecția cu HIV/SIDA. Dacă ați face o comparație dintre anul 2000 și 2015, a mai dispărut problema ori nu?

Problema s-a mai diminuat, nu mai este atât de acută cum se simțea înainte. Ea persistă, pentru că avem un număr semnificativ de consumatori de droguri pe care îi găsim aici la Bălți. Acești consumatori de droguri însă sunt mai atenți față de ei înșiși, dar și față de cei din jur. Nu mai găsim seringi pe străzi sau în scările blocurilor de locuit. Practic fiecare consumator știe cum se transmite HIV și cum se poate proteja pe el și pe cei din jur, știe unde poate să obțină servicii de consiliere psihologică, schimb de seringi sau să facă un test la HIV.

Cum ați muncit la modul practic ca să ajungeți în acest punct?

Practic am creat servicii care să corespundă necesităților lor, consumatorilor, și le-am adus aproape de ei.

Asta însemnând ce?

Asta însemnând că am încercat să acoperim sau să atingem un număr cât mai mare de consumatori de droguri cu serviciile pe care le prestăm pentru a avea o stabilitate în ceea ce privește răspândirea HIV-ului. În practică asta înseamnă mulți lucrători outreach, lucrători de la egal la egal, care vin din mediul lor, sunt bine instruiți, informați. Au echipamente sterile, seringi, prezervative și materiale informaționale, teste la HIV cu care merg zilnic în locurile în care se află utilizatorii de droguri, le oferă toate aceste lucruri, le vorbesc, îi însoțesc către centrele de asistență medicală, servicii sociale, psihologice ori juridice și încearcă să-i convingă să se lase de droguri.

E greu, e ușor să-i convingi pe acești oameni să beneficieze de servicii?

Nu este ușor, pentru că ei se lasă convinși atunci când au încredere absolută că vor fi protejați, că statutul lor nu se va afla în comunitate, fie statutul de consumator de droguri, fie de persoană infectată cu HIV, doar așa vin. De cele mai deseori se aduc unii pe alții. Vine o persoană, care află că totul este ok, nimeni nu te judecă, nu te condamnă pentru ceea ce faci sau pentru ceea ce ești și atunci mai vin câțiva consumatori, după care vin alții. Așa am reușit să ajungem la peste 1.600 de consumatori de droguri cu care lucrăm aici în Bălți și așa fac și colegii noștri din peste 20 de localități din țară.

Explicați-mi de ce Bălți-ul deține întâietatea la consumul de droguri? De fapt, aproape întotdeauna a fost așa. Este un oraș la fel de obișnuit cum ar fi altul în altă regiune a Moldovei. Și totuși, aici sunt cei mai mulți.

Noi am încercat să găsim o explicație, dar nu avem una care ne-ar satisface pe deplin. Credem noi că în Bălți sunt la fel de mulți consumatori de droguri ca și în Chișinău sau în alte localități mari din Moldova. Doar că aici această problemă este mai vizibilă. Localitatea nu este foarte mare și atunci această proximitate socială este mai vizibilă și mai acută. La fel, Bălți-ul a trăit poate mai dureros decât Chișinăul ori alte localități perioada de tranziție.

De ce?

Pentru că cele puține întreprinderi economice care existau la un anumit moment și-au încetat activitatea. Oamenii au fost puși în fața unui fapt împlinit. Ei nu mai reușeau să facă față problemelor, să-și întrețină familiile și atunci a apărut problema consumului de alcool, consumului de droguri. În plus,  Bălți-ul este un oraș în care vin foarte mulți studenți. Sunt destule școli profesionale și colegii unde sunt mulți tineri, unde există un context care predispune sau favorizează inițierea consumului de droguri, experimentarea cu drogurile. Aceste lucruri s-au menținut de-a lungul anilor și s-au catalizat reciproc, astfel problema consumului de droguri părând a fi mai acută decât în alte localități din Moldova. Eu personal cred că aici problema e mai vizibilă și pentru că se lucrează mult la acest aspect și nu doar noi punem accent și încercăm să abordăm această problemă și la nivel de administrație publică locală.

Dar este o prioritate pentru administrația locală problema consumului de droguri?

E o prioritate și pentru administrația publică locală. Chiar din momentul în care a fost înființată organizația, am avut tot suportul și susținerea primăriei Bălți anume din cauză că se conștientiză că problema consumului de droguri aici este una mare și ea generează alte probleme cum ar fi HIV, hepatite, tuberculoză. Până în acest moment ea rămâne a fi o problemă percepută corect de administrația publică locală și susținută poate nu în aceeași măsură în care este percepută. Foarte des ni se spune că „am vrea să vă ajutăm mai mult, dar este ceea ce putem face, să vă oferim acest spațiu, de exemplu”.

Deci acest spațiu în care ne aflăm acum este oferit de administrația publică locală …

Da. Și așa s-a întâmplat în toți acești 15 ani. Noi am beneficiat de diferite locații din Bălți și pentru următorii 15 ani avem un memorandum în cadrul căruia acest spațiu este oferit anume pentru implementarea activităților de către grupurile de risc sporit de infectare.

Când ați spus că utilizatorii nu mai sunt cei de altă dată la ce v-ați referit de fapt? Ei s-au tratat, au „uitat” că au consumat droguri vreodată sau s-a întâmplat altceva cu ei.

Nu cred că au „uitat” că au consumat droguri, dar cel puțin au depășit și reușesc să facă față acestei tentații și acestei dependențe. Altă parte continuă să consume droguri, dar avem și o parte care din păcate nu mai sunt. Și sunt diferiți consumatori de droguri, pentru că și drogurile consumate sunt diferite. Și contextul se schimbă. Oamenii nu mai sunt așa de reticenți, marcați de stereotipuri.

Apropo, de stereotipuri. În mare parte se crede că cei care consumă droguri sunt oameni nerealizați, care nu și-au găsit un loc de muncă, sunt din familii vulnerabile, etc. E așa sau nu?

Prin toată masa consumatorilor de droguri se regăsesc și persoane de acest fel, dar nu sunt cei care predomină. Noi avem persoane cu studii superioare, persoane foarte talentate care s-au confruntat cu această problemă și continuă să se confrunte. Nu depinde de nivelul social-economic al părinților, al familiei sau de nivelul de studii pe care-l au. De fapt, dependența și problema consumului de droguri apare atunci când se întâlnesc trei factori foarte bine cunoscuți. Este drogul în sine, este persoana cu anumite caracteristici, sunt niște predispuneri care la fel joacă un rol și este contextul social care predispune la consum. Fie că este o discotecă, o gașcă în care a început să se consume droguri.

Portretul psihologic, care ar fi?

Ar fi un tânăr de 16-18 ani, care este destul de activ, are capacități de lider, are în jurul său mulți prieteni. Sau poate fi un tânăr care are probleme în familie, probleme cu părinții sau niște relații afectate, care din exterior nu par a fi așa. Mulți dintre ei sunt foști lideri, cel puțin viața le promitea o carieră frumoasă în sport sau în arte.

Puteți să îmi spuneți în ce se transformă, cu anii, un om care consumă droguri?

El rămâne a fi același om, dar nu mai rămâne a fi același sportiv. El rămâne a fi om cu aceleași trăiri, cu aceeași capacitate de a înțelege sensul vieții, gravitatea situației sau a lucrurilor, dar constrâns de a consuma această substanță și constrâns de a se comporta ori acționa într-un anumit mod, iarăși datorită acestei dependențe de droguri.

În cât timp ajung să renunțe în totalitate la droguri oameni care au consumat și dacă ajung?

Este absolut diferit și nu știu dacă cineva ar putea să zică că dacă încetezi să consumi droguri, atunci în decursul unui an sau doi, trei sau cinci te tratezi sau scapi de această dependență. Este foarte diferit. Sunt oameni care au lucrat foarte mult pentru a reuși să aibă o viață fără droguri, au avut multe recăderi au revenit la consumul de droguri, dar s-au ridicat și au mers înainte. Cunosc însă și persoane care după cinci, șapte ani de abstinență sunt tentați să consume. Cunosc însă și persoane care au reușit într-un termen mai scurt să pună punctul și să meargă prin viață fără droguri.

În general, drogurile în Moldova sunt sau nu accesibile?

Sunt accesibile.

Care dintre ele?

În Moldova toate drogurile sunt accesibile, în opinia mea. Mai ales pentru persoanele care au nimerit în acest context social și cunosc cum să le obțină. Sunt accesibile în momentul în care tu ai bani și cunoști pe cineva care poate să  te ajute să obții drogul. Avem droguri ieftine și foarte ieftine și sunt droguri scumpe și foarte scumpe. Sunt droguri care sunt ilegale și sunt substanțe psiho-active care sunt preparate din produse găsite în farmacii. Gama de droguri este foarte mare și corespunde posibilităților, inclusiv financiare a multor consumatori de droguri.

De ce sunt atât de accesibile drogurile? Nu este reglementat domeniul, nu se muncește suficient de bine la capitolul depistarea celor care le vând, forțele de ordine nu se implică destul de mult?

Problema există din ambele părți. Avem și probleme în ceea ce privește reducerea cererii. Asta înseamnă că se muncește prea puțin cu tinerii în ceea ce privește prevenirea consumului de droguri, nu se face informarea despre pericolul drogurilor la o etapă timpurie, când încă nu s-a ajuns la dependență sau la inițierea consumului de droguri în sine. Noi avem însă și probleme cu reducerea ofertei. Dacă pe reducerea cererii noi avem inițiative și vorbim în școli despre riscurile folosirii drogurilor, atunci reducerea ofertei este prioritatea forțelor de ordine și instituțiilor de drept. În opinia mea, atenția care se acordă anume combaterii traficului ilegal de droguri sau comercializării substanțelor psiho-active care nu sunt considerate substanțe ilegale, cele pe care le găsim în farmacii, este prea mică.

Vă referiți la preparatele farmaceutice…

Da, la ele. Se știe foarte bine că o bună parte dintre consumatorii de droguri apelează la preparate farmaceutice, pentru că sunt foarte ieftine, au consecințe foarte grave și într-un termen foarte scurt. Și totuși, ele rămân a fi disponibile în farmacii. Farmaciile nu vând droguri. Ele vând medicamente, care puse de consumatorul de droguri împreună formează un coktail ce are un efect psiho-activ.

Înseamnă că există și persoane care știu cum să facă aceste combinații și-i învață și pe ceilalți…

Orice adolescent este inițiat în consumul de droguri de altcineva. Nu poate un tânăr, un adolescent să ia seringa în mâini fără să știe nimic despre consum. Evident că este o inițiere. Există acest context social despre care am vorbit că favorizează și duce la inițierea consumului de droguri. Pot fi atât semeni, cât și persoane cu experiență mai avansată, dar acesta este alt aspect.

Problema drogurilor legale sau substanțelor psiho-active sau produselor medicamentoase pe care le găsim în farmacii este o problemă foarte mare. Și-o să vă zică acest lucru toți colegii noștri din toate localitățile, pentru că foarte-foarte rapid duc la probleme de sănătate majoră și la decesul persoanelor. Atunci nu reușești să intervii cu asistență, cu servicii, pentru că nu mai ai pe cine salva.

Acest lucru se întâmplă din cauză că autoritățile responsabile nu acordă suficientă atenție problemei respective sau pur și simplu o acceptă tacit?

O acceptă tacit și nu au interesul. Nu încearcă să facă ceva ca să schimbe lucrurile. Noi în țară avem aprobată strategia națională antidrog care cuprinde și activități de reducere a cererii și activități de reducere a ofertei și reducerea riscurilor este inclusă ca o componentă esențială. Este o strategie foarte bună și frumoasă pe hârtie. Chiar dacă avem o comisie națională antidrog, care are rolul să asigure implementarea ei, activitatea comisiei este nulă. Nu știu dacă anul trecut ori anul curent a avut loc vreo ședință a acestei comisii, dacă planul de acțiuni pe care și l-au format a reușit măcar 10% să fie implementat în practică. Noi încercăm să batem clopotele, dar nu este suficient. Foarte multe lucruri nu putem să le facem în calitatea noastră de asociații obștești. Noi încercăm să tragem de mânecă pe cei care au această capacitate, posibilitate și chiar această responsabilitate de a face ceva, dar ne reușește pe alocuri doar. În cazul strategiei respective ne-a reușit foarte puțin sau chiar deloc.

Comisia respectivă nu se întrunește din ce motive?

Sunt motive diverse. De obicei, tehnice.

Putem vorbi că statul luptă cu consumul de droguri?

Multe eforturi sunt orientate spre lupta cu drogurile în sine, pedepsirea pentru consumul de droguri. Aceste acțiuni și-au demonstrat ineficiența și deja este absolut clar că nu aduce niciun rezultat bun. Si mai puțin efort al statului este orientat spre prevenire. În școli găsim doar niște crâmpeie din educația pentru sănătate, educația antidrog. Reducerea riscurilor este domeniul pe care statul oficial îl susține și îl aprobă, dar când vorbim despre suport financiar, atunci este zero, ceea ce evident nu poate să asigure continuitate și o bună implementare.

Vreți să spune că statul mimează această luptă cu consumul de droguri?

Pe alocuri mimează, pe alocuri încearcă să facă ceea ce este bine. Ceva le reușește, ceva nu le reușește.

Noi în acest an am avut cel puțin trei schimbări de guverne – unii au picat, pe alții i-au dat jos, alții au plecat de bună voie. Aceste schimbări frecvente, în ce măsură tergiversează aceste procesele și ce rezultate putem avea când nu există o continuitate instituțională…

Noi am sesizat și perceput foarte bine care sunt efectele acestor schimbări. Deși a fost o inițiativă la nivel de Ministerul Sănătății de a crea niște regulamente pentru finanțarea asociațiilor obștești din resursele statului, la un moment dat acest regulament a fost dat Guvernului spre aprobare și el practic a dispărut de pe agendă odată cu dispariția acelui Guvern. Noi nu cunoaștem nimic despre el și, respectiv,  de mai bine de un an nu avem nici un progres pe această linie. Deci, chiar nu mai știm ce să facem și cum să facem. Pentru că parcă resursele au fost bugetate, parcă a fost creat acel mecanism care să permită Ministerului Sănătății finanțarea din bugetul de stat a ong-urilor, dar nu a funcționat acea verigă care trebuia să-l aprobe și să-l pună în funcțiune. Și atunci stăm pe loc.

Dna Iațco, din 2018 Moldova ar trebui să preia finanțarea tuturor programelor naționale legate de consumul de droguri și reducerea riscurilor. Și finanțatorii, și managerii de țară ne dau de înțeles că noi stagnăm la acest capitol. Astfel, în 2018 este puțin probabil ca Moldova să poată să preia aceste programe naționale. Cât de mar este riscul?

Riscul este foarte mare, pentru că suntem practic în 2016. Noi nu avem o certitudine despre modul în care se poate efectua această finanțare sau care vor fi acele buzunare de unde noi vom lua banii pentru aceste proiecte. Nu avem acea voință politică ca să încercăm să schimbăm situația, dar problema este mare și noi riscăm să-i pierdem controlul.

Ce se poate întâmpla, dacă Moldova nu-și pune la punct agenda exact cum trebuie să preia aceste programe și să le finanțeze ca să nu admită răspândirea HIV-ului, dar și consumul de droguri?

Ceea ce se poate întâmpla poate fi văzut alături, în România, unde a fost stopată activitatea acestor programe din lipsa finanțării lor. Putem vedea și la alte state care au trecut exact prin același etape și în care autoritățile au avut aceeași responsabilitate - să asigure sustenabilitatea, dar nu au făcut-o. Programele au încetat să mai funcționeze, consumatorii de droguri și alte grupuri cu risc sporit de infectare au fost și vor exista. Există comportamente cu risc, crește numărul cazurilor de infectare cu HIV, hepatite virale, infecții cu transmitere sexuală. Din aceste grupuri, aceste infecții trec spre populația generală și atunci practic este imposibil să influențezi într-o manieră cost eficientă stoparea sau ținerea sub control.

Dar înțeleg autoritățile noastre? Pentru că exemplele sunt aproape…România, Ucraina, Serbia, Georgia, Rusia…înțeleg ce se poate întâmpla?

Senzația mea este că înțeleg, dar foarte superficial și autoritățile sunt preocupate de alte probleme decât cea a consumului de droguri și a riscurilor asociate. O consideră o problemă mai puțin prioritară, care poate fi lăsată, pentru că este un grup ce nu e deloc atractiv nici atunci când faci o campanie electorală, nici atunci când ești numit într-o funcție. Ba chiar invers, nimeni nu vrea să fie asociat cu această problemă socială sau să vină în ajutorul lor. Cunosc foarte mulți oameni care dețin poziții cheie și în discuții se pare că înțeleg foarte bine și conștientizează bine problema. Dar uneori mă gândesc că poate există anumite constrângeri, pentru că acțiunile lor sunt puține și firave ca să provoace o schimbare în timp și un rezultat.

Când credeți că ar putea să se trezească și să înțeleagă că asta e chiar o problemă? E o problemă pentru sănătatea publică în mod special…

Probabil că atunci când vor termina resursele Fondului Global, atunci când vom deveni mai insistenți, inclusiv grupurile cu care lucrăm, pentru a solicita servicii de ocrotire a sănătății, când va spori numărul de cazuri noi, probabil că atunci va apărea această conștiință a faptului că trebuie să facem ceva.

Voi cu ce măsuri mergeți, cum încercați să convingeți autoritățile și cât de insistenți sunteți?

Noi încercăm să-i convingem prin dialogul pe care-l avem, un dialog care durează de mai mulți ani. Încercăm să-i convingem prin rezultatele acelor activități pe care le facem, acelor proiecte, programe, servicii pe care le oferim, să arătăm cum aceste programe schimbă tabloul nu doar la nivel de epidemie, dar și la nivel de vieți, la nivel de persoane. Noi încercăm să susținem reprezentanții grupurilor respective în mobilizarea și manifestul lor de a convinge, solicita implicarea mai activă a statului în asigurarea serviciilor pentru ei. Noi ne alipim unor inițiative regionale pentru ca vocea noastră să se facă mai auzită. Încercăm să aducem experți și expertize din afară care să ne ajute să formulăm acele argumente bazate pe dovezi, pe date, pe experiență, rezultate care ar putea să convingă funcționarii noștri să acorde atenția cuvenită acestor programe. Practic încercăm să-i abordăm în diferite moduri. Nu știu ce lucrează mai bine, pentru că până în prezent din păcate nu avem niciun program finanțat din resursele de stat, dar avem niște înțelegeri, niște planificări care, sincer, nu știu dacă vor lucra sau nu, pentru că lucrând atâția ani am avut multe dezamăgiri.

Ce ați planificat și credeți că statul ar putea să se ocupe de aceste programe?

Foarte tehnic vorbind, ceea ce avem planificat și ceea de ce statul, Ministerul Sănătății și CNAM, s-ar putea ocupa chiar începând cu ziua de astăzi este finanțarea a două programe de reducere a riscurilor pentru consumatorii de droguri injectabile din fondul de profilaxie al companiei. Este vorba de două programe de schimb de seringi, dar când zicem acest lucru avem în vedere un set de servicii printre care și cele de informare și de consiliere, cele de suport. Este stabilit chiar și în proiectul programului național pentru anii 2016-2020 faptul că două programe vor fi susținute. În ce măsură asta se va realiza, îmi vine greu să zic. Noi încercăm să mobilizăm toți partenerii naționali și internaționali.

Sunt programele costisitoare sau mai puțin costisitoare?

Sunt cele mai puțin costisitoare în raport cu programele de tratament, în raport cu programele de îngrijiri. Un caz prevenit costă mult mai ieftin în termeni monetari, decât un caz tratat. Aici trebuie să luăm în considerare și suferința umană care nu poate fi valorificată în bani. Ea la fel este prezentă. Atunci când prevenim un caz, atunci ne asigurăm că salvăm atât bani, cât și suferință.

Doamna Iațco, este poate un stereotip, dar societatea vorbește în felul următor – de ce ar trebui să ne facem atâtea griji pentru acești oameni, dacă ei din proprie inițiativă și cu știință au început să consume droguri. Cum explicăm lucrurile astea?

Cu buna inițiativă și cu faptul că ei au făcut acest pas e puțin altfel. Nimeni nu a făcut-o în mod conștient, înțelegând efectele sau fiind pe deplin conștient de rezultatele la care poate duce consumul de droguri. De obicei consumul de droguri se inițiază la vârste foarte fragede și nu neapărat cu injectarea drogurilor. Poate fi fumarea ori inhalarea lor. Practic noi vorbim despre copii care nu au formată o percepție adecvată asupra vieții, asupra riscurilor, asupra sănătății ca valoare și respectiv nu putem să vorbim că au făcut-o conștient și cu bună știință. Este un set de factori care duc la inițierea consumului de droguri și nu totul depinde de persoana în sine, dar ține și de contextul social în care aceasta se regăsește și de factorii care apar în viața lui. Nimeni nu e vinovat că este consumator de droguri. Asta e una. A doua, consumatorii de droguri sunt parte a societății noastre și sănătatea lor, de fapt, influențează sănătatea societății în general, pentru că ei au familii, educă copii. De aici pot apărea riscuri, efecte. De asta trebuie să avem grijă de sănătate lor ca membri ai societății. Ei au aceleași drepturi, aceleași responsabilități și trebuie să aibă acces la servicii care corespund situațiilor, necesităților lor. Ei sunt în situația de dependență, de constrângere, se confruntă cu probleme de sănătate majoră, de aceea statul ar trebui să intervină cu servicii. De ce noi nu vorbim despre persoanele cu diabet? Pentru că și o persoană cu diabet s-ar putea face vinovată de faptul că are diabet. Și în cazul consumului de droguri e la fel. Nimeni nu-și pune întrebarea, de ce noi trebuie să ajutăm persoanele care suferă de diabet. Este normal, este bine. În așa mod ar trebui să reactionăm și față de consumatorii de droguri. Este o afecțiune și acești oameni au nevoie de servicii, suport, de intervenții.

Doamna Iațco, vă mulțumim pentru interviu.