Autor: Sorina Bujarov
Ministerul Sănătății vrea să reducă din banii fondului de rezervă și cel pentru dezvoltare gestionate de Compania Națională de Asigurări în Medicină. Asta pentru a putea mări bugetul fondului de bază de asigurări medicale obligatorii, care acum constituie peste 94 la sută din totalul banilor destinați sănătății și administrați de CNAM. Autoritatea afirmă că este nevoie de o schimbare în retribuirea banilor din sănătate, deoarece în ultima perioadă au apărut servicii medicale noi, care presupun și cheltuieli mai mari.
Mai exact, Ministerul Sănătății propune modificarea punctului 9 din Regulamentul cu privire la modul de constituire și administrare al Fondului de Asigurării obligatorii de asistență medicală. Acum acest fond este împărțit în felul următor:
– fondul de bază de asigurări medicale constituie peste 94%;
– fondul de rezervă – 1%;
– fondul măsurilor de profilaxie – 1%;
– fondul de dezvoltare – 2%;
– fondul de administrare – până la 2%.
După aprobarea modificărilor propuse de Ministerul Sănătății fondul de rezervă urmează să coboare sub 1%, iar cel de dezvoltare – sub 2%. Banii de aici ar urma să treacă în fondul de bază gestionat de Companie, care acum constituie nu mai puțin de 94 la sută din totalul banilor din sănătate.
„ (…) volumul serviciilor medicale acordate se majorează permanent. Se mărește complexitatea cazurilor tratate, numărul vizitelor la medicul-specialist, numărul investigațiilor în cadrul serviciilor medicale de înaltă performanță, numărul solicitărilor de asistență medicală urgentă, numărul de vizite în cadrul îngrijirilor medicale la domiciliu. De asemenea, începând cu anul 2015, se efectuează servicii medicale noi, ce necesită consumabile costisitoare (…)”, se precizează în nota informativă a documentului, care urmează să fie discutat miercuri la Guvern.
Printre serviciile care ar urma să fie acoperite din banii luați din fondul de rezervă și cel de dezvoltare sunt serviciile stomatologice pentru copii de până la 12 ani, intervențiile de transplant renal și hepatic, proteze pentru bolnavii de cancer, etc incluse în programul unic.
Propunerile Ministerului Sănătății nu-i încântă pe responsabilii de la CNAM și nici pe cei de la Sindicate. Aceștia afirmă că fondul de rezervă este extrem de necesar, având în vedere probleme financiare din domeniul sănătății din ultima vreme.
„Considerăm irațională micșorarea mijloacelor financiare ale fondului de rezervă, deoarece aceasta nu va permite realizarea obiectivelor fondului în cauză, mai ales în condițiile instabilității financiare ale FAOAM, legate cu nevirarea ritmică a transferurilor din bugetul de stat și alte acumulări”, se precizează în avizul oficial al CNAM. Contactați de sănătate INFO, responsabilii Companiei au mai precizat că „Fondul de rezervă reprezintă mijloace financiare disponibile imediat, pentru a onora în orice moment obligaţiile pe care le are asiguratorul faţă de persoanele asigurate şi prestatorii de servicii medicale”.
█ Legea nu-i lege pentru CNAM. Compania ascunde modul cum gestionează banii
Vom preciza că mijloacele financiare acumulate în fondul de rezervă al CNAM sunt utilizate pentru: acoperirea cheltuielilor suplimentare, legate de îmbolnăviri şi afecţiuni urgente, a căror rată anuală depăşeşte media luată în baza calculării Programului unic pentru anul respectiv; compensarea diferenţei dintre cheltuielile efective legate de achitarea serviciilor medicale curente şi contribuţiile acumulate (veniturile aşteptate) în fondul de bază.
Totodată, mijloacele financiare acumulate în fondul de dezvoltare sunt destinate sporirii calităţii serviciilor medicale, eficienţei şi randamentului instituţiilor şi se utilizează preponderent pentru: procurarea utilajului medical performant şi a mijloacelor de transport; implementarea noilor tehnologii de încălzire, de prelucrare a deşeurilor medicale şi de alimentare cu apă; modernizarea şi optimizarea clădirilor şi infrastructurii; implementarea sistemelor şi tehnologiilor informaţionale.
█ Articole relaționate: