Autor: Elena Cioina
Pe 31 mai, Moldova urmează să se alinieze unei noi prevederi din Legea Antitutun – cea care interzice fumatul în toate spațiile publice închise, precum și într-un șir de spații deschise. Din această zi, la modul practic, administratorii localurilor de exemplu, nu mai au dreptul să le permită fumătorilor să fumeze în interior, ci vor trebui să aibă amenajate locuri speciale afară. În instituțiile de învățământ, instituțiile medicale, publice, stadioane, terenuri de joacă, transport public, etc. fumatul va fi interzis. Cei care nu vor respecta legea urmează să fie amendați.
Cu cât se apropie termenul, cu atât e mai mare însă rezistența din partea unor proprietari de localuri, dar și agenți economici care vând țigări. Motivele invocate sunt diverse. Cert este însă că în majoritatea țărilor în care măsura este aplicată numărul fumătorilor este în descreștere, iar sănătatea oamenilor se îmbunătățește. Chiar și în România, care a adoptat legea privind controlul tutunului în urma Republicii Moldova, prevederea care interzice fumatul în toate spațiile publice închise e deja în vigoare și au fost date primele amenzi pentru cei care au încercat să nu o respecte. Din 31 mai, la modul practic, administratorii localurilor, de exemplu, nu mai au dreptul să le permită fumătorilor să fumeze în interior. Ei vor trebui să amenajeze locuri speciale afară. Este o măsură dură, dar necesară, pentru că astfel putem reduce numărul fumătorilor, dar și pentru a putea proteja generațiile viitoare de viciul fumatului.
Ca să vă dau câteva date despre Moldova la capitolul fumat – în fiecare an, din cauza lui, mor aproximativ șase mii de oameni apți de muncă. Tot în fiecare an sistemul nostru medical cheltuie peste un miliard de lei pentru tratamentul acestor bolnavi.
Platforma E-Sănătate.MD a decis să lanseze o campanie socială pe Facebook în susținerea interzicerii fumatului în spațiile publice închise și invităm diverși oameni, care doresc același lucru, să ni se alăture. Campania va dura două săptămâni, timp în care cei care susțin ideea pot înregistra un mesaj video scurt în care explică de ce cred că e bine să fie interzis fumatul în localurile publice sau pot face poze pe care să fie scris #vremlocalurifărăfum și să o posteze pe pagina sa de FB. De asemenea, vă invităm provocați și pe alți oameni să facă același lucru.