Sergiu Lelic, șef-adjunct, Direcția relații cu consumatorii, APC
În această săptămână a fost făcută o campanie de informare și sensibilizare a agenților economici, dar și a consumatorilor. E trist ceea ce se întâmplă în piețele comerciale: antisanitarie, produse fără marcaje, persoane fizice în loc de persoane juridice, produse expirate și vândute în soare, condiții neadecvate, nivelul de nitrați depășit, comerț lângă veceu, în stradă. Este situația din piețele în care am fost - Bălți, Chișinău și Cahul.
Suntem în moratoriu și nu putem să mergem cu controale. Așteptăm petițiile consumatorilor, în baza lor putem să mergem. Consumatorii spun că este inadmisibil, dar totuși, continuă să cumpere. Nu primim petiții în acest sens.
E grav. Acum e culmea. Nu au frică deloc de instituțiile statului și se simt de nepedepsit. A fost instituit moratoriul ăsta în luna ianuarie și înflorește comerțul stradal zilnic. Am sunat la poliție. Au venit peste o oră. Azi văd că vânzătorii au început să-și acopere tarabele, dar vedem ce o să se întâmple în continuare. O să vedem ce va face Ministerul de Interne, deoarece comerțul stradal le aparține. Nu știu unde se uită ei, cum se uită dimineața când comercianții descarcă toate produsele astea din microbuze și mașini.
Am avut o masă rotundă în care am discutat cu ei și am evidențiat mai multe probleme care stau la baza acestor fenomene. Am discutat și despre hala pe care a închis-o ANSA. Până la urmă ce au izbutit? Că nu era un lavoar sau niște cerințe nu erau respectate au scos de la 50 la 70 de persoane în stradă să vândă brânză, carne, în praf, sub roțile autocarului? Trebuie să întreprindem măsuri urgente pe toate segmentele.
Azi la Guvern este Comisia Economică. O să venim și noi cu propuneri pentru că este inadmisibil ceea ce se întâmplă. Fiecare instituție își desfășoară activitatea separat, dar până la urmă trebuie să facem front comun pentru că pe consumator nu-l interesează că sunt 32 de organe în funcție de control. El trebuie să beneficieze de protecție din partea statului.
Vom discuta și cu Ministerul de Interne, cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, cu cei de la FISC, Centrul de Sănătate Publică, cu administratorii piețelor și cu societatea civilă ca să găsim soluții.
Am izbutit să mărim amenzile dublu și chiar triplu. Atunci când un agent economic, care își desfășoară activitatea ilegal, este amendat cu 36 de mii de lei, iar acel care vinde ilegal, în stradă - cu 200 de lei nu e deloc corect. Astfel noi încurajăm ca persoanele juridice să comercializeze produsele ca persoane fizice, cu patent, primesc amendă de 200 de lei și își continuă activitatea.