Ludmila Popovici, coordonator medical la Centrul Memoria: „Moldova noastră e o groapă de gunoi, unde poți găsi toate antibioticele de pe lume. E haos”

Autor: Elena Cioina/Parascovia Sula

În Moldova există orice fel de antibiotice, care sunt administrate aproape după bunul plac al doctorilor. Noi nu avem o listă a celor care pot fi prescrise și ale celor care de urgență trebuie interzise. Administrarea lor se face haotic și fără ca pacientul să fie supus unor investigații complexe. Medicii noștri nu au de unde se informa centralizat ce e bine să administreze și ce nu, ce microbi, virusuri, bacterii au devenit rezistenți la ele, etc. În consecință, avem mii de copii spitalizați cu pneumonii, infecții nosocomiale în spitale și un dezinteres mare al responsabililor față de această problemă. De ce am ajuns în această situație, de unde atâta ignoranță și de la cine ar putea începe schimbarea. Am discutat pe această temă cu Ludmila Popovici, coordonator medical la Centrul „Memoria”

Doamna Popovici, chiar e atât de rău la capitolul administrarea antibioticilor și controlul infecțiilor în Moldova?

Din păcate la noi nu sunt programe de stat pentru antibiotice, așa cum sunt în Franța, în Germania, în alte țări. Pur și simplu nu există. La noi în Moldova e o groapă de gunoi, unde poți să găsești toate antibioticele de pe lume. Noi nu avem grupul întâi de antibiotice, grupul doi, grupul trei. Adică, grupul întâi sunt cele care se utilizează în conformitate cu tulpinile circulante, grupul doi să fie ca și cum de rezervă și grupul trei – interzise. Antibioticele interzise sunt acele la care tulpinile circulante au rezistență înaltă.

Și noi din astea înțeleg că avem o grămadă?

Și noi avem o grămadă. Și nu-i nicio regulă. De exemplu, dacă în alte țări stafilococul auriu este rezistent la foarte multe antibiotice sau se stabilește după antibioticogramă că un antibiotic oarecare nu acționează, este inactiv față de foarte multe tulpini circulante, el trebuie scos din vânzare.  Da la noi ce se întâmplă? Avem companiile farmaceutice, care vin și fac reclame, fac cârdășie cu medicii, scriu că este bun. În altă parte este interzis. La noi, nu.

Doamna Popovici, haideți să o luăm de la capăt. Este haos pe piața noastră  la capitolul antibiotice, vânzare, administrare, tratament cu antibiotice sau nu?

Sigur că este haos.

În ce constă el?

Vă spun. În primul rând prescrierea antibioticelor pentru infecțiile virale. Unii medici vor să se asigure că boala nu va da complicații, din lipsa de timp, de monitorizare a pacientului sau din lipsa de comunicare ulterioară sau din alte motive, fac o schemă întreagă de tratament. Prescriu și una și alta, și antibiotice și după asta îi mai dă bolnavului niște antimicotice, ca nu cumva să facă disbacterioză. Adică sunt niște scheme de tratament folosite abuziv. Problema nu e doar la noi în țară. Ea se întâlnește și în alte țări, dar acolo există centre pentru studiul tulpinilor de stafilococ. În Franța, de exemplu, este Institutul Pasteur din Paris. Francezii au laboratoare pentru diferite infecții. De exemplu, laboratorul stafilococic unde se studiază sensibilitatea. Tot acest institut le trimite medicilor informație periodică despre antibiotice și ei știu ce trebuie să prescrie. În baza rezultatelor, la fel, sunt elaborate programe de stat cu liste de antibiotice. La noi, din păcate, nu există așa ceva.

Sau alt exemplu, pacientul este spitalizat pentru o intervenție chirurgicală. Acesta nu este pregătit nici psihologic să facă față stresului, nici imunologic, chiar și pentru cea mai simplă intervenție chirurgicală. Dar imediat după operație la toată lumea se administrează antibiotice. De ce? Ca nu cumva să fie complicații, ca nu cumva să se lipească infecția de om.

Eu înțeleg, dar noi putem să prevenim infecția prin alte modalități. În primul rând putem pregăti organismul. Pacientul poate să ia niște vitamine înainte de operație, timp de două săptămâni, ceva pentru a-i fortifica imunitatea sau aceeași echinacee poate fi administrată sub formă de picături sau pastile sau... Adică trebuie să vedem mai întâi în ce stare este organismul omului, să-i sugerăm să facă ceva pentru a-și fortifica imunitatea până la intervenție. După aceasta, evident ar trebui să se lucreze și psihologic cu persoanele care sunt supuse intervențiilor. Din cauza că nu sunt psihologi în spitale sau pe undeva sunt, dar pe altundeva nu sunt, din cauză că facem totul în mare grabă, bolnavul oricum face infecție, chiar dacă i se administrează antibiotice timp de cinci zile. De foarte multe ori se întâmplă complicații din astea, în pofida tratamentului cu antibiotice. Li se administrează antibiotic cu spectru larg, care îi poate cauza ulterior disbacterioză, și persoana se recuperează foarte greu.

Adică nu se tratează cauza exactă a bolii, ci mai degrabă medicii se asigură că așa evită niște complicații și scapă mai repede de pacient?

Da, în mare parte da. Pe de altă parte, mulți dintre doctori nu privesc pacientul ca un sistem integru. Că dacă s-ar aborda un pic mai holistic, atunci s-ar gândi că omul ăsta are sistem imun, sistem nervos, sistem endocrin, etc. Noi nu putem spune că pe acest om îl doare doar inima sau are doar pneumonie, sau are doar nu știu ce. Ne uităm ce are. De foarte multe ori omul are probleme psiho-somatice, probleme de sănătate cronice. Sunt probleme care se acutizează din cauza stresului și așa mai departe. Și noi la Centrul Memoria avem pacienți cu infecții cronice, care necesită tratament cu antibiotice. Și noi suntem foarte atenți anume la tratamentul cu antibiotice. Încercăm să fortificăm persoana. Încercăm să explicăm care sunt mecanismele și strategia de tratament. Le spunem că acest medicament e bun pentru a curăța organismul, pentru că detoxifierea este foarte importantă. Iar pentru infecția cronică e nevoie să faci detoxifiere, să stimulezi organismul, inclusiv alimentarea rațională. Apoi stabilim ce microb e acolo și lucrăm împotriva lui, adică încercăm să administrăm ceva care să-l înlăture din organism.

Adică mulți doctori administrează un tratament incomplet pacientului?

Da. Mulți medici nu au timp. Din păcate însă nu există nici această abordare holistică a problemelor. Nu este privit omul ca un sistem viu, ca un sistem complex, alcătuit din subsisteme. Doar noi cunoaștem noțiunile respective. Pur și simplu ele sunt ignorate, uitate. Nu există nici comunicare adecvată între medic și pacient. La noi, de exemplu, vin pacienții și ne spun că au fost la medicul cutare, care i-a prescris o schemă mare de tratament și-mi arată câteva zeci de preparate. Ne așezăm, ne uităm și le explicăm. „Uitați-vă: la dumneavoastră problema e asta”. Chiar am avut un caz cu pielonefrită cronică și pacientul îmi spune că s-a tratat la același medic de 18 ani. Îi zic, în 18 ani demult trebuia să aibă rezultate, dar nu bani cheltuiți pe medicamente. Și i-am explicat încă o dată de ce persistă infecția. I-am spus că doar să iei medicamente timp de două săptămâni – va fi egal cu zero, pentru că peste trei săptămâni va începe din nou să le ia. Atunci când explicăm pacientului ce are de făcut în așa fel ca el să calmeze organismul, să scape de microbul respectiv, să fortifice organismul, să știe cum să lupte cu infecția, oamenii se însănătoșesc și își continuă viața fără problemele cu care se confruntau de ani de zile.

Dar spuneți-mi, vă rog, în Moldova nu sunt făcute cercetări, poate nu chiar ca la Institutul Pasteur din Franța, la ce fel de antibiotice suntem noi rezistenți, în mare parte?

În mod normal, Centrul de Medicină preventivă, laboratoarele bacteriologice fac periodic unele cercetări. Trebuie să văd acum care e situația. Dar, știu că o perioadă nu aveau discurile elementare necesare pentru a face antibioticogramă. Nu aveau bani, lucrau cu rondele de astea pentru antibioticogramă, expirate acum zece ani. Chiar și la Catedră erau foarte vechi. Acum sunt metode noi de determinare a sensibilității bacteriilor la antibiotice. Trebuie să vedem cum lucrează acum laboratoarele noastre.

Îmi amintesc un caz, iarna, cu o pacientă care cheltuia bani pentru un medicament și era în zădar. I-am zis să meargă la laboratorul Centrului Mamei și Copilului. Am trimis-o acolo, deoarece era vorba de un copil. I-am zis să facă urocultura ca să vedem la care antibiotic o să fie sensibil. Apoi revine cu rezultatul de la laborator și era nitroxolina, care costa în jur de 20 de lei. Acum a dispărut din farmacii, dar în acea iarnă încă mai era 27, 28 de lei. Deci, ceea ce i-a prescris din start nu mergea. Pacienta se trata deja un an cu preparate antibiotice de ultimă generație. Și i-am zis că microorganismele sunt organisme vii și dacă nu le dai ceea ce pentru ele este activ, atunci degeaba tratezi. Am purtat-o puțin pe drumuri, am trecut ambioticograma și după asta, Slava Domnului, fata e ok.

Doamna Popovici, să explicăm ce este totuși această antibioticogramă?

De exemplu în cazul de față se ia urina, se sedimentează. Sedimentul urinei se însămânțează prin mediul de cultură, ca să se identifice ce fel de microb este acolo. După aceea, deja microbul care este identificat. Sunt metode de identificare diferite. De exemplu, se poate cultiva pe o cutie Petri, este așa o cutie rotundă, cu mediul de cultură solid și pe mediul solid se aplică cinci rondele diferite cu cinci antibiotice diferite. Și se pune la termostat. Peste 24 de ore, în jurul discului cu antibiotic unde este rezistență – microbii cresc. În jurul discului cu antibiotic unde antibioticul este activ față de microb este o rază mare de mediul steril, microbul nu crește. După diametrul zonei sterile din jurul discului cu antibiotic se determină care este cel mai eficient antibiotic pentru microbul dat.

În general în ce situații este recomandată antibioticograma?

Este recomandată în infecții respiratorii, infecții urinare, în plăgi post operatorii, în oricare infecție.

Bine, să vorbim un pic  despre infecțiile respiratorii? Dumneavoastră știți probabil că în Moldova mulți copii sunt tratați de pneumonie cu treabă și fără treabă de către doctori. Vreau să înțeleg de ce se recurge atât de des la acest tratament?

Tratament orb, aș spune. Tratăm cu un antibiotic, apoi cu al doilea, al treilea. Pe de o parte este o problemă cu recoltarea, fiindcă de exemplu la căile respiratorii este un pic mai complicat să recoltăm bacteriile. Copilul nu va deschide gura cu una cu două, deși acum putem încerca orice să recoltăm. Sau, de exemplu, tamponul respectiv se poate contamina cu microbii din gură și atunci rezultatul va fi eronat. De asta este un pic complicat, dar nu este imposibil. Adică trebuie de văzut. Dacă noi însă nu am chinui toți copii, dar am încerca să vedem,...aha...a început perioada pneumoniilor, haideți să vedem de ce și care este cauza.

Iarăși îmi amintesc un caz pe vremea când lucram la catedră. S-a întâmpla la Centrul Mamei și Copilului. S-au îmbolnăvit foarte mulți nou-născuți cu Klebsiella. Este un microb care seamănă cu o capsulă și pe care antibioticele nu-l pot străbate. Și atunci degeaba noi îi dăm antibiotice care nu pot străbate capsula lor. Tratamentul va fi pe alături. Mai grav era pe atunci că circulau niște Klebsielle rezistente la toate antibioticele, inclusiv la cloro concentrat.

Ce maladie provocă această bacterie la copii?

Poate cauza pneumonia. La copiii pneumoniile pot fi de o etiologie foarte  largă - coci, pneumococi, pot fi Klebsielle, enterobacterii, etc. În funcție de starea organismului copilului, enterobacteriile care se găsesc în intestin pot provoca infecții respiratorii grave. Dar vă zic, dacă ar fi o monitorizare mai strictă a tulpinilor circulante și medicii ar fi informați și li s-ar spune care sunt acestea, la ce sunt rezistente, pe care le pot prescrie, pe care – nu, atunci situația ar fi alta.

Acum să înțelegem nu este o instituție care ar putea să facă lucrul ăsta?

Există laboratoarele bacteriologice care fac antibioticograme la cererea unor medici. Când eram la catedră nu se ocupa nimeni. Nu știu care e situația acum cu laboratoarele bacteriologice de la noi, dar ele fac însămânțări mai mult de urinocultura și poate încă ceva. Nu știu ce se întâmplă cu monitorizarea infecțiilor nosocomiale, care circulă în spitale, dar am mari dubii că este mare monitorizare a tulpinilor circulante în spitale. În spitale uneori pot să circule niște bacterii cu rezistență multiplă și foarte multe persoane fac infecții post operatorii, cauzate de stafilococi nosocomiali, care au rezistență multiplă.

Din câte înțeleg nu este o instituție care ar centraliza toate..?

Da, noi atunci ne gândeam că am fi putut organiza la catedra de microbiologie a Universității de Medicină un laborator național unde să se adune periodic tulpini de bacterii din toată țara. Să facem antibiograma sau să instruim bacteriologii să determine antibiograma pe loc și să trimită informația la Chișinău. În asemenea cazuri noi am fi putut avea centralizat toată informația despre tulpinile circulante.

Și în alte țări cum e?

V-am spus cum este în Franța la laboratorul stafilococic de la Institutul Pasteur. Institutul este o instituție centralizată națională. Ei au laboratoarele lor de stafilococi, unde se adună informația din toată Franța. Ei știu totul despre stafilococii din țara lor, ce tulpini au, caracteristica lor, ce antibiotice pot fi folosite și așa mai departe.

Bun și de ce autoritățile noastre în sănătate nu pun accent iată pe așa o problemă?

Nu are cine.

Adică, nu are cine? Nu există interese? Nu există epidemiologi?

Nu știu. Avem epidemiologi, avem medicină preventivă, avem multe instituții, dar nu este o abordare din asta mai complexă a problemelor. Fiecare se ocupă cu ale sale. De exemplu epidemiologii merg prin spitale, verifică ceea, ceea. Evident că infecțiile nosocomiale sunt în vizorul lor, dar nu știu ce fac ei cu ele și cum le monitorizează. Nu știu ce fac după asta. Ei pot să vină să găsească nereguli, întocmesc un act, le spun administratorilor să înlăture problema și mare lucru. Cu asta se termină.

Dar, în general, o persoană cât de repede poate dezvolta rezistență la antibiotice? Să luăm copiii în primul rând...

Copilul poate să se infecteze cu microb rezistent sau polirezistent. Mai este o chestie foarte interesantă pentru Moldova. Noi trăim într-o țară foarte săracă. Lumea se alimentează prost, este foarte stresată, este traumată, lumea este vai de capul ei și noi vorbim despre imunitate colectivă scăzută. Într-o asemenea regiune unde noi avem populație cu imunitatea colectivă scăzută, tulpinile circulante își sporesc virulența, fiindcă ele nu au rezistență din partea organismelor. Oamenii se îmbolnăvesc foarte des. În paralel, întâlnindu-se prin foarte multe organisme cu diferite antibiotice, tulpinile circulante, evident, că devin mai rezistente. Deci noi trebuie să înțelegem ce înseamnă o tulpină circulantă. Eu mă îmbolnăvesc astăzi,  tușesc, tușesc. Mă tratez cu nu știu ce, dar infectez și altă lume în jur. Un microb pe care l-am eliminat ieri, poate azi îl chinuie pe altcineva. Noi, în transportul public, etc, facem permanent schimb de microbi, respirăm. Un om sănătos va face o infecție minoră și va trece ușor peste ea. Un organism mai slăbit, cum ar fi al unui copil sau a unei persoane slăbită după o viroză, evident va face o infecție mult mai pronunțată. Și atunci când se întâlnește un organism slab cu un microb cu o rezistență mare, e jale.

Înțeleg că nici aspectul ăsta nu se cercetează la noi, această rezistență colectivă?

Nu se face. Și de asta, uneori, încep niște epidemii din astea, de nu scăpăm niciun an fără decese.

Vă referiți la gripă sau la infecții virale?

Mă refer la gripa care dă forme fulminante, ceea ce nu era mai mulți ani în urmă. Formele fulminante rapide vorbesc despre o imunitate foarte scăzută și despre o virulență foarte înaltă.

Centrul de Sănătate Publică explică mereu acest lucru prin adresare tardivă la doctor...

Ei, nu întotdeauna e așa. Uitați-vă și o să găsiți și pe internet formele fulminante ale infecțiilor, tulpinile virulente, stafilococi, streptococi și alte mizerii, care v-am zis că ele capătă o virulență înaltă și afectează în primul rând oamenii cu imunitatea slăbită. Și iarăși depinde de factorii patogeni ai microbului. Că sunt alții care au neuraminidasa, când nimerește în organism, se înmulțește ca nebunul. Nu-l poți opri cu una cu două. Și încă dacă mai pierzi timpul și nu știi că ăsta e rezistent, evident că omul face forma fulminantă, crește nivelul de endotoxine care se elimină în organism, plus toxinele microbului. Toate la un loc pot duce la șoc toxic sau orice altceva.

Credeți că scăpăm vreodată de toată situația asta? Se va găsi o persoană, care să facă regulă în domeniul tratamentelor cu antibiotice?

Dacă la noi se va face puțină regulă în sistemul ocrotirii sănătății și dacă se vor face studii concrete ca să știm ce microbi circulă, care e potențialul lor patogen, ce se întâmplă cu ei, ce este sensibil, cum să învățăm oamenii să devină mai sănătoși și mai puternici și așa mai departe, atunci poate să se schimbe ceva. Sunt mai multe aspecte și e nevoie de o abordare sistemică.

Cine ar trebui să se ocupe de lucrul ăsta, să-i facă pe ceilalți din sistem să înțeleagă că asta este o problemă?

Orice medic-șef de spital, dacă ar vrea să înțeleagă sau dacă l-ar durea cu adevărat cu adevărat de sănătatea oamenilor, ar începe să facă regulă. Evident, că ar trebui să înceapă de la nivelul ministerului, Centrului Național de Medicină Preventivă, de văzut ce se întâmplă acolo. Numai vedeți că nu știe stânga ce face dreapta. Ce folos că epidemiologii merg prin spitale și fac verificări? Le fac uneori a lehamite și merg mai departe. Nu se face lucru cap-coadă și lucru calitativ și nici pe toate fronturile.

Dar de prevenire se ocupă la generale Centrul Național de Sănătate Publică. Eu sunt cei care ar trebui să monitorizeze inclusiv cum circulă aceste infecții și bacterii în Moldova, la general, vorbind...

Ar trebui să facă buletine informative periodice despre tulpinile circulante și despre rezistența lor la antibiotice. Să se dea indicații clare, care antibiotice nu sunt indicate în infecțiile intestinale, urinare și așa mai departe. Dumneavoastră cred că țineți minte un caz de acum vreo 8-9 ani când a murit o fetiță de pneumonie la spitalul pentru copii.

Nu, nu țin minte...

Cazul acesta m-a marcat mult. Era vorba despre spitalul de lângă stadionul Dinamo. Acolo a murit o fetiță de vreo patru ani. Și iată părinții, evident au scris plângere că au dus copilul cu pneumonie la spital și în foarte scurt timp acesta a murit. La televizor a fost chemat medicul-șef și nu știu care responsabil de la spital, care a spus următoarele: „da, copilul dumneavoastră a fost internat la noi cu pneumonie. I s-a administrat un antibiotic la care el a făcut reacție și i s-a schimbat antibioticul, i s-a dat augmentina”. Eu cum eram la televizor, i-am spus soțului că ăsta-i nebun și că-și semnează sentința. Adică el habar nu avea despre ce vorbea, dar ei, de fapt, recunoșteau că au omorât copilul.

Și nimeni nu s-a prins?

Și nimeni nu s-a prins. Nimeni nu a știut. Nimeni nu a explicat. Chiar dacă a fost investigat cazul, nu s-a terminat cu nimic. Dar vă zic, chiar și persoană care nu sunteți din domeniu - copilul face reacție alergică la primul antibiotic care era tot din grupul penicilinelor, neam cu augmentina, și lui i se administrează augmentina care are capacități de penetrare a țesuturilor mult mai mari decât primul antibiotic. Și dacă la primul antibiotic copilul a făcut o reacție alergică minoră, la al doilea a făcut șoc anafilactic și a murit.

Și părinții au mers mai departe?

Da, săracii părinți. Erau dintr-un sat nu știu pe unde...Unde avea să meargă? Cine să investigheze până la capăt cazul? De asta și am scris acolo, că dacă ar fi un Centru din ăsta care ar arăta și medicilor ce trebuie să facă și cum să lucreze, ar putea investiga asemenea cazuri. M-am întrebat oare unde umbla medicul ăsta când învăța microbiologia, alergia, că el habar nu a avut cum să trateze copilul.

Multe antibiotice, practic toate antibioticele sunt toxice, unele sunt hepato-toxice, altele sunt ototoxice, rămân copiii surzi, rămân copiii cu complicații. Toate antibioticele sunt toxice, cu excepția penicilinelor care sunt alergice.

Bun, asta ar trebui să se învețe la facultate...

Se învață. Asta am predat și pe asta am insistat. Din păcate, sistemul ocrotirii sănătății și cel de pregătire a cadrelor șchiopătează în ultimii ani. Acum nu știu ce se mai face, cum se predă, cum se învață. Dar uneori când discuți cu unii medici, ai impresia că nu au habar de microbiologie, de antibiotice, de nimic. Ei prescriu ce e la modă, ce le-au spus cei de la compania farmaceutică. Dacă le-a spus că acesta e bun, atunci așa e. Dar prin ce este bun, asta e altă întrebare.

Doamna Popovici, noi putem anticipa ce viruși, bacterii microbi vor circula, de exemplu, iarna?

Noi uneori putem ghici care tip o să vină anul acesta. Ne putem vaccina împotriva unui tip, dar circulă altul sau alt subtip. E foarte complicat să prezici cu exactitate care tulpină de virus va circula, că ele sunt foarte multe.

E valabil pentru toată lumea?

Da. Lumea atâta timp încearcă să ghicească și ele revin odată la șapte-opt ani. Mai ales virusul gripal de tip A. Dacă în 2009 a fost ăsta, atunci în 2016 ar putea să fie ăsta la fel. Sau ar putea să fie și în 2017.  Alte tulpini ale virusului gripal pot reveni la trei-patru ani. Asta e în funcție de imunitatea colectivă. Acum mai depinde și de migrația oamenilor. Dacă înainte factorul migrației influența mai puțin asupra epidemiilor, acum e altfel, pentru că lumea foarte mult circulă.

De asta, este foarte dificil să presupunem. Dar până la gripă ca atare, sunt multe virusuri sezoniere. La sfârșit de august, început de septembrie, circulă multe virusuri enterovirusuri care dau infecți pseudogripale sau paragripale. Apoi sunt  enterovirusurile. Noi ne contaminăm cu fructele și legume nespălate, mai ales în august-septembrie. Uneori putem face forme ușoare de infecție și slăbim imunitatea. Și atunci dacă noi undeva august, septembrie am făcut o viroză de asta banală, organismul nostru pierde un picuț rezistența, scade imunitatea. Dacă cumva prin octombrie ne mai lovește alt virus, și se întâmplă de foarte multe ori la copii lucrul ăsta, el iarăși scade imunitatea. Și atunci când vine virusul gripal, îl doboară.

Și dacă noi am ști, de exemplu, ce circulă sezonier, atunci am informa oamenii.  Medici uneori nu au nici când vorbi cu pacienții. E așa un haos. Săracii, mi-e jale de ei, pentru că și eu sunt medic, deoarece mulți lucrează în condiții aiurea, nu au timp să se informeze, nu au timp să învețe, nu au informația necesară sub mână. Medicii de familie sunt foarte încărcați, peste măsură de încărcați.

O recomandare pe final pentru părinți, pentru populație în general, ca să evite infecțiile, ca să nu se ajungă la antibiotice, precum și ce să ceară de la doctori atunci când au ajuns la spital?

În primul rând trebuie să ridicăm nivelul de cultură a sănătății. Noi nu o avem. Nu sunt programe la televizor de informare a populației. De exemplu, acum suntem în iunie. Acuș încep infecțiile intestinale sezoniere. Cine știe despre ele? Cui îi pasă de ele? Ce avem de făcut? Nu sunt programe de informare, nu prea se interesează lumea. Probleme sunt atât de dificile încât trebuie de lucrat multilateral și pe toate. Duceți-vă în oricare țară a lumii și o să vedeți la televizor câte programe informative sunt, câte discuții, dezbateri pe diverse teme. Uitați-vă ce se întâmplă în SUA cu problemele astea cu boala Lyme. Până și copiii de la grădiniță știu ce este boala lyme.

Adică, noi trebuie să ne tratăm pe noi înșine și pe copiii noștri, foarte atent, să vedem foarte bine ce mâncăm, să ne străduim să avem o minte sănătoasă, armonie în jurul nostru, pentru că asta este foarte important. Să încercăm să avem capacități bune de depășire a stresului, de management a stresului, adică sunt lucruri care ne mențin pe noi sănătoși. Asta în primul și în primul rând, pentru că într-un organism sănătos evident că microbii nu au loc. Organismul se luptă. Organismul are capacități extraordinare de luptă cu microbii, are așa-numitul sistem imun, de apărare și dacă nu vom avea grijă de noi și de sistemul de apărare atunci vom putea face față mai ușor infecțiilor.

Bun, să zicem că am scăpat din vedere și nu am făcut lucrul ăsta și ne-am îmbolnăvit. Trebuie să dezvoltăm o comunicare eficientă cu medicul, să-l rugăm să ne explice atent ce se întâmplă cu noi în acel moment. Eu am zis că în cartela medicală trebuie adăugate câteva pagini despre obiceiurile proaste - fumat, alcool, despre mâncarea nesănătoasă, etc. După ce se face un un check list câtă coca cola bea, câte chipsuri mănâncă, atunci începi să lămurești ce trebuie de făcut.

Noi trebuie să venim și în ajutorul medicilor, pentru că și ei au nevoie de multă informație.

Deci, în concluzie  înțeleg că trebuie educați, pe de o parte pacienții, dar pe de altă parte doctorii, dacă vor să aibă mai puțin de lucru?

Exact. Evident că trebuie de lucrat la mai multe aspecte și atunci noi vom avea o populație sănătoasă, nu vom avea decese din astea care pot fi evitate. Asta doare foarte mult, că multe lucruri complicate și decese pot fi evitate. Este ceva de muncit aici.

Doamna Popovici, vă mulțumesc pentru acest interviu.