Rodica Rusu-Gramma, specialist în etica medicală, despre sistemul de sănătate al Moldovei în cei 25 de ani de independență
În această perioadă am trecut la un sistem de sănătate total diferit de cel din perioada sovietică – sistemul bazat pe asigurare. A fost o decizie și o reformă importantă, care a soluționat la moment multe probleme, însă multe nu au fost duse până la capăt. Aici includem, de exemplu, evaluarea costurilor și contractarea serviciilor medicale și altele care fac ca multe instituții medicale să se confrunte cu probleme serioase financiare. O reformă importantă este cea din medicina primară, dezvoltarea medicinii de familie. Cu regret, este cam lung drumul reformelor asistenței spitalicești, regionalizarea serviciilor specializate. A rămas o problemă continuă calitatea actului medical.
Însă cel mai mare eșec al nostru este exodul cadrelor medicale din sistem. Specialiști buni, care ar fi putut îmbunătăți sănătatea populației noastre au plecat, majoritatea pentru totdeauna din țară. E o pierdere mare și aceasta se simte la nivel național. În 25 de ani s-au învechit multe echipamente, în special în instituțiile medicale raionale, iar altele în loc nu au fost procurate. Aici vreau să accentuez starea deplorabilă în care a ajuns dotarea și echiparea serviciului de asistență medicală de urgență, în care peste 60% din ambulanțe trebuie decontate cu un grad înalt de uzură.
Situația financiară precară și salariile mici au afectat și comportamentele multor lucrători medicali, care din disperarea și lupta pentru existență au uitat de anumite valori etice. Este o situație tristă, când pentru unii colegi omenia și comportamentul corect a început să depindă de remunerarea neformală.
Există șanse în general să schimbăm lucrurile la acest capitol?
25 de ani este mult pentru viața unui om. Cei care și-au început cariera profesională la începutul anilor 90 au cunoscut doar o viață profesională foarte complicată și grea, în afara faptului că profesia de medic este foarte surmenantă ca atare. Mulți dintre medicii care au rămas și au rezistat în continuare în sistem, pentru mine sunt adevărați eroi.
Mai întâi medicii au trebuit să se lupte pentru viața pacientului cu mâinile goale, deoarece era o criză gravă. Nu erau medicamente, consumabile, etc. În anii ’97 - ’99, deoarece se oprea curentul electric, au fost multe cazuri când nașterea era primită la lumina lămpilor de gaz, se stingeau aparatele de menținere a vieții în secțiile de terapie intensivă. Astăzi multe parcă s-au îmbunătățit, dacă e să comparăm cu acea perioadă, dar rămân departe dacă e să comparăm cu ceea ce este în instituțiile medicale din țările europene. Și indicatorii sănătății ne arată că multe lucruri rămân încă de făcut urgent și avem nevoie, în continuare, de schimbări fundamentale în abordare și în gândire. Însă această parte este cea mai complicată – factorul uman. Cu toate că, cu regret, la nivel de comunitate medicală persistă o opinie cam pesimistă, rămânem să sperăm că lucrurile se vor schimba, că profesionalismul și cunoștințele vor fi mult mai înalt apreciate și puse în valoare de către factorii de decizie .