Autor: Elena Cioina

Dacă nu-i vor acasă, îi vor peste Prut. Ministerul Sănătății din România va fi consiliat în elaborarea reformelor de un expert în politici de sănătate din Republica Moldova. Este vorba despre Ala Nemerenco, șefa Clinicii de Asistență Medicală Primară din Cadrul Universității de Medicină și fost expert la Organizația Mondială a Sănătății. Ala Nemerenco își ia rămas bun de la sistemul de sănătate din Republica Moldova. Ieri ea s-a despărțit de echipa Clinicii pe care a condus-o mai bine de un deceniu. Expertul a fost invitat de ministrul Sănătății de la București, Vlad Voiculescu, să facă parte din echipa sa. Ala Nemerenco urmează să-și preia atribuțiile deja de săptămâna aceasta. 

Este o provocare această ofertă. Am muncit onest și cu multă dăruire de sine în toate muncile pe care le-am făcut, și mi se pare corectă retragerea dintr-o funcție de conducere din proprie inițiativă, fapt mai rar întâlnit în Moldova. Mă bucur că sparg stereotipurile și în acest sens”, a declarat Ala Nemerenco pentru Sănătate INFO.   

Interimatul funcției de director al Clinicii Universitare de Asistență Medicală Primară îl va face Angela Tomacinschii, până acum șef de secție.

De altfel, Ala Nemerenco a dat de înțeles încă în luna iulie că va părăsi sistemul de sănătate din Moldova în favoarea unor proiecte internaționale. Atunci însă nu a oferit alte detalii.  Tot în iulie ea a plecat și din Partidul Popular European al lui Iurie Leancă, unde era vicepreședinte.

█ Un activist în domeniul Sănătății părăsește formațiunea politică a lui Iurie Leancă 

Totodată, iarna trecută, când în Moldova rămăsese fără Guvern, Ala Nemerenco a fost candidatul la funcția de ministrul al Sănătății. Ea a fost propusă pentru acest post de omul de afaceri Ion Sturza, care candida la funcția de premier. Anterior, Ala Nemerenco a activat în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, fiind cunoscută de către comunitate medicală drept o activistă în domeniu și e caracterizată cu un simț extraordinar al strategiilor şi planurilor de perspectivă. A promovat una din cele mai importante reforme ale sistemului sănătății din Republica Moldova - cea privind asistența medicală primară.

█ Cine ar putea-o înlocui pe Ruxanda Glavan la Ministerul Sănătății. Ion Sturza a prezentat lista completă a viitorului cabinet de miniștri

Din datele sale biografice se știe că Nemerenco și-a început activitatea în calitate de medic internist la Spitalul Clinic Republican, apoi a activat în cadrul fostei policlinici municipale nr. 8 Chișinău ca medic internist. A fost șef al secției de terapie al aceleiași policlinici în 1995, apoi medic șef adjunct al AMT Centru Chișinău în 1998. Din 2000 a fost transferată în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” și a participat la fondarea Clinicii Universitare de Asistență Medicală Primară, pe care a condus-o din 2002 și până acum. În scurt timp instituția a devenit un Centru-model de asistență medicală, dar și una din cele mai moderne și cunoscute instituții medicale publice din țară. De asemenea, a participat activ la fondarea Centrului de Simulări în Medicină a USMF „Nicolae Testemițanu”, dar și a Centrului de Medicină Tradițional Chinez. Ala Nemerenco este doctor în medicină și conferențiar al Școlii de Management în Sănătate Publică.

Tot în această vară, presa română a vehiculat cu informaţii precum că Ala Nemerenco ar fi fost propusă pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății de la București, informații care nu au fost nici confirmate și nici infirmate de Ala Nemerenco. 

 

 Articole relaționate:

„Sănătatea lăsată tot mai la coadă în noul Program de Guvernare, iar regionalizarea spitalelor nu se mai regăsește” 

Ala Nemerenco: „Declarațiile Ministerului Sănătății că își propune depolitizarea și fortificarea gradului de autonomie a instituțiilor medicale au fost doar declarații. Realitatea e alta” 

Se schimbă regulile de concurs pentru cei care vor să devină directori de spitale în Moldova. „Ministerul nu trebuie să organizeze concursuri ori să numească directori”