Autor: Elena Cioina

Industria tutunului continuă să-și promoveze imaginea în Republica Moldova folosind tactici indirecte în colaborarea cu instituțiile statului, lucru interzis de Legea privind controlul tutunului. Japan American Tobacco va susține financiar, și în acest an, instruirea jurnaliștilor moldoveni în domeniul eurointegrării. Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Fundația Euromonitor pentru Excelență din România și Centrul Național de Comunicare din Moldova anunță lansarea programului de burse europene pentru 2016-2017, acesta fiind susținut financiar de către producătorul de țigări. Vom preciza că Legea privind controlul tutunului din Moldova interzice autorităților publice centrale să accepte vreo colaborare cu industria tutunului.

Potrivit comunicatului, programul de burse susține, cităm: „încurajarea și facilitarea pregătirii profesionale a jurnaliștilor din România și Republica Moldova care doresc să obţină o expertiză profesională în problematica europeană”. Acesta cuprinde patru etape de pregătire profesională, printre acestea și un stagiu de câteva săptămâni în cadrul unor prestigioase organizaţii de presă europene”.  Cheltuielile urmează să fie suportate de către producătorul de țigări. Informația a fost preluată de site-ul Fundației Euromonitor pentru Excelență din România – www.euromonitor.ro, care titrează: „Lansarea ediției 2016-2017: Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști în Republica Moldova”.

Vom preciza că Art. 17 (10) din Legea privind controlul tutunului, care a intrat în vigoare în septembrie anul trecut, interzice autorităţilor publice centrale să accepte, cităm din nou: „parteneriate cu industria tutunului, inclusiv iniţiativele sau activităţile industriei tutunului care implică responsabilitate socială sau care pot fi descrise ori percepute ca social responsabile; să participe, să susţină sau să accepte parteneriate, acorduri cu caracter neobligatoriu sau neexecutoriu, memorandumuri de înţelegere sau înţelegeri voluntare, contribuţii financiare sau de altă natură, din partea industriei tutunului, inclusiv pentru campanii de educație a publicului și altele asemenea”, citat încheiat.  

De altfel, JTI-Moldova susţine financiar programul de Burse Europene pentru jurnaliștii moldoveni începând cu 2011. Anul trecut, de exemplu, cinci reporteri moldoveni au beneficiat de burse din partea producătorului de țigări.

La cursuri a fost invitat și Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău. Acest lucru se poate vedea din comunicatul și pozele plasate de MAEIE pe 19 octombrie 2015.

Vom aminti că în octombrie 2012, maltezul John Dalli a fost nevoit să demisioneze din postul de comisar european, ca urmare a unui scandal de presupus trafic de influenţă legat de industria tutunului.

În 2015, ceremonia de decernare a premiilor bursierilor a avut loc pe 18 decembrie, când în Moldova Legea deja era în vigoare, iar unul dintre jurnaliștii moldoveni a beneficiat și de un stagiu de pregătire profesională de trei săptămâni în cadrul unei prestigioase organizații de presă europene, finanțat tot de JTI.

De altfel, promovarea și susținerea jurnaliștilor în diverse proiecte este o tactică aplicată de industria tutunului în toată lumea. Moldova, nu este o excepţie, mai ales că țara este una dintre cele mai sărace din Europa și astfel vulnerabilă în fața giganților care produc țigări. Există sute de exemple când industria tutunului a finanțat rețele întregi de jurnaliști care îi împărtășesc poziția și au acceptat să facă propagandă în favoarea lor. Mulți dintre ei au fost angajați în funcţii de conducere ale instituţiilor media, doar să susţină industria tutunului. Nu afirmăm că scopul JTI în cadrul burselor europene este același și că jurnaliștii instruiți și-ar fi luat astfel de angajamente, cert este că industria își face astfel imagine printr-o metodă interzisă de legislație.

Industria tutunului manipulează cu sursele de informare în masă cu scopul de a sustrage atenția opiniei publice de la inițiativele menite să protejeze oamenii de fumatul pasiv. Unul dintre elementele cheie ale strategiei de manipulare a mass-mediei, folosite de industria tutunului, este atragerea și folosirea jurnaliștilor pentru publicarea studiilor efectuate de consultanții companiilor producătoare, afirmă susținătorii legislației antitutun în studiile realizate privind tacticile de promovare folosite de industria tutunului din întreaga lume.

„De exemplu, Philip Morris a angajat o rețea de jurnaliști și a finanțat instituția care-i pregătea pentru această meserie. Este vorba de Centrul Național de Jurnalism din SUA. Compania a făcut acest lucru cu scopul de a-i angaja pe jurnaliștii ce le împărtășesc poziția în funcții cheie ale unor redacții importante. Reprezentanții producătorului de țigări scriau că astfel și-a asigurat susținerea mai multor jurnaliști în toată țara pe un termen de 15 ani. De asemenea, industria tutunului asigură finanțarea cheltuielilor pentru diverse deplasări jurnaliștilor care fac propagandă în favoarea lor”, scrie în cercetările acestora.

Am solicitat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene explicații privind acceptarea colaborării cu industria tutunului în cadrul unui program de burse pentru jurnaliști, dacă acest lucru este contrar legii antitutun. La serviciul de presă au promis să ne ofere un răspuns în cel mai scurt timp.

I-am întrebat pe reprezentanții companiei JTI dacă au atenționat Ministerul de Externe de la Chișinău despre faptul că instituția încalcă legea antitutun acceptând o colaborare cu ei, mai ales că numele producătorului figurează pe comunicatul plasat pe site-ul Ministerului de Externe de la Chișinău. Răspunsul a fost unul scurt: „Compania noastră nu are încheiat un parteneriat cu MAEIE. Istoricul Burselor Europene pentru jurnaliști, în România și Moldova, constituie informație publică”.

De altfel, campaniile de responsabilitate socială, organizate de industria tutunului în întreaga lume, sunt considerate foarte eficiente în promovarea produselor din tutun. De obicei, acestea ajută producătorii de țigări să-și întărească influența politică și să reducă eficiența legislației antitutun. De asemenea, acestea îmbunătățesc imaginea brand-urilor, mai ales printre tineri, formându-le o atitudine pozitivă  față de fumat. Totodată, prin atacuri calomnioase subminează eforturile activiștilor anti-fumat care încearcă să demonstreze adevăratul scop al industriei tutunului, care profită în special de grupurile vulnerabile ale societății și distrage atenția publicului de la efectele negative ale fumatului asupra sănătății.

Vom preciza, că Ministerul de Externe și Integrare Europeană este autoritatea superioară a țării în colaborarea cu secretariatul Convenției cadru privind controlul tutunului la care Moldova este parte. Documentul interzice orice colaborare, inclusiv de responsabilitate socială, cu industria tutunului.

 

Articole relaționate:

Ministrul Sănătății: „Modificarea Legii Antitutun e un atentat împotriva sănătății tuturor cetățenilor” 

Lista organizațiilor din industria restaurantelor și cea hotelieră care lobează interesele industriei tutunului

„Democrația” care curmă milioane de vieți. Cine stă în spatele organizațiilor care promovează „dreptul fumătorului”