Autor: Nelly Gâștemulte/Elena Cioina
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale este în plin proces de organizare a licitaţiei publice privind achiziţionarea medicamentelor compensate pentru anul viitor. Ofertele sunt așteptate până pe 17 octombrie, ora 10.00, iar câștigătorul urmează să fie anunțat la sfârșit de an. Ca să participe la concurs, producătorii şi importatorii de medicamente nu trebuie să aibă restanţe faţă de bugetul de stat și să garanteze, în scris, livrarea fiecărei tranşe de produse cu termenul de valabilitate solicitat.
Anunțul pe site-ul instituției este însoțit și de o scrisoare prin care agenții economici sunt informați despre modificarea cerințelor de participare la concurs. Astfel, companiile nu mai sunt obligate să aibă o experiență de trei ani în domeniu, așa cum era până acum. Responsabilii AMDM speră că așa vor atrage mai mulți producători și importatori să participe la licitație.
„Am anulat această prevedere ca să facilităm accesul mai multor companii la această licitație", susține vice-directorul Agenției Medicamentului, Ivan Antoci. „Există riscul să vină o companie cu produse ieftine și să ne pomenim că produsul nu va fi livrat la timp. Dar sperăm să evităm astfel de situații. Vom lua în calcul alte criterii de evaluare, incluse în caietul de sarcini, care ne vor demonstra rezultatele acestei companii. De exemplu: declarații vamale de import, facturi fiscale și altele. Noi vrem să liberalizăm procesul. Poftim, veniți, oameni buni!”, îi îndeamnă Ivan Antoci pe importatorii și producătorii de medicamente.
Pentru 2017, Agenţia Medicamentului și Dispozitivelor Medicale urmează să procure centralizat peste 780 de denumiri de preparate farmaceutice pentru toate instituţiile medico-sanitare din țară. Pentru achiziționarea medicamentelor sunt planificate aproximativ 500 de milioane de lei.
Experții cred însă că anularea obligativității celor trei ani de experiență pentru companiile care vor să participe la concurs e cu două capete.
„Modificarea condițiilor pot avea rezultate pozitive. Am putea avea medicamente eficiente și ieftine în spitale. Dar, dacă aceasta acțiune a fost efectuată cu un alt scop, atunci nu poate fi vorba despre accesibilitatea produselor farmaceutice”, a declarat pentru Sănătate INFO Vladimir Safta, profesor universitar la Catedra Farmacia Socială din cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie, „Nicolae Testemițanu”.
„Pe de o parte este bine că ei încearcă să creeze spațiu pentru a atrage mai mulți competitori. În același timp întrebarea e ce sistem de evaluare a performanțelor agenților economici există? Vor putea ei să livreze și să execute contractele în cazul în care vor câștiga licitația? Agenția Medicamentului ar fi bine să-și creeze un coș de agenți economici care oferă servicii calitative și atunci când vine unul nou oricum să-l treacă prin proceduri de precalificare, de evaluare a capacităților. Din cauză că este un agent nou, nu ai de unde ști cum va putea să-și execute obligațiile contractuale, de exemplu, un contract mare de livrare a medicamentelor pentru toată țara. Procedura de precalificare și evaluare există în practicile internaționale și e una dintre rigori ca să te asiguri că agentul economic va putea executa un contract”, explică un alt expert în domeniul medicamentelor, Rita Seicaș.
Modificările operate de AMDM, mai exact anularea criteriului de trei ani de experiență, nu pot fi aplicate pentru licitațiile noi, pe care nu le-ai mai avut până acum sau pentru situații când condițiile de livrarea pot permite participarea nu doar a agenților economici înregistrați în țară, ci și a celor care vor să intre pe piața internă. Și aici însă trebuie să existe criterii foarte clare ca să înțelegi cu cine vei lucra și câtă încredere poți avea în noul agent economic, precum și dacă vei putea continua colaborarea, mai afirmă experții.
Prin urmare, intenția e bună doar că deocamdată, realizată pe jumătate. Pe lângă riscul de neîndeplinire a contractului, există și riscul refuzului de livrare a preparatelor din cauza divergențelor de preț, de exemplu. Așa s-a întâmplat, de exemplu, la începutul anului trecut când mai mulți importatori de medicamente au refuzat să le livreze din cauza deprecierii leului. În consecință, mai multe spitale din țară au rămas fără preparate în stocurile farmaciilor, iar bolnavii au fost nevoiți să plătească din propriul buzunar preparatele asigurate de stat.
Ulterior, mai multe companii, care nu au îndeplinit contractele, au ajuns în lista neagră a achizițiilor publice, însă una câte una au fost „iertate”. Mai mult, Consilierul Concurenței a încercat să le sancționeze pentru acest fapt, dar majoritatea importatorilor de medicamente au scăpat basma curată, obținând câștig de cauză în instanța de judecată.
Deși suntem la jumătatea termenului de organizare a licitației pentru achiziționarea medicamentelor compensate pentru 2017, deocamdată nu se știe, cel puțin, numărul dosarelor aplicate la concurs. În vară însă unii dintre distribuitorii mari de medicamente declarau pentru Sănătate INFO că s-a putea să nu participe la licitațiile organizate de stat.
█ Articole relaționate: