Autor: Sabina Rebeja/Elena Cioina
Importatorii de medicamente au mai obţinut astăzi un bonus din partea Guvernului. După simplificarea procedurii de autorizare a medicamentelor și dispozitivelor medicale, agenții economici vor economisi bani și pentru autorizarea sau reautorizarea lor. Cabinetul de Miniștri a modificat astăzi hotărârea care conține aceste prevederi, astfel încât importatorii vor scoate cu cel mult 25% la sută mai puțini bani din buzunar pentru autorizarea sau reautorizarea medicamentelor în Republica Moldova. Proiectul a fost inclus suplimentar pe ordinea de zi a Cabinetului de Miniștri, iar autoritățile speră că reducerea se va resimți și în prețul final al medicamentelor.
Decizia a fost luată unanim, iar Ruxanda Glavan a argumentat necesitatea aprobării modificărilor prin nevoia de a spori accesul pe piață a medicamentelor și dispozitivelor medicale calitative, sigure și accesibile. Pentru aceasta, a precizat ministrul Sănătății e nevoie de crearea unor condiţii favorabile agenților economici, iar acest lucru înseamnă și diminuarea tarifelor achitate de către operatorii economici pentru serviciile prestate de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
„Această modificare apare ca necesitate de a perfecta și ajusta cadrul juridic normativ referitor la normele de stabilire a tarifelor pentru autorizarea și reautorizarea medicamentelor și dispozitivelor medicale având în vedere recenta introducere a procedurii simplificate de autorizare a medicamentelor și dispozitivelor medicale”, a menţionat ministrul.
Pentru autorizarea și reautorizarea dispozitivelor medicale, a declarat Glavan, tariful ar putea fi și mai mic.
La rândul său premierul Pavel Filip și-a exprimat speranța că o atare decizie va aduce mai multă stabilitate pe piața medicamentului, iar în final oamenii vor putea beneficia și de medicamente mai ieftine.
„Dacă ar fi să facem un calcul și să spunem că pentru un medicament generic tariful vechi era de 24 de mii de lei, reducerea este una foarte substanțială și vreau să se resimtă și în prețul final al medicamentelor”, a precizat Filip.
Tot astăzi, Guvernul a aprobat și hotărârea privind crearea unui Centru de Achiziții Publice Centralizate în domeniul Sănătății.
Vom aminti că la mijlocul lunii iulie Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan și directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Vladislav Zara, au fost sancționați disciplinar de către premier. Cei doi au primit mustrare pentru faptul că au îndeplinit doar cinci puncte din cele 23, câte trebuiau realizate până în luna iulie, din planul de acțiuni în domeniul medicamentelor. Atunci, Pavel Filip afirma că explicațiile celor doi sunt sterile și nu le poate accepta.
Imediat după aceasta Ministerul Sănătății a început să vină cu proiecte de hotărâri care vizează domeniul farmaceutic practice în fiecare săptămână.
█ Companii farmaceutice formate peste noapte pot participa la licitații publice
De exemplu, autoritatea în Sănătate a decis să simplifice și condițiile de import a medicamentelor, anulând obligația de trei ani de experiență pentru agenții economici care vor să participe la licitația publică de procurare a medicamentelor compensate.
Totodată, mai multe farmacii din Chișinău și din câteva raioane au fost verificate de Agenția Medicamentului, care spune că a constat o serie de nereguli, dar a refuzat să dea numele farmaciilor, invocând că inspectorii nu au terminat controalele.
Se pare că premierul este mulțumit de performanțele Ministerului Sănătății în privința eforturilor depuse de Ruxanda Glavan pentru reglementarea pieței în domeniul medicamentului. Cel puțin la ultimele ședințe de Guvern cei doi și-au zâmbit, iar ministra chiar și-a permis să-i facă din ochi lui Pavel Filip, după ce și-a prezentat unul dintre proiectele cu privire la medicamentele compensate.
█ Articole relaționate: