Redactor: Elena Cioina

Ministrul român al Sănătății a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, că și în România medicamentele se vor ieftini, începând cu primul trimestru al anului viitor.  Acest lucru însă urmează să se facă în trepte, iar decizia a fost luată pentru a evita o nouă criză a medicamentelor, scrie monitorulcj.ro.

„Ieftinim majoritatea medicamentelor în România. O facem în trepte pentru a evita o nouă criză a medicamentelor. Astăzi avem pacienți care rămân fără medicamente, chiar dacă au tot dreptul la ele. Sunt medicamente pentru care nu există alternative terapeutice. Doar în ultimul an, Ministerul Sănătății a primit notificări că vor fi retrase 1.057 de produse medicamentoase din România. Politica de preț a făcut ca în ultimul an unele medicamente să ajungă atât de ieftine, încât o parte dintre producători să nu le mai aducă în România și atunci medicamentele pur și simplu dispar din spitale, din farmacii. Vom introduce o ieftinire în trepte a medicamentelor ieșite de sub patent”, a explicat ministrul Vlad Voiculescu.

Astfel, medicamentele care au ieșit de sub patent vor fi ieftine cu 10% în primul an, cu încă 10% în al doilea an, cu încă 15% în al treilea an, ajungându-se în trei ani la o ieftinire de 35%.

█ Ieftinierea medicamentelor, o înțelegere verbală între Guvern și industria farmaceutică

„Vom avea grijă de medicamentele esențiale, acelea despre care OMS spune că ar trebui să se găsească oriunde, din Siberia până în Sahara. (...) Vorbim de medicamente ieftine, generice, medicamente pe care dorim să le avem în România și credem că acest lucru este esențial. Pentru medicamentele compensate 100% de către CNAS vom avea un alt regim de preț. Vorbim despre 56 de medicamente, adică aproximativ 5% din totalul existent în România. Când spun medicamente, spun denumiri comune internaționale, nu mă refer la fiecare formă a unui medicament. (...) Termenul pentru recalcularea prețului va fi discutat împreună cu ceilalți parteneri. Noi credem că fezabil este să se facă acest lucru în primul trimestru al anului viitor. Reglementările statului român se referă strict la medicamentele care sunt emise pe bază de rețetă. Medicamentele pe care mergem singuri și ni le cumpărăm din farmacie au un preț care nu este reglementat, nu a fost reglementat prin ordinul de ministru, nu va fi reglementat prin Hotărâre de Guvern care stabilește prețul maximal pentru medicamente eliberate pe bază de rețetă”, a adăugat Vlad Voiculescu.

O altă măsură care va fi luată vizează introducerea obligației pentru farmacii și pentru distribuitori să raporteze zilnic stocurile de medicamente compensate într-un sistem electronic.

„Altă problemă este că medicamentele care sunt mai ieftine în România sunt luate din România de anumite firme și exportate în alte țări din Europa, ca Germania, Franța, Anglia. Unii realizează profituri bune în felul acesta, dar pacienții români rămân câteodată fără medicamente. Astfel, noi toți pierdem din cauza acestui export paralel, care de altfel este un proces perfect legal în Europa și pe care nu putem să îl oprim. Atunci când pacienții rămân fără medicamente, este un proces perfect imoral. Este imoral ca medicamentele românilor să fie luate din România și duse în alte țări. (...) Soluțiile pe care le găsim pentru această problemă sunt: pe de o parte, să avem grijă ca medicamentele esențiale să fie disponibile în România, (...) pe de altă parte, pregătim o măsură implementată printr-un ordin de ministru și printr-o soluție informatică. Este vorba despre introducerea obligației pentru farmacii și pentru distribuitori să raporteze zilnic stocurile de medicamente compensate într-un sistem electronic. În cazul scăderii stocurilor sub un anumit prag, Ministerul Sănătății și ANMDM vor primi alerte și vor putea solicita farmaciei sau distribuitorului respectarea obligației de serviciu public prevăzut în lege”, a susținut Vlad Voiculescu. Ministrul a declarat că urmează să facă public și proiectul care vizează aceste modificări.

 

█ Articole relaționate:

38 de dosare depuse la Agenția Medicamentului, cu ștampile false. Medicamentele aduse în țară prin fraude de către Metatron și Sangalimed mai sunt administrate bolnavilor 

Metatron și Sangalimed, cele două firme bănuite de CNA că ar fi implicate în spălare de bani și evaziune fiscală. Avocatul companiilor susține că este vorba despre o tentativă de intimidare 

Încurcate sunt căile Domnului. Anchetatorii solicită ajutorul companiilor producătoare de medicamente din China în dosarul Metatron și Sangalimed