Autor: Parascovia Rogate
În Moldova termeni precum „donare”, „transplant”, „accept”, „prelevare de organe”, „moarte cerebrală” abia încep să se înrădăcineze. Mulți oameni încă nu înțeleg rostul acestor cuvinte și acțiuni. Până o vor face însă, în fiecare an, în listele de așteptare pentru transplant sunt sute de oameni. Toți speră că vor mai primi o șansă la viață. În Moldova, donarea și transplantul de organe se face mai intensiv în ultimii șase ani, mai precis de când a fost înființată Agenția Națională de Transplant. Instituția a fost creată cu ajutorul Consiliului Europei. Acum peste, șase ani de când au pus bazele unui domeniu practic nou pentru țara noastră, experții au venit să facă primele evaluări. Cât de importantă este donarea de organe pentru a salva viețile bolnavilor care au nevoie de ele, în ce măsură situația s-a schimbat în acești ani și care mai sunt punctele slabe ale transplantului în Moldova. I-am adresat întrebările lui Alexander Vladychenko, expert în drepturile omului, fost director general pentru Coeziune Socială din cadrul Consiliului Europei.
Domnule Vladychenko, cum a ajuns Consiliul Europei să ajute Moldova să dezvolte domeniul transplantului?
Ca de obicei, lucrurile frumoase au loc întâmplător. Consiliul Europei (CE) este de părere că dreptul oamenilor la sănătate este unul dintre cele mai principale drepturi. Din acest motiv acordă o atenție sporită acestuia. În 2007, eram în Dublin, Irlanda, unde marcam „Ziua Donatorului”. La un asemenea eveniment discutăm și promovăm importanța donării, explicăm ce înseamnă să fii donator și cât este de important acest lucru. Atunci l-am cunoscut cu Igor Codreanu, directorul Agenției dumneavoastră de Transplant. Dumnealui ne-a povestit că în Moldova domeniul transplantului întâmpină multe probleme și ne-a întrebat dacă am putea să ajutăm țara. Trebuia să facem o expertiză și să venim recomandări ca Legea Transplantului să fie elaborată și să întrunească standardele europene. Așa am decis că documentul, care exista din 1999, trebuie îmbunătățit. În 2008 a apărut legea nouă a transplantului.
Cu ce recomandări a venit Consiliul Europei?
În primul rând era nevoie de o instituție care să supravegheze și să elaboreze politici în domeniu. Astfel a fost creată Agenția de Transplant. Înființarea unei Agenții a fost una dintre recomandările principale ale CE. Domeniul transplantului este unul foarte delicat. Prin urmare, trebuie să existe o instituție de stat care să se ocupe de monitorizarea și controlul sistemului de transplant din țară. Apoi am oferit recomandări Agenției, despre criteriile după care ar trebui să-și desfășoare activitatea.
Ce s-a schimbat după crearea Agenției?
Din câte știu legea veche din 1999 nu funcționa, dar după ce a fost elaborată legea nouă, statistica donării și transplantului este mult mai bună. Transplantul în Moldova a început să se dezvolte, în special după crearea Agenției.
Domnule Vladychenko, cum vedeți sistemul de transplant din Moldova la etapa actuală?
În primul rând este o bucurie că am putut ajuta Moldova. Uneori începi să faci un lucru, dar nu mai ajungi să culegi roadele. Agenția de Transplant din Moldova este ca un copil nou-născut, care crește și sunt foarte mulțumit că CE a stat la baza noii Legi. Aceasta lucrează, dar cred că este nevoie de o expertiză, pentru a face o comparație cu alte țări din Europa, iar ulterior poate ar mai fi nevoie de unele schimbări. Știu că legea urmează să fie acum îmbunătățită. CE e o organizație cu un potențial mare în diverse domenii. Moldova este o țară care se folosește de oportunitățile Consiliului Europei pentru a-și rezolva unele probleme. Însă nu toate țările profită de asta. Dreptul la sănătate este foarte important. Evident că toate sunt importante, dar cred că majoritatea oamenilor vor plasa sănătatea pe primul loc. Sănătatea e un lucru sfânt.
Domeniul transplantului în Moldova merge pe calea cea dreaptă? Ce perspective avem, având în vedere că există totuși reticență față de donare din partea oamenilor?
Agenția de Transplant lucrează, iar statistica este în creștere. Dar asta e o muncă zilnică, care trebuie făcută cu regularitate. Este important să le explici oamenilor încontinuu ce este donarea și care sunt beneficiile ei. Asta, bineînțeles cu ajutorul presei. De exemplu, atunci când l-am văzut prima dată pe domnul Codreanu la Dublin, era într-o zi de promovare a donării - „Ziua Donatorului”. Astfel de zile au mai fost organizate în Grecia, Elveția, Turcia, etc. Când planificăm astfel de evenimente, Consiliul Europei pune umărul la organizare. Noi adunăm oameni care povestesc despre gestul mărinimos, despre experiența lor de donatori. În astfel de zile sunt invitați locuitori ai urbei.
În Turcia, de exemplu, au fost invitați sportivi de performanță, care au explicat oamenilor ce este donarea. De asemenea, au participat și reprezentanți ai Bisericii. Asta este important, deoarece mulți oameni nu donează din convingeri religioase. Ei consideră că e păcat. Însă nu este așa. În Turcia, toate comunitățile religioase au acceptat donarea ca pe un gest mărinimos. Deci, piedici din acest punct de vere nu sunt. Turcii au desfășurat o campanie de promovare masivă la TV și radio. În orașe au fost instalate diverse bannere cu mesaje despre faptul că donarea salvează vieți. În urma acestei promovări intense, statistica transplantului, în Turcia, a crescut, iar oamenii au înțeles mai bine mesajul autorităților. Organizarea acestor „Zile ale Donatorilor” contribuie mult la schimbarea opiniei publice despre donare. Același lucru îl recomand și Moldovei, să facă o astfel de promovare. Asta, deoarece, cum spune o vorbă „în cer, organele unui om nu trebuie nimănui. Avem nevoie de ele pe pământ”.
În Rusia, de unde sunt originar, de asemenea ne confundăm cu astfel de prejudecăți ca în Moldova. Când am început să lucrez la Consiliul Europei și pentru mine această temă era o noutate, dar m-am documentat și am înțeles importanța transplantului.
Domnule Vladychenko, de cât timp are nevoie o țară ca să obțină performanțe semnificative în domeniul transplantului și foarte important – să-și convingă cetățenii că acesta salvează vieți?
Depinde. În diverse țări, lucrurile evoluează diferit. În Turcia statistica era joasă, iar apoi în rezultatul unei promovări intense a donării, cifra a crescut. Țara campioană la capitolul donării de organe este Spania. Este foarte greu să spui cu exactitate de cât timp e nevoie. Pentru dezvoltarea transplantului trebuie să muncești continuu. Lucrurile nu merg, dacă le faci sporadic. Într-o zi am făcut, am bifat și după asta am uitat.
Vreau să aduc și exemplul Greciei. Când am petrecut acolo „Ziua Donatorului”, la eveniment au participat atât donatori, cât și pacienți care au suferit un transplant. Aceștia s-au reunit la o întâlnire mai neformală. Donatorii au povestit oamenilor prezenți ce i-a motivat să doneze și cât de greu le-a fost, iar pacienții le-au mulțumit, pentru că datorită deciziei lor trăiesc. Nu doar autoritățile trebuie să spună că e bine să donezi. Exemplele directe, poveștile donatorilor, pacienților au un impact mult mai puternic asupra oamenilor.
Legea în domeniu e suficient de bună ca să prevină cazurile de trafic de organe?
Nu țin minte să fi auzit astfel de cazuri. Anul trecut în Spania a fost semnată o Convenție nouă pentru lupta cu traficul de organe. Moldova, de asemenea, a semnat această Convenție. Aceasta vă va ajuta să luptați împotriva traficului de organe. Trebuie să fie implicare din partea mai multor țări. Eu cred că Moldova este o țară, care dacă semnează ceva, pune și în aplicare. Sunt însă și țări unde lucrurile merg mult mai greu.
Anul trecut, aproximativ 30 de doctori au făcut stagii în străinătate datorită unui proiect de twinning al UE. Cât de importantă este instruirea?
E foarte importantă. Pe lângă informația pe care doctorii o preiau în formă scrisă, este nevoie ca aceștia să meargă în alte țări, să vadă ce tehnici de transplant există în străinătate, ca ulterior să le preia și în Moldova.
Din punctul Dumneavoastră de vedere, de ce unii medici nici acum nu aplică ceea ce au învățat? Avem Centre de transplant care încă nu au avut niciun donator în moarte cerebrală...
Este o întrebare complicată. Doctorii trebuie să-și asume responsabilitatea. Ei trebuie să fie mai încrezători și să înțeleagă cât de importantă este donarea. Sarcina lor e să salveze vieți omenești.
În Moldova nu avem nici un transplant de inimă. Deocamdată. Credeți că mai e un drum lung până atunci?
Moldova trebuie să încerce să rezolve toate problemele care împiedică realizarea unui transplant de cord. Transplantul de inimă ar fi cea mai înaltă performanță pe care trebuie să o atingeți.
Ce puncte slabe ați sesizat în domeniul transplantului din Moldova?
Iată faptul că încă nu a fost realizat un transplant de cord este un punct slab. Trebuie rezolvată această problemă. Îmi dau seama că există o mulțime de factori de care depinde acest lucru, dar ei trebuie revăzuți. Inima este simbolul transplantului. Ar fi bine să fie o promovare mai intensă a donării în Moldova. Recomand și comunicarea cu preoții și reprezentanții mai multor comunități religioase. Asta, deoarece unii oameni au convingerea că donarea ar fi împotriva lui Dumnezeu. De fapt, e un gest mărinimos, care vine din suflet.
Cum vedeți transplantul în Moldova peste zece ani?
Peste zece ani oamenii nu mai trebuie să fie împotriva donării. Ei trebuie să cunoască totul despre importanța donării și să-și dea seama că asta salvează viața. Sper că statisticile vor crește de aproape zece ori.
Domnule Vladychenko, vă mulțumim pentru interviu.