Autor: Irina Papuc
Vin pe lume cu inima bolnavă. Este vorba despre aproape 800 de copii, care se nasc anual cu diferite malformații cardiace. Atunci când părinții, storși de lacrimi, nu mai cred în șansa de recuperare, salvarea vine de la medici. Un grup de chirurgi de la Spitalul Clinic Republican operează anual pe cord deschis câte 300 de copii. Mulți dintre ei abia de au împlinit două luni și este greu de crezut că inima lor poate suporta o intervenție atât de complicată. Doctorii spun că munca cu micii pacienți este atât de extenuantă, încât transpiră de pot stoarce hainele de pe ei și încărunțesc câte un pic la fiecare operație.
Daniel a venit pe lume după lungi dispute ale viitoarei mămici cu medicii. Aceștia au depistat la patru luni de sarcină că băiatul se va naște cu o malformație la inimă și insistau ca Aliona să întrerupă sarcina. „N-am vrut să-i ascult. Eu m-am informat și știam destul de bine că o mare parte din operațiile la inimă se fac la Chișinău. Am decis să-l nasc, iar actele cu investigațiile medicale le-am adus aici ca medicii să fie pregătiți”, povestește Aliona Rotaru, din Ungheni.
Părinții știau bine că Daniel va trebui operat la inimă, de aceea erau pregătiți pentru ce va urma. Totuși, medicii i-au anunțat la un moment dat că intervenția trebuie efectuată cât mai repede, altfel inima lui Daniel nu va rezista și va muri. „Operația a durat câteva ore, după aceea a stat și în reanimare. Orele au durat cât zilele. Acum în schimb mănâncă mai bine, picioarele nu mai sunt reci, respiră ușor”, povestește mama emoționată, fără să-și ia ochii de la micuțul care dormea liniștit.
Au șansa la o viață normală
Acum, Daniel are toate șansele să crească mare, cu o inimă sănătoasă, iar singurul indiciu că a suferit o operație la inimă este cicatricea rămasă pe corpul mic cât o palmă.
Liviu Maniuc, doctorul care l-a operat spune că micuțul s-a născut cu o coarctație de aortă. Aceasta înseamnă că aorta este îngustată și capătă forma unei clepsidre, astfel împiedicând sângele să ajungă la toate organele corpului. Astfel de malformații trebuie operate de urgență.
„Coartația de aortă este o malformație mai rar întâlnită la noi. Cele mai frecvente sunt defectele septale atriale și ventriculare. Aceasta însă nu înseamnă că micuțul trebuie operat imediat ce s-a născut cu acest viciu. Totul depinde de mărimea comunicării dintre atrii sau ventriculi. Dacă gaura este mai mare atunci operația trebuie efectuată de urgență. Alți copii însă pot trăi așa și câte trei sau patru ani”, precizează Liviu Manciu, șeful secției malformații congenitale cardiace de la Spitalul Clinic Republican.
Medicul afirmă că după operație micuții se pot bucura de o viață normală, fără restricții. Acest lucru însă nu-l înțeleg părinții, care se înspăimântă la auzul diagnosticului. De multe ori aceștia refuză să-și dea acordul pentru operarea copilului, crezând că viciul va trece de la sine.
„Uneori pierd ore în șir explicându-le că nu este sfârșitul lumii. Îi rog chiar să accepte operația ca fiind singura salvare. Ei cred că va trece de la sine cu anii. Însă de multe ori se întorc la mine când nu mai putem face nimic. Ații plâng câteva ore, apoi se îmbărbătează și încep să gândească lucid”, explică chirurgul.
Fiecare operație îi încărunțește
Există însă și cazuri când medicii sunt cu mâinile legate și nu pot face nimic pentru a salva o viață. Este vorba despre nou-născuții, care au nevoie de intervenții de urgență. În Republica Moldova astfel de operații nu se fac, de aceea aproximativ 14 copii născuți în fiecare an fie mor, fie sunt trimiși de urgență în alte state.
Totuși chirurgii de aici fac tot ce le stă în puteri ca să salveze o viață. Își fac griji, au emoții și trec prin ei toată durerea micuților. „Este o muncă extrem de complicată, dar noi ne-am ales-o, așa că nu avem cui ne plânge. Suferim împreună cu părinții. De la fiecare operație ieșim tot mai extenuați și mai cărunți. Nu e ușor deloc să operezi un copil”, recunoaște chirurgul. Cea mai mare dorință a lor este ca lumea să știe că există și în Moldova specialiști care fac minuni. Îndemnul lor este ca aceștia să creadă, măcar câtuși de puțini, în ei.
În câteva zile Aliona va merge acasă cu piciul ei, medicii au promis să o externeze curând. Acum preocuparea ei este să-l hrănească bine ca să adauge un pic în kilograme. Acum este fericită că Daniel trăiește și are o inimă sănătoasă.
Anul trecut la Spitalul Clinic Republican au fost operați 305 copii cu malformații congenitale cardiace, dintre care peste 100 au fost copii mai mici de un an. Nouă dintre ei, din păcate, nu au supraviețuit.