Autor: Parascovia Rogate

A consumat substanțe stupefiante timp de aproximativ 20 de ani până în clipa când i-a venit gândul să se sinucidă. Însă imediat în acel moment și-a dat seama că își va lăsa copiii fără mamă, iar asta a speriat-o într-atât, încât a decis să lase drogurile, care au ademenit-o încă din adolescență.

Elena avea 13 ani când pentru prima dată a încercat canabisul. La scurt timp și alte droguri și-au făcut loc în modul ei de viață, iar apoi au urmat aproape 20 de ani de dependență, care deși la început erau plăcere, apoi au devenit o necesitate pentru a putea trăi. De trei ani însă viața ei a luat o altă întorsătură. Și-a dat seama că fie se însănătoșește și are grijă de copii, precum o mamă adevărată, fie nu mai are pentru ce trăi. Prima variantă a fost cea decisivă.

 „Eram la vârsta puberității. Pe atunci era un trend, ca să ieșim după școală și să încercăm ceva nou. Era vorba de țigări și canabis. Asta, pentru ca să ne înveselim”, povestește Elena.

█ Date alarmante de la Dispensarul de Narcologie. Numărul consumatorilor de droguri s-a triplat în doar doi ani 

Odată ce drogurile o făceau să se simtă bine, în scurt timp a creat o dependență. Astfel, femeia își putea permite stările de fericire, de care nu se putea bucura în mod normal. Având un frate mai mic bolnav, toată energia părinților era orientată către el, Elena fiind lăsată se descurce mai mult pe cont propriu.

 „Părinții mei mereu lucrau. Atenția lor pentru mine consta în a face bani ca eu să-mi permit să învăț, să mănânc și să mă îmbrac. Dar eu aveam nevoie și de altceva. Voiam să abordăm și alte valori, mai spirituale. Îmi aduc aminte că la școală mă simțeam diferită”

Cu toate că fericirea Elenei depindea mai mult de stupefiante, femeia a reușit să termine cu bine și facultatea. A devenit specialist în economie, dar nu prea s-a îndeletnicit mult cu această meserie. S-a căsătorit și a făcut doi copii, care au și fost salvarea ei de la moarte.În viața mea a apărut așa un moment când mi se părea că eu sunt foarte rea și nimănui nu trebuiesc. Atunci doream să mă sinucid”.

Totuși, femeia nu s-a încumetat să-și pună capăt zilelor din cauza fricii că-și va lăsa copiii singuri și a început să caute pe internet soluții. Atunci a găsit un asociație, care propunea să-și schimbe modul de viață prin 12 pași. Acesta a și fost primul pas pe care l-a făcut Elena, datorită căruia, acum este un om liber de droguri.

 „De atunci am început să mă însănătoșesc. Am lucrat asupra mea și asta o fac în continuare. Mi-am schimbat direcția de viață. Asta, pentru ca să fiu mereu conștientă și să trăiesc fără droguri

Femeia povestește că în scurt timp a beneficiat și de programe de reducere a riscurilor pentru cei ce vor să renunțe la droguri. Cel mai mult a ajutat-o discuțiile cu psihologul. Pentru salvarea ei, acest serviciu a fost crucial. De altfel, deși era dependentă de substanțe stupefiante, în timpul sarcinii, femeia spune că nu s-a atins deloc de ele, iar acum are copiii perfect sănătoși.

 „Eu des m-am gândit la asta. Organismul meu în timpul sarcinii nu avea nevoie de droguri și asta m-a salvat mult. Eu cred că dacă nu aveam copii cu siguranță avea să încerc și droguri periculoase, precum heroina, iar acum nu aș mai fi în viață”

 GALERIE FOTO// Au cerut o mână de ajutor pentru serviciile care le asigură o viață normală în fiecare zi 

Din cauza modului de viață pe care îl ducea a avut nenumărate neînțelegeri cu soțul și a divorțat. Acum, însă și-a găsit iubirea printre colegii de muncă, iar copiii îi cresc împreună. La scurt timp de la tratament, femeia a devenit specialist în relații cu oamenii și îi ajută pe cei care vor să renunțe la droguri.

 „Acum eu știu că oamenii au nevoie de mine. Pentru mine asta este important. Anume ajutorul pe care-l ofer mă motivează mult, iar programele de reducere a riscurilor îmi oferă foarte multe oportunități, în special aceea de a mă simți că sunt de folos oamenilor”.

Viața Elenei a căpătat o altă culoare. Acum femeia are atâtea activități, că nici nu știe când să le reușească. Este amatoare de fotografie și video, iar la activitățile asociației din care face parte este cameramanul principal. Dar asta nu este tot. Femeia deține acasă o colecție impunătoare de flori, pe care le îngrijește ca ochii din cap.

 „Sunt colecționară de toporași. Am grijă să le curăț pe fiecare în parte. Am peste 200 de feluri de flori de diverse culori, aranjate pe trei stative”

De altfel, monedele, de asemenea, i-au trezit un interes sporit, iar de curând colecția Elenei s-a mărit considerabil.

 „Cel mai important e că am copii și eu sunt foarte fericită de ei. Înțelegi că nu degeaba trăiești, iar acum vreau să-mi dau seama care e misiunea mea pe pământ”.

 

 Articole relaționate:

Poate sau nu un cuplu, în care un partener este HIV-pozitiv, să aibă copii sănătoși. Ce reguli trebuie să respecte acestea. „În Moldova sunt multe astfel de cupluri” 

HIV devine mai agresiv. Virusul dezvoltă boala SIDA în doar trei ani de la infectare