Autor: Parascovia Rogate/Elena Cioina

Când autoritățile de la Chișinău ne spun că reformele în medicină merg strună și că orice om din Moldova are acces la servicii medicale și medicamente, cel mai probabil ei vorbesc despre o altă țară. Situația reală și cea de pe hârtie e ca între cer și pământ. Nu vorbim de orașe sau centre raionale, unde lucrurile se mișcă măcar puțin, ci de sate, unde viața stă pe loc, la propriu, unde pentru oameni fraza de căpătâi este „să dea Domnul să fim sănătoși și să n-ajungem pe mâna doctorului”.

Așadar, vineri, când premierul ne anunța ce reforme a făcut Guvernul timp de un an de la învestire, noi vizitam câteva sate din raionul Orhei și-i întrebam pe oameni dacă ei simt reformele, dacă medicamentele au devenit într-adevăr mai ieftine, cât de des merg la doctor, cum se descurcă atunci când au o urgență medicală și încă multe alte lucruri.

Primul popas l-am făcut la Morozeni. Satul e la cinci kilometri depărtate de vestita mănăstire Curchi și la aproximativ 70 de kilometri de Capitală. Înconjurat de păduri, localitatea părea desprinsă dintr-o poveste. Copacii acoperiți cu promoroacă, zăpada încă destul de albă și oameni înfofoliți, cum la oraș n-o să prea vezi. Ne oprim la Primărie, unde câteva femei stau de vorbă. Le întrebăm încotro e Centrul de Sănătate. „Nu departe. Mergeți înainte vreo 50 de metri și dați de el”, ne ghidează sătencele. Valentina s-a oferit să ne ajute să ajungem la destinație, profitând și de ocazia ne a ne povesti cum se descurcă cu soțul și fiul, ambii invalizi.   „În fiecare lună avem de cumpărat medicamente. Tare-s scumpe, dar nu avem încotro. Le cumpărăm”, a făcut concluzia femeia și ne-a îndreptat spre vecina ei, o femeie de 31 de ani care crește patru copii.

Aliona trăiește într-o casă tipică pentru satele Moldovei. De statură medie, cu părul strâns în coadă și îmbrăcată într-un halat exagerat de colorat a ieșit să ne întâmpine. După ce i-am explicat scopul vizitei ne-a invitat în casă să ne arate ce are din medicamente și ce face pentru a-și ține copiii cât mai departe de doctori. Pe un raft din lemn, lângă televizor, într-o cutiuță stă dosit niște sirop pentru viroze. „Le cumpărăm când avem nevoie, doar când copiii fac viroze. Iată am luat un sirop de răceală. Ne străduim să nu răcim, că avem după asta cheltuieli. Suntem cu ochii pe ei, să nu aibă la îndemână obiecte ascuțite, să nu cadă, atât cât putem”, povestește Aliona.

E fericită că trăiește aproape de Centrul de Sănătate. Spune că așa are mai multe șanse ca ajutorul să-i fie acordat mai repede. „Trăim aproape de Centrul de Sănătate. Ne adresăm atunci când ne anunță medicul sau când avem probleme. De obicei, ne ducem o dată la trei luni. Aici, în sat avem și farmacie. Din fericire, în familie nu am avut cazuri de urgență și foarte bine. Singura dată când am chemat ambulanța a fost când am născut. A venit la timp, fără probleme”, a mărturisit Aliona.

La Morozeni este și un Centru de Asistență Medicală Prespitalicească Urgentă. E în aceeași clădire cu Centrul de Sănătate. Afară stau două ambulanțe. Una e stricată.

La ora 12 o găsim acolo doar pe sora economă. Natalia Corun se justifică spunându-ne că felcerii sunt la o chemare de urgență. Și cum iarna nu-i ca vara, așa și la țară nu-i ca la oraș. Femeia ne invită înăuntru, pentru că trebuie să mai arunce niște lemne pe foc. „Noroc de sobă. Doar așa putem să ne încălzim. Iată aici avem o masă și un pat pentru felceri ca să se odihnească. Nu prea au ei când, dar…”, explică sora economă, „sunt foarte multe chemări. Centrul deservește 15 sate. Acum, în perioada rece a anului, ambulanța este chemată în special din cauza virozelor”, a precizat Natalia Corun.

La Centrul AMUP lucrează patru felceri. Medic nu este. Și la Centrul de Sănătate e liniște. Am aflat că personalul e plecat la Orhei la o ședință de planificare și va fi deja luni. Unde mai pui că era vineri a fost și Sf.Ion, deci oamenii au stat mai mult pe-acasă, au sărbătorit, a adăugat Natalia Corun.

Singurul doctor pe care l-am găsit la Centrul de Sănătate din Morozeni a fost Feodor Raicev, un bărbat deja la pensie, care încă nu se poate despărți de locul de muncă. În medicină e de 40 de ani. Dintre aceștia, 20 i-a lucrat pediatru, după care s-a reprofilat în medic de familie.

 „Au mare noroc mamele că avem cadre medicale. Pe zi am până la 25 de pacienți. Dintre aceștia, cel puțin cinci sunt copii”, povestește Feodor Raicev. „Eu sunt singurul medic de familie din sat și deservesc și alte sate. De fapt, suntem trei medici de familie la opt sate”.

L-am întrebat ce întrebări au cel mai des pacienții care-i trec pragul? „Vor să știe ce servicii medicale și medicamente sunt compensate de stat. Oamenii nu au bani cu ce să-și cumpere sănătatea. E greu aici. De 15 ani de când lucrez în satul acesta nu a mai venit niciun doctor tânăr.”

Centrul de Sănătate de la Morozeni arată ca un muzeu.  E o clădire veche din perioada sovietică, cu scări vopsite albastru închis, mobilier tot din acea vreme. Totul însă e foarte curat. Centrul are un mic laborator pentru analize de sânge, de urină, care ulterior sunt trimise la laboratorul din Orhei.

 „Medicamentele sunt prea scumpe”

De la Morozeni am continuat drumul spre Dâșcova, un sat aflat la un kilometru distanță. Ne-am oprit la prima casă, unde trăiește familia Țurcanu. Rodica, nevasta, are 25 de ani și e mămică de fete. Una are șase ani și cealaltă doi. Ne spune că în sat e doar un punct medical și acolo se adresează când are nevoie.

 „De două ori pe săptămână la noi în sat vine medicul de familie. În rest este asistenta medicală. Noi ne ducem când avem nevoie, dar în ultimul timp nu ne prea adresăm, că medicamentele sunt scumpe și nu ne permitem ”, mărturisește Rodica. Singurul venit al familiei e din construcții și cum iarna nimeni nu face reparație și nici nu ridică case, soții Țurcanu stau acasă. „Iernăm”, mărturisește bărbatul.

Comprese cu varză și miere pentru tratarea răcelii

Femeia mărturisește că adesea pentru tratarea virozelor apelează la ierburi. „Facem comprese din varză cu miere sau usturoi cu miere. Tare ne-am dori ca medicamentele să se ieftinească”, spune Rodica. Am rugat-o să ne arate ce medicamente are în casă. Dosite într-o gentuță, femeia constată împreună cu noi că majoritatea pastilelor au termenul expirat. Ne-a promis că își va revizui gentuța.

Peste drum de familia Țurcanu stă familia Burduja, care crește trei copii. Am intrat și pe la ei. Cel mai mic are doar cinci luni, iar mama spune că apelează la doctor doar în cazuri de urgență. „Când sunt stări de urgență apelăm la salvare, însă nu am avut astfel de cazuri, decât când am născut”.

Ca și locuitorii de la Morozeni, cei de la Dâșcova ajung la neurolog, oftalmolog ori alt specialist doar când le recomandă medicul de familie.  Și deși la punctul medical se vând și medicamente, nu întotdeauna le găsești pe cele care-ți trebuie cel mai mult, mărturisesc oamenii. Deci, trebuie să ajungă la Orhei.

Și în familiaRoșcovan cresc trei copii. Cea mai mică are doar două luni. Mama se bucură că încă nu a avut nevoie de doctor, decât pentru vizitele programate. Camera în care am intrat este încălzită de o sobă. Simțim că e destul de cald. Câteva dulapuri ticsite cu hăinuțe pentru copii, așa încât să nu se poată închidă ușile, jucării aruncate pe jos la întâmplare, semn că aici sunt copii mici. Într-un colț al camerei stă un dulăpior, deasupra lui televizorul, iar pe televizor medicamente, un elastic, un portofel, un pieptene. „E un loc mai puțin potrivit. Nu vă temeți să le lăsați așa la îndemână?”, ne-am interesat. Femeia ne-a asigurat că le păstrează în altă cameră, doar că acum a avut nevoie de ele și încă nu a reușit să le strângă.

Binevoitori, soții Roșcovanu, ne-au arătat cum să ajungem la punctul medical. Nici aici nu am găsit pe nimeni. „Sora medicală este plecată la o înmormântare”, ne informează un angajat de la școală. Instituția se află alături. Tot acolo și grădinița.

În schimb am dat de asistenta medicală de la gimnaziu. Am rugat-o să ne arate cabinetul unde lucrează. Femeia spune că nu are mari pretenții la autorități, doar că ar fi bine să fie asigurați cu medicamente mereu. „Se întâmplă să mai cumpăr din propriul buzunar, când se termină. Cel mai des elevii se adresează la mine când au dureri de burtă sau cefalee. De obicei, îi culc și-i palpez. În fiecare zi merg prin clase și fac evidența, ca să văd cum se simt copiii, dacă lipsește vreunul și de ce. O dată pe an le verific greutatea și înălțimea”, ne asigură asistenta Dora Rebezniuc.

Asistenta afirmă că oamenii de la sate sunt mai dezavantajați față de cei de la orașe când e vorba de acces la servicii medicale. Are și argumente. Zice că dacă au nevoie de medicamente mai bune trebuie să facă drum până la o farmacie din Orhei. În sat sunt doar cele de primă necesitate. „Ca să ajungă la Orhei trebuie să-și plătească drumul, iar de cele mai deseori oamenii nu au bani. Așa că renunță și la medicamente și la tratament”, a adăugat asistenta.

Toată activitatea medicală, într-un singur cabinet

În drumul nostru mai avem un sat - Puțintei.

Centrul de Sănătate e chiar în centru. Spre marea noastră fericire dăm și de medicul de familie, Victoria Pafilii. Oficiul arată mai bine decât cel de la Morozeni.

E mai nou la aspect. Cabinetul medicului se află la etajul doi și e singurul loc unde se putea lucra în acel moment. Din cauza frigului a înghețat apa în țevi, așa că în restul sălilor este foarte frig. Din cauza gerului, vaccinarea se face în cabinetul doctorului și nu în camera destinară imunizărilor. Singura sursă de încălzire în cabinet acum e o sobă. Pentru că au înghețat țevile, medicul nu are acces nici la apă, decât dacă își aduce cu căldarea. Pentru dezinfectarea mâinilor folosește o soluție specială.

Victoria Panfilii e fericită însă că cel puțin mai are medicamente. E adevărat că sunt cele rămase de anul trecut, dar în curând va primi altele noi, după ce semnează contractul cu CNAM. Tot în acest an, doctorul speră să obțină niște bani din fondul de sănătate să ducă la capăt reparația. Până atunci speră că apa care a înghețat în sistemul de încălzire să nu-i facă multe stricăciuni.

Era ora 16.00 când am ieșit din Puțintei. Pe drum țipenie de om. Doar fumul din hogeaguri ne asigura că satul nu e pustiu. Iarna i-a aciuat pe săteni prin case, până la venirea nopții.