Autor: Irina Papuc
Institutul pentru Drepturile Omului a preluat cauza penală care se află acum la etapa urmăririi penale în cazul decesului copilului familiei Nițî. Despre acest caz am relatat în cadrul festivalului drepturilor omului, organizat în luna decembrie de IDOM.
Olesea Doronceanu, avocat în cadrul Institutului pentru Drepturile Omului, a confirmat pentru Sănătate INFO că a preluat recent cazul familiei Nițî. Primul lucru pe care urmează să-l facă avocata este să conteste ordonanța de clasare a cauzei penale, emisă de Procuratura Orhei, fără ca să anunțe familia despre acest lucru.
„La data de 25 noiembrie 2016 Procuratura Orhei prin Ordonanță a clasat cauza penală deschisă pe data de 9 martie 2016, în baza plângerii tatălui copilului decedat, Ion Nițî. Dosarul penal a fost deschis pe elementele constitutive ale componenței de infracțiune prevăzute de articolele 162, aliniat 2), litera b) și articolul 231, litera b) din Codul Penal al Republicii Moldova, împotriva personalului medical de diferit nivel care i-a acordat asistență medicală copilului. În motivarea clasării cauzei penale Procuratura Orhei a indicat concluziile Raportului de expertiză medico-legală din 07.11.2016 care a concluzionat că asistența medicală acordată pacientului, la toate etapele de spitalizare, a fost adecvată și în mod deplin și că decesul copilului a fost determinat de evoluția agresivă a maladiilor, dar nu de acțiunile sau inacțiunile medicilor. Ordonanța de clasare, despre care părțile au aflat abia în ianuarie 2017 când am preluat cazul, urmează să fie contestată. Părțile nu sunt de acord cu decizia adoptată pe caz, deoarece nu au fost stabilite foarte multe circumstanțe importante. Mama nici măcar nu a fost audiată”, menționează avocata Olesea Doronceanu. De asemenea, în cadrul urmăririi penale nici măcar nu s-a stabilit volumul asistenței medicale și nu s-a ținut cont de concluziile formulate de Comisia Ministerului Sănătății, a mai atenționat Olesea Doronceanu.
Amintim că familia Nițî și-a pierdut copilul de doar patru luni în noiembrie 2015, în urma unor erori succesive din sistemul medical, pornind de la asistența medicală primară până la nivelul terțiar. O comisie a Ministerului Sănătății a ajuns la concluzia că au fost admise erori la acordarea asistenței medicale, însă lucrătorii medicali nu s-ar face direct responsabili de decesul copilului. În consecință, un doctor a fost concediat, iar unul doar sancționat cu avertizare. Aici vorbim despre Ina Popenco, medic care s-a lansat în politică.
Important este că copilul a fost tratat cu medicamente de care nu avea nevoie, acest lucru fiind confirmat de Ministerul Sănătății. Mai mult, deși era vorba de o urgență pediatrică copilul a fost dus cu o unitate a Serviciului 903 din localitate la spitalul raional Orhei și de la spitalul de acolo la Institutul Mamei și Copilului care nu era dotată cu oxigen, în prezența a doar unui felcer. La spitalul din Orhei doctorii nici nu și-au dat seama că este o urgență medicală, iar copilul a fost consultat la o diferență de tocmai 9 ore. Când a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului era deja în comă, având insuficiență poliorganică.
Fără să indice alte detalii importante, comisia Ministerului Sănătății a anunțat că una din cauzele decesului era sepsisul pulmonar, combinat cu o malformație renală, despre care mama spune că n-a fost anunțată niciodată.
█ Articole relaționate: