Autor: Elena Cioina

Până în anul 2024 Republica Moldova urmează să aibă doar 19 spitale publice din 59 câte sunt acum. Toate urmează să fie sub conducerea Ministerului Sănătății. Spitalele ar urma să se împartă în patru categorii – centrale, regionale, locale și speciale. Deși numărul spitalelor ar urma să se reducă considerabil, numărul paturilor va scădea cu doar 2.811  și va constitui 11.505 paturi. Cel puțin cu aceste idei ale reformei spitalicești urmează să vină autoritatea de vârf în sănătate începând cu primul trimestru al acestui an.

Potrivit unui master plan al Spitalelor din Moldova, care deocamdată este analizat la nivel neoficial de către unii specialiști din sistem, țara urmează să aibă patru spitale centrale, care vor presta servicii medicale înalt specializate și vor face și cercetare științifică. Spitalele raionale vor fi transformate în 10 regionale, cu spitale locale în gestiune. Acestea urmează să aibă specialități de bază precum medicina internă, chirurgie generală, pediatrie, ginecologie și obstetrică. Ar mai urma să apară trei spitale speciale - de psihiatrie, narcologie, tuberculoză și de lungă durată. Planul mai prevede ca Moldova va avea și 27 de spitale locale, însă nu e clar de ce se vor numi astfel și care e diferența de cele raionale de acum. Din descriere, aceste instituții urmează să se axeze pe asistența medicală de ambulatoriu, vor presta servicii de bază de diagnosticare și vor avea paturi pentru monitorizarea bolnavilor.

Spitalele ar urma să fie repartizate în zece regiuni ale țării. De exemplu, în regiunea de Nord va fi Spitalul Regional Edineț - cu spitalele locale Briceni, Ocnița și Dondușeni în gestiune, Spitalul Regional Nord-Est Soroca - cu spitalele locale Drochia și Florești. Spitalul Municipal Bălți se va numi Spitalul Central din Regiunea de Nord-Vest - cu spitalele locale Fălești, Glodeni, Râșcani și Sângerei. Pentru el, autorii proiectului spun că e nevoie de construcția unui nou edificiu.

█ Proiecte grandioase, discutate pe jumătate. Ministerul Sănătății nu arată partea confuză a reformei. Unele spitale ar trebui construite din temelii, iar medicii nu știu unde vor activa peste cinci ani

Va mai fi spitalul Regional Ungheni, care va acoperi zona de centru-vest a țării - cu spitalele locale Nisporeni și Călărași. În Regiunea Centru urmează să fie creată o asociație a spitalelor locale în componența căreia vor intra Spitalele locale Anenii Noi, Criuleni, Ialoveni și Strășeni.

În regiunea de Centru-Est a țării ar urma să fie Spitalul regional Orhei - cu Spitalele locale Rezina, Șoldănești și Telenești. În regiunea de Centru-Sud a Moldovei, spitalul raional Hâncești ar urma să devină și el spital regional, care va avea în gestiune spitalele locale Cărpineni, Cimișlia și Leova.

Spitalul raional Căușeni ar urma să fie și el regional și va avea administrare comună cu Spitalul din Ștefan Vodă. Ar urma să mai fie creat Spitalul regional Comrat, care va avea în gestiune spitalele locale din Basarabeasca și Ceadâr-Lunga. Regiunea de Sud-Vest a țării va fi deservită de spitalul regional Cahul, cu spitalele locale Taraclia, Cantemir și Vulcănești.

█ Regionalizarea spitalelor, făcută pe la spatele directorilor. Ruxanda Glavan promite un proiect pilot de comasare, de la toamnă 

Autoritățile nu renunță la ideea creării unui spital universitar, care ar urma să cuprindă Spitalul Clinic Republican, Institutul Oncologic, Institutul de Cardiologie, cel de Neurologie și Neurochirurgie, Centrul Republican de Diagnosticare Medicală și Centrul de Dermatologie și Maladii Comunicabile. Și pentru el este nevoie de construcția unui edificiu nou, potrivit planului.

█ Zece enigme ale medicinii din Moldova la un an de la învestirea Guvernului 

Ministerul Sănătății urmează să mai propună și crearea unei rețele spitalicești în Chișinău. Astfel, Institutul Mamei și Copilului urmează să aibă în componența sa Clinica „Emilian Coțaga”, Institutul de Medicină Urgentă ar urma să aibă management comun cu Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.

Nici Spitalele din Chișinău nu scapă de regionalizare. Pentru regiunea Centru urmează să fie create două spitale care vor cuprinde – Spitalul Clinic Municipal Nr.1 și Spitalul Clinic Municipal „Sf.Treime”. Ar urma să mai apară spitalul regional pentru copii, cu Spitalul Clinici Municipal pentru Copii nr.1, Spitalul Clinic Municipal „V.Ignatenco” și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase pentru copii în administrație comună.

Spitalul municipal „Sf.Anrhanghel Mihail”  urmează să devină local și să aibă în gestiune Spitalul Clinic Municipal nr.4 și Maternitatea municipală nr.2.

Potrivit proiectului de reformă, Institutul de Ftiziopulmunologie „Chiril Draganiuc” și Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopulmunologie vor deveni Spitalul de Ftiziopulmunologie, iar Spitalul Clinic de Psihiatrie, Internatul Psihoneurologic din Bălți, cel din Orhei și dispensarul Republican de Narcologie ar urma să creeze Spitalul Clinic de Psihiatrie și Narcologie.

Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății se pare că își va schimba doar denumirea și se va numi Spitalul Republican de Îngrijiri Cronice. Deși documentul prevedere o reducere a numărului de spitale în țară, la modul practic pare să nu se schimbe prea multe. Multe spitale par să își schimbe doar statutul și denumirea.

Aceasta ar fi a treia variantă de reformare a spitalelor. Ea urma să fie prezentată până la sfârșitul anului trecut, însă nu s-a întâmplat. Prima variantă a reformei a fost propusă încă în 2012. Ea prevedea instituirea unui management comun pentru mai multe spitale municipale. Reforma a fost blocată însă de Parlament, care i-a cerut atunci Ministerului Sănătății să elaboreze o altă strategie. Autoritățile au revenit la subiect mult mai târziu, dar reforma a fost iarăși lăsată la o parte o perioadă îndelungată. Toate pornirile miniștrilor de la Sănătate s-au redus doar la declarații verbale. Lucrurile s-au întâmplat pe fundalul instabilității politice din Moldova și schimbării mai multor Guverne.

 

 Articole relaționate:

Experții francezi propun modele de descentralizare a serviciului de chimioterapie în Moldova. Pentru realizarea planurilor lor sunt necesare milioane de euro 

Reconfigurare radicală a serviciilor medicale în nordul Moldovei, propusă de experții străini și moldoveni. Directorii de spitale nu sunt pregătiți să accepte schimbările