Irina Novac, psiholog
Apariția ciclului menstrual poate fi un șoc pentru copii, pentru că există diferite temperamente. Unii sunt mai timizi, alții debordează de energie, de aceea cei care ar trebui să-i pregătească pe copii, să le vorbească despre toate schimbările care urmează să apară în viața lor sunt părinții. Dacă ciclul menstrual apare pe la 10-12 ani, copilul trebuie să știe asta un pic mai devreme. Deja din clasa a treia, a patra, părinții trebuie să le explice copiilor ce se va întâmpla, ei trebuie să observe și cum se dezvoltă copilul lor din punct de vedere fizic, pentru că sunt copii care au pubertate precoce. Apar primele semne, adică pilozitatea, apar firele de păr pe corp și la scurt timp după asta, la fetițe va apărea ciclul. Părinții pot veni cu exemple despre alte persoane care la vârsta lor trec prin aceleași procese - sora, verișoara și să-i spună că în curând acest lucru o să i se întâmple ei. Fetița ori băiatul trebuie să știe la ce să se aștepte, ca să nu fie o surpriză neplăcută. Părinții trebuie să le vorbească despre schimbările din organism într-un mod pozitiv, despre procesele care trebuie să se întâmple la vârsta lor, evident e important să le povestească și despre igiena personală.
Dacă o să-i vorbiți din timp, acest lucru o va pregăti psihologic, pentru că atunci când sunt luate prin surprindere, să reacționeze adecvat.
Părinții sunt cei care trebuie să vorbească cu odraslele lor, dacă acești părinți nu pot vorbi cu ei, responsabilitatea cade pe umerii psihologilor din școală sau medicilor. Dirigintele, care este fie profesor de limba română sau de matematică, nu are acea pregătire psihologică, el nu va ști cum să abordeze subiectul și nici copilul. El le poate organiza întâlniri cu psihologul școlii, cu doctorul care le va explica mai bine despre perioada ce urmează.
Trăim într-o lume în care totul se desfășoară cu viteza luminii, suntem bombardați cu informații diferite și oricât am vrea să-l protejăm pe copil, acesta va afla anumite lucruri de la colegi, de pe internet, de pe stradă. De aceea, este bine să le explicăm anumite situații, pentru că în societate el va auzi cuvinte obscene, va vedea situații mai puțin plăcute, prin urmare părinții au obligația și responsabilitatea să le vorbească din timp copiilor.
Dacă au o problemă, trebuie să-i învățăm să nu le fie rușine să întrebe, cum să se autoprotejeze, să nu fie victime, învățați-i să facă față situațiilor de după ușa casei.
Adrian Sadovnic, medic urolog, androlog, specialist în sănătatea sexuală și probleme de cuplu
O mamă trebuie să-i explice fetiței în perioada pubertății de ce apare ciclul, ce este acesta, cum trebuie să se protejeze. Mama sau tata trebuie să-i explice băiatului în perioada pubertății despre toate schimbările hormonale care au loc în organismul acestuia. Toate aceste teme sunt, însă pe cât posibil evitate în familiile moldovenilor pentru că suntem inhibați și așa creștem și așa ne dezvoltăm. La școală copii nu au obiectul educația sexuală, pentru că atunci când a apărut în școli s-a început un val de nemulțumire din partea bisericii. Educația sexuală în școli nu trebuie să-i învețe pe adolescenți cum să facă sex, ci ce este asta, când trebuie să ne începem viața sexuală, cum trebuie să ne comportăm în societate, la colțuri de stradă, când se vorbește de sex.