Redactor: Tatiana Povar

Este oare corect ca doctorul să fie un instrument gratuit de obținere a prescripției medicale și există sau nu în Belarus oligarhi în halate albe – despre aceasta și altele a povestit într-un interviul pentru news.tut, Nicolai Șavlov, medic de categorie superioară și cu 40 de ani de experiență în domeniu.

Domnule Șavlov, ce determină calitatea muncii efectuate de un medic?

Rezultatele tratamentului sunt alcătuite din câteva elemente. Primul – calificarea medicului (noi cu toții căutăm un medic competent, la un oarecare medic nu se adresează nimeni). Dar ce înseamnă un „medic bun”? Acesta este un profesionist, iar pentru a deveni profesionist în domeniul medicinii e nevoie de ani de muncă asiduă. Altfel nu poate fi.

Al doilea element ține de dotarea tehnică. Medicina contemporană este alcătuită dintr-un complex tehnologic sofisticat în care sunt implicați mai mulți specialiști. Fiecare are domeniul său îngust de activitate. Per ansamblu, sunt implicate mai multe servicii în urma căruia se stabilește diagnosticul pacientului. Este vorba de laborator, tomografie computerizată, rezonanța magnetică nucleară. Activitatea acestor servicii, de obicei, nu este observată de către pacient, dar ele oferă posibilitatea stabilirii diagnosticului de către medic. Și aceste servicii tot au nevoie de persoane calificate, care să ofere rezultate corecte. Acestea nu-l vor ajuta prea mult pe pacient, dacă vor nimeri în mâinile unui clinician incompetent.

Al treilea element important sunt medicamentele. Deseori pacientul e gata să dea sume impunătoare pe niște preparate farmaceutice, însă medicul rămâne un serviciu ieftin, dacă nu chiar gratuit. Însă este imposibil să ne imaginăm sistemul medical fără elementul principal din care este alcătuit și anume medicul.

După nivelul de competență, pot fi comparați specialiștii din Belarus cu cei din țările înalt dezvoltate?

Discut cu colegii mei din Belarus care acum activează în SUA ori Suedia. Sunt mândru și bucuros să aud despre succesele lor profesionale. Ce-i drept, au avut nevoie de o perioadă de adaptare, de la 2 ani în Suedia până la 5 ani în SUA, însă acum își îndeplinesc cu succes munca. S-au încadrat deja în sistemul de acolo, ceea ce înseamnă că experiența și cunoștințele pe le-au acumulat în țară le-a permis să lucreze cot la cot cu medicii din străinătate.

Prin anii ‘80, predam lecții studenților străini în cadrul Institutului de Medicină. Știu că mulți dintre absolvenții noștri (emigranți din Africa, India) activează cu succes până acum în Europa. Aceasta înseamnă că și în Belarus pot fi instruiți medici calificați.

Este salutabilă intenția președintelui de a perfecționa școala medicală din țară. Fără aceasta, medicina nu ar putea exista. În orice școală sunt elevi și profesori, însă pentru formarea unui Smeianovici sau Antonov trebuie să treacă ani de muncă intensivă. Deocamdată avem profesori, însă elevi nu sunt așa de entuziasmați ca înainte. Un medic începător nu își va da prea mult stăruința să învețe pentru 2 milioane de ruble beloruse (aproximativ  240 de dolari sau 4800 de lei).

Munca medicilor în țările dezvoltate este răsplătită altfel...

Consultul unui medic din Israel costă între 300-700 de dolari. Durata consultației este de 30 de minute, ceea ce este suficient pentru stabilirea unui diagnostic preliminar profesionist. Atât primește și un coleg de-al meu cu care am termina Institutul Sovietic de Medicină.

La noi, spre exemplu, pacientul achită pentru aceleași servicii de consultanță 6 dolari, iar medicamentele care îi sunt necesare pentru tratament pot costa 15 mii de dolari.

Ce se va schimba dacă pacientul va achita mai mult?

Nimic. Problema este că nu poți să treci peste anumite limite, iar medicii își fac treaba cum pot, indiferent de dificultăți. Rezultatele muncii medicului nu pot fi întotdeauna pe măsura așteptărilor și nu depind doar de el. Cert este faptul că sănătatea pacientului în niciun caz nu va depinde de salariul medicului. Ceea ce poate fi ,,cumpărat” de la medic este amabilitatea și atitudinea acestuia, însă din păcate nu sănătatea.

,,Mulțumirile” materiale de la pacienți reprezintă pe lângă actul de recunoștință oferit pentru servicii și intenția subconștientă a societății de a-i compensa medicului ceea ce nu primește de la stat.

Cu toate acestea, statul se luptă activ cu așa „manifestări de recunoștință”, nu-i așa?

Desigur, sunt cazuri diferite. Așa-zișii oameni ai legii, sub pretextul că ar fi pacienți, „mulțumesc” medicul cu bancnote marcate, apoi cu o echipă întreagă, plătită mai bine decât acest medic, îl agresează fizic și moral învinuindu-l de corupție. Este oare pus medicul după gratii spre binele societății? Pe oamenii legii nu-i interesează dacă acesta va degrada din punct de vedere profesional. Mie mi se pare că ar trebui să fie o problemă nu numai a persoanelor de drept.

Au arestat persoana coruptă – însă corupția a rămas. Vreau să îmi arătați măcar un medic corupt care a construit vreo vilă în suburbia Minscului, are imobiliare prin Europa, călătorește spre destinații de lux. Eu nu am întâlnit vreo unul în viața mea.

Mi-e foarte străină ideea de a face economie prin rețineri din salarii. Noi am fost învățați așa: de la fiecare să fie cerut atât cât poate oferi, să fie răsplătit atât cât a muncit. Deci, dacă salariile polițiștilor sunt mai mari decât ale medicilor, înseamnă că munca lor este mai grea, mai dificilă și mai importantă pentru societate. Poate așa și este, nu pot să judec, deoarece nu am lucrat polițist. 

Simt cu adevărat medicii compensarea materială insuficientă pentru munca pe care o depun?

Profesia de medic implică ani grei de studii intensive la universitate, iar în continuare, pe parcursul lucrului, învățătura nu se sfârșește vreodată. În țara noastră medicii pe lângă toate trebuie să se gândească și cum să supraviețuiască. Așa a considerat de cuviință statul, pentru a primi în schimb abandonarea profesiei, ce constă din două etape: prima are loc la etapa de studii, iar cea mai mare parte din abandonuri se întâmplă după angajarea obligatorie într-o instituție medicală de stat la indicația ministerului. Numai din sursele oficiale ale Ministerului Sănătății, 1100-1200 de medici pleacă în fiecare an din sistem, iar 140-160 pleacă peste hotare.

Nu se va schimba nimic atât timp cât statul nu va înțelege că un medic neremunerat nu poate fi un medic bun. Este bine cunoscut faptul că ,,ieftin nu înseamnă calitativ”. În țările civilizate nu există medici săraci! Nimeni dintre noi nu și-ar dori să nimerească în mâinile unui medic incompetent. Criteriile de diferențiere sunt stabilite de situația de viață creată. Unul dintre acestea este speranța de viață la naștere. La noi este de 71,4 ani, desigur mai scăzut decât în țările Europei de Vest. Oare într-adevăr economisește statul pe contul salariilor medicilor?

Reiese că, totuși, salariul medicului are importanță asupra calității muncii sale?

Lucrul robilor nu a fost niciodată productiv. Calitativ poate munci doar un om liber. Libertatea pentru medici înseamnă posibilitatea de a munci cu dedicație întreaga viață, iar în schimb să primească odihna decentă. Un profesionist primește satisfacție de la munca pe care o face. Aș dori să întreb colegii, care dintre ei primesc împlinire sufletească de la munca pe care o fac? Cine dintre voi merge cu bucurie la serviciu și primește plăcere de la activitatea pe care o face? M-aș bucura să știu mai multe astfel de exemple.

Alcoolismul printre medici a devenit o problemă despre care nu e primit să se vorbească în societate. La aceasta aduc ,,mulțumirile” de la pacienți și disperarea vieții. Desigur că fiecare om își alege propria cale în viață, însă societatea însăși creează aceste condiții spre creștere profesională sau spre degradare.

Există un termen în psihologie – sindromul burnout. Se întâmplă atunci când nu numai puterea fizică se consumă, energia, ci și dorința de viață, aspirațiile. Dacă în continuare nu se vor face schimbări spre bine în sistemul de sănătate, nici diagnosticul de sindrom burnout nu va avea cine să-l stabilească.

Domnule Șavlov, vă mulțumim pentru acest interviu.