Autor: Elena Cioina

Despre dosarul licitațiilor trucate, cel puțin în ultima vreme, nu se aude practic nimic. Procurorii spun că e în instanță și merge conform procedurilor. E un dosar voluminos, care nu poate fi examinat în câteva luni, mai ales că sunt vizate peste 30 de persoane din domeniul sănătății și un agent economic. Cu ce se va încheia e, de asemenea, un mare mister. În dosar e vizat un singur om de afaceri, Tudor Ceaicovschi, proprietar al companiei GBG-Moldova SRL, acuzat de dare de mită și influențarea licitațiilor publice. Acesta ar fi încercat astfel să câștige mai multe licitații cu statul. La aproape doi ani de la inițierea dosarului, Tudor Ceaicovschi povestește detalii despre acest dosar și ce se întâmplă pe piața dispozitivelor medicale din țară. El neagă orice implicare în afaceri dubioase cu statul, dar recunoaște că sistemul medical este corupt și interesele sunt mari.

Domnule Ceaicovschi, cum calificați dumneavoastră situația pe piața dispozitivelor medicale din Moldova. Este în ascensiune sau în stagnare?

Pe parcursul acestor ani au fost diferite situații politice, dar noi întotdeauna ne-am făcut meseria profesionist. Nu am fost legați niciodată de vreun clan politic, dar ne conformam legislației. În ceea ce privește situația creată acum, așa cum s-a decis referitor la importul produselor, este foarte binevenit pentru foarte multă lume.

Vă referiți la crearea Centrului pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate?

Anterior pentru fiecare import în Republica Moldova era nevoie să deții o autorizație de import, care era eliberată de Agenția Medicamentului. După părerea mea, aceasta era o barieră totală pentru activitate, pentru aprovizionarea instituțiilor medicale cu strictul necesar, conform contractelor. Era o barieră foarte dură. Se solicitau foarte multe acte. Foarte mulți producători erau indignați că în nicio altă țară din lume nu erau asemenea bariere. Acum, în baza licenței de activitate, eliberată de Camera de Licențiere, se poate efectua importul produselor mult mai ușor. E clar că toate produsele sunt verificate mai minuțios de către Serviciul Vamal, ceea ce este corect. Agenția Medicamentului se baza doar pe documente, niște certificate care, după părerea mea, putea oricine să le falsifice.

Vreți să spuneți că Agenția Medicamentului nu avea un mecanism care să verifice nemijlocit dispozitivele medicale și calitatea lor?

Corect.

Și acum care este diferența?

Diferența e că atunci când participi la o licitație se solicită actele necesare și beneficiarul deja decide ce echipament vrea să procure. El studiază toate certificatele, specificațiile tehnice prezentate în această licitație și ia decizia. De exemplu, ce medicamente vrea să fie procurate. Acum toate procurările se fac centralizat prin acest Centru de Achiziții în Sănătate.

Și este mai ușor decât atunci când se făcea prin Agenția de Achiziții Publice?

Acum practic nu avem contacte cu nicio instituție medicală. Anunțul despre licitație îl luăm din registrul unic, cumpărăm pachetul de documente și decidem dacă participăm sau nu, dacă ține de domeniul nostru. Anterior toate ofertele se prezentau instituției medicale. Acum este o mică diferență, se prezintă la Centrul de Achiziții centralizat.

După părerea mea însă acest Centru nu dispune de specialiști în domeniu care să facă evaluarea unui produs. Noi doar avem diferite domenii în sănătate - de laborator, care cuprinde genetica, imunologia, biochimia. Nu poate o singură persoană să cunoască aceste domenii foarte minuțios. De aceea, eu știu că ei se bazează tot pe deciziile instituțiilor medicale. Din câte știu, după ce se prezintă ofertele la acest Centru, este invitat beneficiarul, ca să-și spună părerea. Practic, nici nu știi cum este corect. Acest centru nu ia decizia de sine stătător.

Adică specialiști care să cunoască toate detaliile despre anumite echipamente nu au? Erau la Agenția Medicamentului?

Sincer, eu nu știu cine este responsabil în această instituție, am văzut, doar că pe toate actele este semnat domnul Ivan Antoci. Nu știu cine activează acolo. Ceea ce cunosc este că evaluările nu le face acest Centru de Achiziții. Întotdeauna sunt invitați specialiștii din domeniu. Dacă, de exemplu, se face o licitație pentru Spitalul Clinic Republican, este invitat specialistul în domeniu din cadrul instituției.

Vi se pare normală situația?

Aici sunt opinii diferite. După părerea mea când se făcea la spital, atunci instituția știa în detalii ce le trebuie lor pentru procurare. Era mult mai ușor să-și facă procurările stric necesare. Dacă luăm în considerare un raion, ei făceau procurările foarte repede, imediat se făcea evaluarea din interior, știau necesitățile. Acum, timpul de efectuare a unei procurări prin intermediul acestui Centru este mult mai lung, cu cel puțin două-trei luni. Eu cred că scopul lor a fost să centralizeze toate procurările. Poate mai are un scop această decizie – de a micșora, de exemplu, prețurile pentru o cantitate mai mare de produse medicale. Trebuie însă să luăm în considerare mai mulți factori, de care nu știu dacă se ține cont. Nu putem compara o instituție republicană cu una raională sau un centrul medical care are nevoie de echipamente de productivitate mai mică. Aici posibilitatea de procurare a echipamentelor este foarte mică. Anul acesta, de exemplu, majoritatea instituțiilor medicale au făcut procurări doar pentru trei luni. Anul trecut se făcea o licitație pentru întreg anul 2016.

Eu am o listă foarte mare cu toate licitațiile la care noi participăm sau vom participa. Am procurat deja pachetul de documente. Suntem deja la finele lunii martie și încă nu avem permisiune de procurare. După ce trec aceste trei luni, instituția medicală va trebui să facă o altă licitație, pentru următoarea perioadă.

Asta înseamnă că în aceste trei luni nu s-au făcut procurări?

Unele instituții au făcut, altele nu au reușit. Abia acum inițiază procedura.

Este vorba de procurări de dispozitive sau de consumabile?

De consumabile. De exemplu, consumabile pentru secția de neurochirurgie, generatoare, reactive și consumabile pentru Institutul Mamei și Copilului. Li se permite să cumpere o cantitate foarte mică, deoarece majoritatea fac o cerere a ofertei de preț, care este de o sumă foarte mică.

Și ei de ce nu reușesc să facă aceste licitații?

Cred că procedura de procurare a unui echipament sau a unor consumabile este foarte lungă, fiindcă elaborarea unor cerințe le face instituția medicală, aceste cerințe sunt înaintate către acest Centru de Achiziții, care trebuie să aprobe aceste specificații, să le schimbe așa cum consideră ei de cuviință, ca să nu facă favoruri pentru unele companii. Apoi ei acceptă aceste cerințe, după aceasta se anunță licitația, și apoi, conform legislației noi, durează 20 de zile de evaluare. După ce se anunță câștigătorul licitației se mai dă o perioadă de 20 de zile, apoi mai durează câteva zile semnarea contractului. Practic această procurare este de durată.

Vreți să spuneți că acum sunt instituții care duc lipsă de consumabile?

Nu cunosc detaliile acestea. În acest moment nu comunic cu conducătorii instituțiilor medicale, pentru că nu vreau să fiu învinuit de nimic.

De când aveți intentat dosarul nu comunicați cu conducătorii?

Eu sincer să vă zic, nu am nicio vină la acest dosar. Am ajuns aici din cauza bârfelor. Tot ceea ce s-a scris în denunțuri este un fals.

Vreau să vă întreb dacă pe piața dispozitivelor este nu doar concurență, ci și interese de grup?

Pe piață există peste 300 de companii înregistrate la Camera de Licențiere. Era o perioadă când în Moldova nici Taxa pe Valoare Adăugată nu era. Atunci eu eram în șoc. Oricine putea să-și deschidă o companie și aducea cu geanta, mai ales din Rusia. Se scria o factură fiscală și atât. După introducerea TVA foarte multe companii nu și-au putut legaliza activitățile și n-au rezistat.

Noi întotdeauna ne-am străduit să aducem doar produse de calitate. Cred că acum există cel mult vreo 20 de companii care concurează strict cu noi. Eu am mers pe altă cale pe piață. Eu am diversificat businessul. M-au ajutat și companiile americane foarte mult. Noi am investit foarte mult în personal. Avem oameni care lucrează chiar de la început, au câte 16 ani în această instituție. Eu am mers nu doar pe calea vânzării produselor. Businessul în tehnica medicală este mult mai complicat.

Ați întârziat vreodată cu livrarea echipamentelor, consumabilelor?

Da. Am avut unele întârzieri din cauza producătorilor. Întârzierile nu au fost mari, dar au fost din cauză că produsele, în cantități foarte mari, trebuie să treacă un control al calității interne în uzină. Și dacă nu au trecut controalele, testul calității, noi nu putem face acest import. Întotdeauna suntem nevoiți să așteptăm aceste certificate până le primim.

Mulți clienți îmi spun că este comod să lucreze cu noi, pentru că noi avem în stoc foarte multe produse. Noi avem în stoc foarte multe consumabile și dacă, de exemplu, instituția a făcut comanda astăzi, în următoarea zi se poate face livrarea. Anul trecut au crescut foarte mult procurările efectuate de către instituțiile medicale private. A fost peste așteptările noastre. Și în perioada când eu am avut unele probleme, am fost foarte mult susținut de sectorul medical. Medicii intenționat veneau la noi și spuneau că noi vom cumpăra de la voi, pentru că voi sunteți corecți și oferiți calitate.

Cum participați acum la licitații, din moment ce  sunteți vizat într-un dosar penal?

Este în primul rând prezumția nevinovăției. Nu este nicăieri demonstrată vinovăția mea. Nu este o decizie finală. Cât eu am fost arestat, timp de șase luni, compania  a activat. Cu toate că ne-au fost luate toate calculatoarele, serverele, informația, telefoane. Totul a fost sechestrat. Pentru colegii mei a fost un șoc, inclusiv pentru mine. Compania nu a fost vizată în acest dosar. În dosar sunt vizat doar eu că am influențat pe cineva să procure de la noi echipament. Este imposibil să influențezi printr-o persoană publică. Eu vă zic sigur. Nu poți să-i dai indicații ministrului Sănătății sau unui conducător de spital să procure de la tine. Și nu ia decizii un conducător. Ministrul nici nu se implică în unele procurări. Poate el nici nu știe despre ele.

Vă dau un exemplu, la Institutul de Cardiologie funcționa un aparat-angiograf care era practic defect. Din acest motiv ei nu puteau acorda asistență medicală. Domnul academician (n.r. – Vitalie Moscalu) a făcut o licitație pentru procurarea unui angiograf care costa 16 milioane de lei, dar bani nu avea. Aparatul era foarte necesar pentru unele investigații. S-a anunțat licitația și era scris că achitarea se va face timp de trei ani. A fost o licitație foarte transparentă. A fost prima dată licitația, unde am venit numai noi și a fost declarată nulă. A fost anunțată a doua oară licitația și am venit din nou doar noi. S-a decis procurarea acestui echipament în rate. Noi l-am instalat, dar așa și nu au mai primit banii, deși au trecut trei ani. Nu i-am dat în judecată, nu am făcut probleme. Mi s-a spus că situația este foarte complicată în țară. Ei făceau câte 18 intervenții pe zi și timp de trei ani de zile nu au întors niciun bănuț nici până astăzi. Apoi a trebuit să mai fie cumpărat al doilea angiograf, în aceleași condiții, dar de data aceasta nimeni nu a mai venit.

De ce?

Pentru că multe companii din Moldova nu au posibilitate financiară să acorde credit sau să ofere prin leasing instituțiilor medicale echipamente. Toți vor să câștige bani, iar instituțiile medicale nu au posibilități de plată, iar noi le ofeream cele mai bune condiții. Le dădeam posibilitatea utilizării unor echipamente moderne, să presteze servicii medicale pacienților, să încaseze bani de la CNAM și să achite câte puțin și furnizorului.

Vă dau un alt exemplu. La Spitalul de Urgență trebuia să fie deschiderea blocului nou și era o licitație foarte complicată. Nimeni nu a venit la această licitație, pentru că era vorba de instalarea unor pendante. Trebuiau distruși pereții, tavanele, trase cablurile de internet, electricitatea. De câteva ori a fost licitația și nimeni nu a vrut să vină. Noi am câștigat licitația pentru instalarea a 27 de pendante. Toți vor să facă ceva pentru a obține un profit, nu vor să facă doar pentru asistență.

Cine credeți că a fost interesat să fiți vizat în acest dosar?

În ultima perioadă eu simțeam că ceva se întâmplă pe piață. Partenerii mei din SUA au început să-mi ofere credite pe trei ani de zile, posibilități de achitare în rate. Și eu am început să ofer acestea facilități de procurare a echipamentelor multor instituții. Ele puteau să plătească în rate. Aceleași condiții le ofeream și instituțiilor private, majoritatea instituții stomatologice, de ultrasonografie, făceau procurări foarte scumpe și plăteau timp de trei ani. Mulți oameni îți făceau repede clinica, reparație, iar când treceau la procurarea echipamentelor aveau dificultăți.

Atunci concurenții au simțit acest gol la ei și au început să bârfească. Instituțiile medicale ne spuneau că „concurenții vorbesc deschis că Dumneavoastră oferiți condiții prea bune clienților”. O companie de la noi a sunat producătorul și a spus că „Ceaicovschi strică piața”, a dat prețurile în jos, că el are un adaos de doar 3% și dă credit. El ne strică businessul crescut mai mulți ani, adică aceste condiții erau prea favorabile. Concurenții nu aveau aceste posibilități și asta a fost greșeala mea majoră. De dat mită noi nu puteam da, pentru că la majoritatea licitațiilor noi nu am primit banii nici astăzi.

Cât vă datorează instituțiile medicale?

Sunt mai mult de 100 de milioane de lei pentru ceea ce am livrat.

Cine sunt acei concurenți indignați?

Andrei Botnaru (n.r. – director Neotec), acum nu mai știu ce firmă reprezintă, pentru că a schimbat multe companii, Imunotehnomed, Decebal Impex, Data Control. Erau foarte indignați de ceea ce făceam noi. De exemplu, Decebal Impex a fost fondată de un șofer care a început să facă business în medicină, neștiind nimic în acest domeniu și care aduce pe piață produse de proastă calitate. Ei nu dispun de service inginer, de instalatori, de aplicatori care să le explice medicilor cum funcționează aceste echipamente, să le facă traininguri. Vânzarea unui echipament nu înseamnă doar livrare. E nevoie și de deservire calitativă.

Domnule Ceaicovschi, poate companiile aveau și motive să creadă că ați fost favorizat la licitații, pentru că cele la care ați fost desemnat câștigător sunt de ordinul sutelor

Cum putea să fie favorizată? La licitație pot participa toți doritorii. Dacă noi câștigam prețul cel mai mic, ce trebuia să facem? Recent ați avut un articol în care ați spus că am câștigat o licitație, unde am oferit prețul cel mai mic. Pentru unele poziții nu era niciun participant. La genetică moleculară nu a venit nimeni.

Povestiți-ne cum s-a produs totul atunci când ați fost arestat - cine a venit, când v-au reținut?

Pe 24 de martie am semnat plata impozitelor, mai mult de 18 milioane de lei, impozit la stat. Aveam și o delegație de la Moscova. Seara am avut câteva prezentări de produse noi. Am ajuns foarte târziu acasă, în jurul orei 1.00, iar pe la 5:00 am avut oaspeți. Au început verificările prin casă, cu calculatorul, înscrieri, acte bancare, bani, extrase, tot.

Ce vi s-a spus când ați fost reținut?

Au spus că sunt arestat și atât. Apoi am venit la companie și s-au făcut verificări. Aici era totul sigilat de dimineață. Timp de șase luni am fost reținut.

De ce ați fost arestat, ce vi s-a spus?

Că am fost arestat, pentru că am fost implicat în influențarea licitațiilor și am dat mită. Care mită, dacă eu de la aceste licitații nici nu am primit banii? Le-am arătat că la licitațiile vizate am fost singurul participant, apoi licitațiile repetate, la care tot numai eu am participat. Când eu am fost arestat, a fost organizată o conferință de presă în care s-a spus că eu am acaparat piața și am făcut cârdășie. Companiile internaționale sunt împotriva cârdășiilor între companii. Când ni se face auditul suntem avertizați să nu facem cârdășie cu alte companii. Să participăm de sine stătător. Ceea ce au făcut competitorii noștri este o cârdășie urâtă pentru lumea businessului.

După ce am fost eliberat, am fost invitat în Franța. Am prezentat un raport împreună cu avocatul meu, Vladislav Gribincea. Am avut o teleconferință de șase ore cu cei din SUA. La fiecare punct eram întrebați cum s-a efectuat licitația, cum a fost prezentată oferta, care a fost garanția. S-a făcut o anchetă foarte dură. Mai multe companii din State au avertizat Ambasada SUA la Chișinău, care de asemenea au făcut o anchetă. Ei nu puteau admite ca o companie moldo-americană, care în 2014 a primit certificatul de cel mai mare contribuabil la FISC, să fie implicată în așa ceva. Noi suntem verificați foarte minuțios. Am avut o companie de audit din Chicago, care a verificat depozitul, intrările de mărfuri, adaosul comercial. Ne-au spus că lucrăm bine, credităm instituții medicale, practic nu avem profit, uitați-vă cât livrează în Moldova. Noi nu facem adaosuri mari, fiindcă suntem limitați de companii, facem un adaos de 15%. Noi avem foarte multe domenii.

Ce s-a întâmplat în aceste 6 luni cât ați fost arestat?

Mie mi-a fost foarte greu. Eu nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut. În câteva zile după arest am fost operat la coloana vertebrală. După mai multe evenimente mi s-a blocat piciorul. Aveam tensiune 220, a venit de câteva ori Salvarea și mi-a zis că ceva nu este în regulă. Am fost dus la spital și operat de domnul Zapuhlîh (n.r. – Grigore Zapuhlîh, actual director INN). Eram într-o stare critică. Eu am mai avut o intervenție chirurgicală la coloana vertebrală și în acea perioadă primeam tratament. Eram într-o situație foarte complicată. Piciorul drept nu-l mai puteam mișca, aveam dureri insuportabile.

Ce riscuri existau dacă nu erați operat?

Nu puteam merge. Aveam o hernie la coloana vertebrală, care mi-a blocat piciorul. După operație nu am avut posibilitate să mă recuperez, eram în penitenciar.

Cum este într-o celulă din penitenciar?

Mizerabil. Psihologic este foarte greu, nu doresc la nimeni să ajungă acolo. Nu poți vorbi, ești monitorizat 24 din 24 de ore, nu ai nicio informare, telefon, practic stai și te gândești doar.

Cine avea voie să vă viziteze?

Doar avocatul. Nu mi-am văzut familia șase luni.

Ați fost ultimul eliberat din arestul preventiv. Știți de ce?

Aceasta a fost decizia anchetatorilor și procurorilor. M-a mirat că funcționarii publici, care au responsabilități, au fost eliberați peste două luni, iar pe mine m-au ținut șase.

Ce v-au întrebat anchetatorii?

Am avut o mulțime de întrebări. Eu am dat explicații foarte clar, cum au fost procedurile. În unele licitații eu nici nu am fost implicat, nici nu le cunoșteam.

În companie, ca să înțelegeți, pentru unele licitații nici nu semnez. De exemplu, în această lună nu am fost în țară, am fost plecat la un congres în străinătate. Pe 3 martie au avut loc șase licitații. Eu nu am văzut pachetul de documente, ce prețuri au prezentat, pentru că există directorii de vânzări, directori adjuncți, șefi de secție, și un departament internațional care negociază prețurile. La noi ofertele le semnează secția financiară, care face calcule împreună cu managerul și persoana care a negociat cu producătorul. Unele licitații nici nu le văd în față. Colegii cumpără pachetul conform listei. Dacă avem aceste produse, facem oferta, dacă nu, nu facem ofertă. Așa și atunci. Anchetatorii îmi arătau documente pe care eu nu le văzusem, pentru că se ocupă o echipă întreagă de aceasta.

Ați spus că nu ați dat niciodată mită, nu ați încercat să influențați o anumită licitație. Au fost cazuri când s-a întâmplat invers, să vi se ceară mită?

Noi avem altă modalitate de lucru. Noi investim foarte mult în conferințe în care prezentăm produsele noastre. De 16 ani participăm la toate expozițiile, o dată la trei luni facem prezentări pentru comunitatea medicală, mai ales pentru specialiștii de laborator, le oferim broșuri în care sunt descrise avantajele unor produse noi. Mai mult, foarte multe site-uri ale producătorilor sunt accesibile, poți găsi orice informație despre produs. Este bine că acum medicii noștri au început să mai călătorească, merg la diferite expoziții, evenimente, unde pot analiza și vedea care produse sunt utilizate de liderii mondiali sau unele spitale internaționale.

Nimeni n-o să vă spună că se cere mită. Sunt multe cazuri când se pun condiții. Nu-i neapărat să-ți ceară mită direct. Îți cer unele favoruri. De exemplu, să le sponsorizezi plecarea la un congres. Eu vă spun realitatea. Dacă o să vă spună cineva că în 22 de ani nu i s-a cerut nimic să nu-i credeți. Sunt diferiți conducători, care vin și îți spun „eu am lucrat atâta cu tine, vezi te rog un bonus ori un comision”. Noi, fiind companie americană nu avem conturi în off-shore. Mi-au verificat compania și au văzut că lucrăm corect. Eu nu am posibilitate să le dau bani. Unele favoruri pot face. De exemplu, să cumpăr bilete, să asigur deplasări la un congres. Noi facem foarte mari investiții în doctori. Dacă o companie vă va spune că niciodată nu i s-a cerut nimic, asta este o minciună.

Deci în sistemul nostru medical se practică așa ceva...

Medicii vin singuri și ne  cer anumite favoruri. Cei care sunt interesați, de exemplu, să facă o anumită intervenție specializată și nu o pot face de unul singur.

Eu acum nu mai comunic cu nimeni, am rupt orice comunicare cu conducătorii. De exemplu, joi avem trei operații la Cardiologie. Sunt intervenții care la noi nu s-au făcut niciodată. Am decis așa cu compania. Le-am spus că nu pot trimite pe nimeni la perfecționări, pentru că sunt foarte strict monitorizat. I-am rugat să ne ofere asistență în Moldova. Vin doi specialiști care vor intra în sală împreună cu medicii noștri și-i vor asista la aceste intervenții.

Compania producătoare plătește tot acestui specialist - cazare, bilete la avion. Acum aplicăm altă modalitate, aducem producătorul aici, facem asistența aici. Noi am încercat să diversificăm afacerea. Am făcut investiții foarte mari în Orhei anul trecut. Am deschis un centru medical privat la Ungheni. Totul a fost transparent, dar nicio companie nu a venit să investească. Anul trecut nici nu am fost contractat de CNAM. Așa au decis autoritățile, că Ceaicovschi este corupt și nu-l contractăm. Oamenii de la Ungheni veneau pentru o investigație de tomografie la Chișinău, pe poliță. Și eu care am făcut investiții de milioane în Ungheni și am instalat unul dintre cele mai performante tomografe, am instruit doctori care fac interpretările, nu mi s-a oferit acest contract. Centrul l-am deschis în incinta spitalului de la Ungheni. Abia anul acesta i s-a permis spitalului să facă contract cu mine.

Și ce s-a întâmplat cu aparatajul de acolo?

 A funcționat, dar oamenii veneau și făceau investigații contra plată.

V-a afectat activitatea acest dosar?

Mi-a afectat foarte mult imaginea. Unii dintre prieteni mi-au întors spatele, chiar și rudele. Pentru mine a fost o lovitură foarte dureroasă. Eu am avut o situație foarte complicată în 2014, mi-au decedat părinții și mama soției. A fost un șoc pentru noi. Apoi această situație a fost un șoc și mai mare.

Se spune că suntem o țară coruptă și sistemul medical e la fel. Dumneavoastră ce credeți?

Noi avem foarte mult de lucru în acest domeniu. Nu vreau să spun că într-adevăr suntem corupți. Situația în care este sistemul medical depinde de foarte mulți factori, iar cel mai important e că medicii nu au un salariu decent. De aici încep toate celelalte elemente. Sunt interese pe domenii. Noi cunoaștem foarte multe lucruri, câte telefoane se dau, câte amenințări se fac.

V-au sunat, o fac și acum? Vă cer să nu participați la anumite licitații?

Da. Mi se spune: „Ceaicovschi, ajunge, mai dă și la alții, nu te băga, liniștește-te că va fi și mai complicat”. Se dau telefoane, toate lucrurile astea se știu. Amenințările vin de la diferite structuri.

Deci, nimic nu s-a schimbat, telefoanele continuă să vină, indiferent cine vine la guvernare?

Eu nu sunt legat cu nici un partid. Noi întotdeauna am optat să punem pe piață cele mai bune produse la preț foarte bun și ce nu este puțin important e că deservirea noastră e gratis. Acele companii cu care conlucrăm noi le oferim tot suportul tehnic și asta este foarte important. Chiar și în vremea comunistă eu nu făceam parte din vreun partid și oricum eram înlăturat de la unele licitații.

Pe vremea comuniștilor, vice-ministrul Sănătății Sergiu Rață a emis un ordin de centralizare a licitațiilor, ca să le dirijeze el, fiind comunist.  

Același Botnaru de la SNT a livrat echipamentele și  a avut un dosar penal, pentru că a mințit instituțiile medicale. Trebuia să livreze 7 aparate radiologice digitale și le-a livrat neconforme, a fost dosar penal și s-a mușamalizat tot. Mie mi-ar fi rușine dacă aș ști că sunt cu musca pe căciulă și încă mai afectez și pe altcineva.

Se livrează echipament necalitativ și acum?

Foarte mult. Sunt mai mulți factori. De exemplu, instituțiile sunt impuse să cumpere aparataj din cel mai ieftin. Echipamentul este cumpărat pentru o perioadă scurtă de timp. Unele echipamente sunt chinezești, indiene și nu oferă rezultatele scontate.

Se fac procurări de echipamente nejustificate, care ulterior nu sunt folosite?

Eu am avut un astfel de caz cu medicina legală. S-a făcut o licitație în favoarea companiei Icon. Eu am propus instalarea echipamentului la medicina legală, pentru stabilirea ADN-ului. Aparatajul costa 3 milioane 300 de lei, dar am fost înlăturat și a fost procurat echipament de 9 milioane de lei, care și până astăzi stă în subsol. Acest lucru denotă încă o dată că nu aveam conexiuni atât de strânse cu cineva. Eu am amenajat același laborator în regiunea transnistreană, în cadrul așa-zisului Minister de Interne.  Acest laborator funcționează și deja avem baza de date a infractorilor, baze care ajută organelor de drept să depisteze cine a comis crima.

Ați spus că nu ați fost implicat în politică și că nu ați avut „legături” în domeniul sănătății. În ce relații ați fost sau sunteți cu Andrei Usatîi?

Am câștigat o licitație pentru dotarea Centrului de Sănătate de la Cocieri. Nu au fost bani publici. A fost un contract semnat cu autoritățile americane. Echipamentul era deja adus în Moldova, dar noi nu-l puteam transporta în stânga Nistrului, pentru că nu aveam acordul autorităților locale. Atunci primul telefon l-am avut de la dl Usatîi, care ne-a întrebat de ce nu instalăm, pentru că ei vor face deschiderea și la eveniment este invitat premierul. „Noi trebuie să arătăm că se lucrează”. I-am zis că asta nu depinde de noi. Am lucrat și noaptea pentru ca ei să facă deschiderea și cineva să taie panglica. La acest centru de sănătate nici nu erau medici care să lucreze. Și noi atunci am primit indicații. Despre ce fel de relații bune putem vorbi? Eu și cu Coman (fostul director al AMDM, Alexandru Coman) nu eram în relații prea bune. Pentru că eram corecți, ei ne blocau licențele de import. Eram nevoit să import echipamente cu TVA 20 la sută. Eram în relații de muncă și atât, poate uneori ne consultam, discutam, mă duceam la Agenție. Aveam foarte multe conflicte la procurarea endoprotezelor, a unor motoare.

O altă tangență cu dl Usatîi am avut la deschiderea blocului nou de la Institutul de Urgență. Acolo nu era nimic pregătit pentru instalare și el mi-a zis că pe 26 octombrie,  înainte de alegeri, să fie totul instalat. I-am explicat că nu aveam contractul de achiziții, care trebuia aprobat. M-a chemat la minister, i-am explicat care-i situația și până la urmă tehnicienii noștri au lucrat noaptea, ca iarăși să vină câteva minute cu presa să arate că s-a deschis.

De ce făceați toate astea?

Era perioada alegerilor. Eu nu am avut niciun fel de relații cu Andrei Usatîi. Mai mult,  nu decidea el multe lucruri. Primea și el indicații. Am avut câteva proiecte câștigate cu  Ambasada Japoniei. Am dotat toate centrele de maternitate cu echipament modern, incubatoare pentru nou-născuți, aparate pentru resuscitare, inclusiv în regiunea transnistreană, care au fost plătite de o corporație elvețiană. Atunci Usatîi a aflat de noi.

Am fost invitat cu domnul Usatîi la Ambasada Japoniei, la multe deschideri ale Centrelor de Sănătate, am avut contracte și cu Banca Mondială, UNICEF, ICNUR. Așa am avut tangențe cu Andrei Usatîi.

După tot balamucul cu dosarul ați mai rămas în vreo relație cu dl Usatîi?

Eu nici telefonul nu-l am, dar mă văd cu el în instanță. Acest dosar a fost pregătit foarte repede. El a fost efectuat cu foarte multe încălcări. Eu am mai mulți avocați care mi-au zis că nu există nicio probă. Avocații mei sunt, domnul Vladislav Gribincea, domnul Gheorghe Amihalachioaie, dl Scutelnic, Igor Popa și Ecaterina Șuntova. Eu am dat copia rechizitoriului meu și organizațiilor internaționale, să verifice și juriști din străinătate. Domnul Gribincea a înaintat dosarul la CEDO, eu n-am să las așa, vreau ca persoanele implicate să fie trase la răspundere. Din cauza acestui dosar mi-a fost afectată imaginea mea. În presă au apărut multe informații denigratoare despre mine. Când ați publicat Dvs un articol, soției mele i-a stat rău. A afectat-o foarte mult, pentru că ea știe cum muncim noi.

În ce relații sunteți cu doamna ministră, Ruxanda Glavan?

Cu ea m-am văzut o singură dată. Eu acum am dat în judecată Ministerul Sănătății, pentru neîndeplinirea unui contract de livrare a echipamentelor medicale. Am vorbit cu doamna ministru că trebuie transferați banii de la CNAM și doamna a zis că nu plătește nimic. Asta a fost toată discuția cu ea. I-am zis de judecată și a zis că putem să facem asta. Acum avocații din cadrul ministerului au făcut o plângere de schimbare a judecătorului. Acum dosarul se află la Curtea de Apel.

Ce valoare are contractul?

Sunt datorii de încă 9 milioane de lei pentru aparatele radiologice, care au fost instalate în raioane.

Cum vă împăcați cu Agenția Medicamentului?

Nu am avut nicio întâlnire cu cei de acolo. Îl cunosc pe Vladislav Zara din vremea când activa în domeniul vamal. L-am văzut o singură dată în cadrul unei expoziții, când a trecut pe lângă standul nostru.

Există multă politică în sistemul medical?

Nu comentez. Mie nu-mi plac oamenii care au idoli și îi schimbă odată cu schimbarea Parlamentului. Nu înțeleg și nu stimez așa persoane, care nu au o mândrie.

La noi se întâmplă așa?

Da, sunt sute de cazuri. Nu vreau să-i acuz, vreau să zic că eu nu am făcut niciodată politică, deși am avut foarte multe invitații de la majoritatea partidelor pentru a veni și da o mână de ajutor, pentru a oferi un aport financiar, pentru a ajuta cu oameni.

De ce ați refuzat să faceți parte din vreun partid politic?

Este foarte periculos să fii atașat de vreun partid politic atunci când faci afaceri. Involuntar odată ce ești legat de cineva, nu mai poți discuta cu ceilalți care au alte opinii. Din acest motiv întotdeauna am refuzat. Eu am avut perioade de activitate foarte bune. Am câștigat cel mai mare proiect finanțat de Banca Mondială. Am dotat toate Centrele de Sănătate cu echipament. Am livrat camioane întregi, de milioane de euro și de dolari, am livrat instituțiilor medicale și am fost verificat de zeci de ori.

Care a fost cea mai favorabilă perioadă de activitate, sub care partid?

În perioada comuniștilor am lucrat foarte bine. A fost foarte strict. Nu erau condițiile acestea de licitații atât de dure, dar se lucra, se făceau proiecte, veneau investiții în țară. Foarte multe organizații internaționale au venit cu investiții majore și se lucra calitativ. În perioada comuniștilor s-a dat vreo 20 de milioane de dolari pentru reanimarea medicinei primare. Noi eram controlați de toate structurile de control. Eu niciodată nu falsific specificațiile tehnice ale unui aparat, dacă în licitații am zis că aduc asta, eu nu umblu în configurațiile echipamentului. Noi prin asta câștigăm, inclusiv că aducem volume foarte mari.

Cu ce credeți că se va încheia dosarul licitațiilor trucate?

Eu sunt sigur că acest că acest dosar nu are nicio relevanță. Fără probe nu poți acuza pe cineva. Cum poți spune că am dat mită cuiva, dacă nu există probe? De exemplu: mă telefonează domnul Volovei și mă roagă să îl ajut cu un pat de masaj pentru casă, pentru soția lui. L-am întrebat de care? Mecanic, automatizat? Mi-a spus că vrea unul ieftin și simplu. Dumnealui voia să știe cât costă. I-am spus că pot vorbi cu producătorul ca să-i fac cel mai bun preț. El costa vreo 500-600 de euro.

Și asta a fost folosit ca probă?

Da. Eu fac comanda, îl sun și îi zic că a venit patul, contabilitatea emite factură. I-am spus că trebuie să vină să semneze și să meargă la depozit. Asta a fost discuția mea la telefon cu domnul Volovei. Cred că nu am făcut niciun act de dare de mită.

În rest nu există niciun fel de înregistrări?

O altă înregistrare a fost o discuție cu domnul Victor Cernat (ex-director al Institutului Oncologic), care m-a rugat să-l ajut să editeze o carte. Trebuia să plătească 8.000 de lei. I-am spus că mă voi apropia și vom discuta. El nu a cerut pentru el, ci pentru Jana Pungă (n.r. – doctor mamolog). I-am spus că eu din companie nu pot achita, pentru că dacă fac aceste plăți neautorizat, voi avea probleme cu auditul. Acesta este un caz real din dosar. Mi-a trimis și contul de la tipografie. Mi-au spus că acesta a fost un act de corupție.

Al exemplu, mă telefonează Adrian Varatic pentru editarea unei cărți. Eu am făcut asemenea gesturi toată viața.

Da, dar acestea sunt niște favoruri.

Pentru editarea unei cărți?

Exact. Și pentru procurarea unui pat...

Eu sunt de acord, dar nu am dat patul fără ca dumnealui să-l plătească. Favorul a fost că a plătit un preț mai mic, dar nu l-am dat gratis.

Și ați obținut după aceasta vreo licitație?

Nu, nu am pus nicio condiție și pe vremea domnului Volovei, am pierdut toate licitațiile. Nu mi s-au făcut favoruri. Mai mult, Spitalul Dermatologic și Maladii Comunicabile nu avea cu ce testa pacienții cu HIV. Le-am spus că pot să le ofer echipament, care costă 70 de mii de dolari. Ei trebuiau să cumpere reactivele, ca peste 5-7 ani să pot răscumpăra aparatul de 71 de mii de dolari. L-am instalat la domnul Oltu (n.r. – Iulian Oltu, directorul Spitalului Clinic de Dermatovenerologie și Boli Comunicabile) pentru a presta aceste servicii. Spuneți-mi și acesta e un act de corupție?

Vreți să spuneți că în dosar există mărturii ale concurenților dumneavoastră?

Dosarul se deschide cu două denunțuri, depus de domnul Sergiu Rață (n.r. – directorul Imunotehnomed și președinte al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Dispozitive Medicale) și de domnul Gheorghe Alexa (n.r. – directorul Decebal Impex ). Urmărirea penală a început prin ascultarea telefoanelor timp de 6 luni. Eu nu am dat mită și am procedat conform legislației. Am participat în licitație așa cum era. Perioada când eram în penitenciar companiile care au inițiat această conferință de presă s-au adunat la domnul Rață în birou, cu juristul, care au început să împartă portofoliul meu. Ei vorbeau cine să ia General Electric, cine ia Konica Minolta Global sau alt producător din Japonia. Eu am documente, scrisori oficiale cum scriau acești domni vizați la companiile mele, cum transmitea domnul Rață toate link-urile din presă, el achita presa ca să scrie împotriva mea, cunosc persoanele care au primit remunerări pentru a scrie articole în defavoarea mea, iar acestea să fie trimise la partenerii mei de afaceri.

Sunt acuzații grave, domnule Ceaicovschi

Vă dau un simplu exemplu, eu lucram cu o companie germană și domnul Rață la fel. Noi aveam vânzări mai mari, aceleași prețuri, același producător, noi mergeam cu prețuri mai mici în licitații la același produs și același producător, dar noi îi ajutam să le instaleze și îi învățam cum să lucreze cu ele. Domnul Rață a trimis acestei companii germane toate link-urile din presă spunând că uite voi lucrați cu un corupt. Producătorul din Germania a venit în Moldova, a văzut cum activăm și s-a clarificat. La fel o companie elvețiană mi-a arătat ce link-uri din presă a primit. Și producătorii din Germania au primit informații denigratoare la adresa mea. Dorința aceasta de a-mi lua partenerii era majoră. Mai mult decât atât, companiile niciodată nu vor lucra cu un partener care bârfește, care nu are o etichetă, nimeni nu va conlucra cu ele. Nu poți lucra cu oamenii care vor să facă business pe spatele tău sau să condiționezi.

Domnule Ceaicovschi, vă mulțumim pentru acest interviu

Notă: Sănătate INFO va publica și opiniile persoanelor vizate în acest interviu