Autor: Parascovia Rogate

Au parcurs aproape 9.000 de kilometri ca să ofere tratament dentar gratuit copiilor din orfelinatele din Moldova. Este vorba despre un grup de studenți și profesori de la Universitatea de Medicină din statul Carolina de Nord, SUA, care vin în Moldova timp de 18 ani consecutiv ca să facă schimb de experiență cu doctorii și studenții din țară.

Timp de o săptămână aproape 240 de copii au beneficiat de tratament dentar gratuit oferit de echipa din SUA, la care au asistat și studenții din țară ca să facă schimb de experiență. Aceștia au consultat copiii în cadrul Clinicii Stomatologice a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

„Până în anul 2009 veneau doar profesori din SUA, dar de aproape 8 ani vin și studenți aici, iar de la noi din țară pleacă în America. Astfel, ei beneficiază de schimb de cunoștințe și pot merge la cursurile și seminarele Universității de Medicină din Carolina de Nord. Este un proiect unic, deoarece astfel studenții moldoveni împreună cu cei americani tratează pacienții” susține Diana Uncuța, șeful Catedrei Propedeutică Stomatologică „Pavel Godoroja”.

 

În Moldova, cantitatea de fluor variază foarte mult de la o regiune la alta – de la exces la insuficiență, iar din acest motiv copiii dezvoltă carii dentare, explică Burton Horwitz, unul dintre medicii americani care vine în Moldova în fiecare an din 2002. „Copiii moldoveni au o mulțime de necesități, mai ales aceștia de la orfelinate. Astăzi am consultat aproape zece copii și am observat nu trebuie să tratăm mult. Motivul este că aceștia au beneficiat de suportul și recomandările noastre și anul trecut”.

De altfel, în țară, nu există o practică a fluorizării, a precizat el. „Copiii care locuiesc în regiuni cu insuficiență de fluor trebuie să ia pastile cu fluor sau să urmeze proceduri de fluorizare, ca să evite apariție cariilor”, mai spune Horwitz.

„Părinții trebuie să le asigure copiilor o alimentație corectă, fără zahăr și să-i încurajeze să-și spele dinții, chiar de la apariția primului dinte. Aceștia trebuie să-i supravegheze și să ajute copiii, deoarece este greu pentru micuți să facă asta până la capăt. De asemenea, aceștia trebuie consultați de medicii stomatologi de două ori pe an regulat”, adaugă Horwitz. El precizează că scopul acestui parteneriat de 18 ani între Universitățile de Medicină din Moldova și cea din statul Carolina de Nord este ca studenții să învețe diverse tehnici de tratament unul de la altul.

Igieniștii dentari – o specialitate lipsă în Moldova

În afară de faptul că în Moldova nu există o cultură a igienei dentare, Moldova și SUA se mai diferențiază prin faptul că sistemul este bine pus la punct. Acolo activează medici igieniști dentari. Aceștia sunt responsabili de procedurile de rutină precum radiografiile, detartrajul, aplicarea de fluor pe dinți, etc. În acest mod, stomatologul poate să se ocupe de alte cazuri mai grave. În SUA, această profesie se învață la Universitățile de Medicină timp de doi sau patru ani, în funcție de programul ales.

Printre pacienții de azi au fost Elena și Anatol. La doar 10 ani ambii au dezvoltat carii. „Ne place dulcele”, spun ei, așteptând nerăbdători să beneficieze de consultațiile medicilor. „Mi-au plombat un dinte, deoarece am avut o carie. Câteodată mă durea, dar acum e bine”, spune Elena, o fetiță de zece ani de la Școala Internat din Strășeni.

„Vin deja patra oară. Îmi tratez dinții, deoarece mănânc mult dulce. Medicii mi-au spus că trebuie să mâncăm mai puține bomboane, dar îmi plac”, zâmbește Anatol, un băiat de 13 ani de la Școala Internat din Strășeni.

Studenții americani, care, de altfel, au și consultat copiii spun că le place în Moldova și ar dori ca părinții să le dezvolte copiilor practica unei igiene dentare.

„Datorită acestui parteneriat am avut șansa să înțeleg mai bine managementul tratamentului copiilor și care sunt particularitățile acestuia. Aș dori ca micuții de aici să aibă o igienă orală mai bună. De exemplu, la noi sunt diverse recomandări, precum că spălarea dinților durează două minute, câte o minută pentru partea de sus și apoi de jos a gurii. De asemenea, părinții trebuie să încurajeze și să arate copiilor cum se face asta”, spune și Laura Beth Haymore, studentă în anul III la facultate Stomatologie a Universităţii de Medicină din Carolina de Nord, care precizează că cariile dentare trebuie prevenite și tratate, altfel, acestea pot duce la infecții grave.

Cel mai mult se bucură de acest parteneriat studenții și rezidenții din Moldova. Aceștia spun că tehnicile de lucru ale stomatologilor din țară diferă de cele din SUA, iar consultându-se și lucrând împreună cu studenții din străinătate își dezvoltă aptitudinile.

 

„Este o oportunitate extraordinară pentru noi, deoarece avem ocazia să interacționăm cu profesori și studenți din SUA. Astfel, învățăm multe lucruri unii de la alții, deoarece în unele cazuri avem abordări diferite în timpul tratamentului. De asemenea, este foarte important faptul că putem contribui cu tot ceea ce ne stă în puteri ca să facem viața copiilor mai frumoasă și să le readucem zâmbetul prin ajutor medical calificat" , declară și Victoria Eftodii, rezidentă la USMF „Nicolae Testemițanu”, specialitatea Ortodonție, anul I, dar și voluntară în organizarea misiunii date.

Vom preciza că în SUA, tinerii care doresc să devină stomatologi trebuie mai întâi să absolve un Colegiu în acest sens, apoi Universitate, rezidențiatul nefiind obligatoriu. 

De altfel, acest parteneriat între Universitățile de Medicină din Moldova și Carolina de Nord durează din 1999, în baza unui memorandum semnat între aceste state. În total, în acest an au venit în Moldova cinci doctori stomatologi. Este vorba de Stephen MacklerCheryl Siegel, Nazir Ahmad, Shamik Vakil şi Burton Horwitz. De asemenea, alături de ei au fost două asistente medicale şi şase studenţi. Aceştia vor mai rămâne în țară până mâine.