Autor: Irina Papuc

Articolul publicat de Sănătate INFO despre cele 3 milioane de euro, destinate medicamentelor compensate, relocate la sfârșit de an către SCR, a generat reacții diferite. CNAM a publicat o dezmințire din care nu este clar ce dezminte, în timp ce administrația Spitalului Clinic Republican a expediat redacției o descifrare în care explică modul în care au fost cheltuiți banii. Așa cum a declarat și anterior șeful spitalului, o parte din milioanele respective au fost folosite pentru acoperirea unor datorii istorice.

Așa cum am scris și anterior, 74 de milioane de lei dintre cele 77 care au fost rupte de la medicamente compensate, au fost direcționate către Spitalul Clinic Republican, prin votul Consiliului de Administrație din 27 Decembrie. În timp ce suma coincide, dățile generează neclarități. Potrivit responsabilului pentru economii și planificări din cadrul SCR, Mariana Macari, contractul adițional dintre SCR și CNAM a fost semnat la 20 Decembrie. Diferența este de o săptămână. SCR dă asigurări că nu a mai semnat niciun acord adițional la sfârșitul anului trecut.

Așadar, din cele 74 de milioane care au ajuns la instituție, cea mai mare parte a mers la datoriile acumulate pentru Programele Naționale. Mai exact, peste 36 de milioane de lei au fost alocate pentru achitarea datoriilor pentru procurarea insulinei, preparatelor antivirale și pentru antidiabetice. Anterior, Anatolie Ciubotaru, directorul spitalului, ne-a spus că datoriile s-au acumulat pe parcursul ultimilor trei ani.

Alte 28 de milioane au fost alocate pentru medicamente, reagenți și articole parafarmaceutice. De asemenea, 1 milion de lei a fost alocat și pentru alimentarea pacienților, iar cu aproape jumătate de milion de lei s-au cumpărat echipamente medicale. Administrația s-a străduit, se pare, să acopere toate golurile, întrucât banii au fost suficienți și pentru achitarea căldurii, deservirea echipamentelor medicale și chiar pentru inventar moale.

La scurt timp după publicarea articolului pe Sănătate INFO CNAM a publicat o dezmințire, din care nu este clar cu ce nu este de acord instituția. În textul dezmințirii, responsabilii confirmă relocarea celor 77 de milioane de lei, însă s-au referit doar la cele 2 milioane de lei împărțite Institutului Mamei și Copilului pentru procurarea testelor de glicemie pentru copiii bolnavi de diabet. Deși în text se menționează că Sănătate INFO „duce opinia publică în eroare”, instituția nici nu s-a grăbit să explice unde au ajuns restul banilor.

 

Precizăm că decizia de repartizare a celor 77 de milioane de lei de la medicamente compensate către asistența medicală spitalicească, mai exact către SCR s-a votat la 27 decembrie. Din documentele examinate de noi, se confirmă că Ministerul Sănătății a insistat ca relocarea resurselor să se facă anume astfel.

Legea Fondurilor permite repartizarea a 2 la sută din fondul de bază fără să fie nevoie de modificarea Legii, prin decizia Consiliului de Administrație. Oficial, structura nu a încălcat legea, însă despre relocarea unor surse atât de importante nu s-a vorbit public niciodată, iar deciziile Consiului de Administrație nu sunt făcute publice. În schimb, atât CNAM, cât și Ministerul Sănătății au declarat de nenumărate rânduri că sumele pentru medicamente compensate au fost majorate cu jumătate, ceea ce se pare că nu este adevărat. În final, banii n-au ajuns la moldovenii bolnavi, ci la Spitalul Clinic Republican, acolo unde ministrul Sănătății Ruxanda Glavan este președintă a consiliului de administrație. Anterior, pentru Deschide.md Glavan a declarat că datoriile istorice au fost închise datorită unor sume alocate de CNAM și că din 2016 spitalele funcționează în regim normal.

 

  Articole relaționate:

Topul spitalelor republicane cu cele mai mari datorii, la sfârșit de an 

Jocurile Ministerului Sănătății cu banii publici. Peste 3 milioane de euro, rupte de la medicamentele compensate pentru moldoveni, ca ulterior să ajungă pe conturile unui spital 

Promisiuni în afara realității. Cum s-a golit buzunarul moldovenilor din cauza gestionării proaste a banilor din Sănătate