Autor: Elena Cioina
Reforma administrației publice centrale atrage după sine o serie de schimbări atât la nivel legislativ, cât la nivel executiv. Comasarea ministerelor nu e un lucru ușor, dar nici imposibil spunea astăzi premierul, care a adăugat că pentru a putea aplica reforma în practică va fi nevoie de foarte multă muncă. El a evitat să spună cine ar putea deveni noul ministru al Muncii, Protecției Sociale și Sănătății, sugerându-ne să nu ne grăbim și să așteptăm ofertele. A precizat însă că aceasta va rămâne totuși una politică. Cât de binevenită este această comasare pentru cele două care reglementează politicile în două domenii cu foarte multe lacune – social și sănătate, vor putea fi acestea coordonate de un singur minister și de un singur ministru și cine va fi capabil să facă acest lucru? A răspuns mai multor întrebări, fostul ministru și ulterior viceministru al Sănătății, Mihai Magdei.
Dle Magdei, ce credeți despre intenția autorităților publice centrale de a comasa cele două ministere - al Sănătății și cel al Muncii, Protecției Sociale și Familiei? E bine să fie concentrate într-o singură instituție sau nu? Ce riscuri vedeți dumneavoastră, mai ales că ați fost și ministru al Sănătății și viceministru?
Cred că această comasare este inevitabilă și e foarte întârziată. Care sunt argumentele? În 1998 când a fost adoptată Legea Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală noi am studiat aceste lucruri și un grup de specialiști chiar a plecat în Suedia să vadă experiența lor în aplicarea asigurărilor medicale și în același timp să studieze problema comasării. Cred că această comasare era oportună atunci și chiar în 2005, când deja am trecut la medicina prin asigurare. Era bine să se întâmple acest lucru chiar și în 2007, când cele două ministere au devenit unul era firesc să fie prelungită reforma, dar s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Cei care au condus ministerul nu au fost specialiști și manageri cu calități specifice, fiindcă este un lucru foarte greu să comasezi instituțiile.
Ce acțiuni trebuie întreprinse imediat după comasare, ca să evităm situația din 2007?
În primul rând e nevoie de descentralizare. O parte bună din funcții, mai ales cele administrative, ce țin de selectarea cadrelor sau finanțarea instituțiilor medicale, trebuie transmise instituțiilor din teritoriu, lucrurile trebuie dirijate de-acolo. Mă refer la direcțiile de sănătate și cele sociale.
Cu ce anume ar trebui să se ocupe aceste structuri din teritoriu despre care vorbiți așa încât în atribuțiile ministerului să rămână doar elaborarea și promovarea politicilor?
Aceste structuri trebuie să se ocupe de managementul instituțiilor subordonate, selectarea și numirea cadrelor, să prezinte și să discute cu administrațiile publice locale problemele cu care se confruntă cele două domenii, să delege anumite responsabilități administrațiilor locale, deoarece acum în afară de medicul de familie, în sat nu mai e nimeni responsabil de sănătate. Când e vorba de fondator al instituției medicale, atunci e administrația publică locală, când să răspundă de sănătatea populației, îl găsești doar pe medicul de familie. Sigur că el răspunde în măsura competențelor, dar problemele adoptării unor măsuri de profilaxie, problema adoptării unor planuri teritoriale de însănătoșire a populației sunt de competența administrațiilor locale. Asigurarea cu spațiu locativ, hotărârea problemelor sociale – toate țin de administrația publică locală. Iată toate aceste lucruri de care vă vorbesc și de care acum nu se ocupă nici Ministerul Sănătății și nici cel al Muncii, Protecției Sociale și Familiei, duc la descentralizare și trebuie scrise negru pe alb, dacă vrem ca reforma să meargă.
Adică vreți să spuneți că funcția de administrare trebuie delimitată de cea de elaborare a politicilor?
Da. Ministerul trebuie să se ocupe de politici, iar instituțiile din teritoriu – de implementare. Aceste structuri însă trebuie să conlucreze între ele, deoarece politicile nu sunt pentru minister, ci pentru cei care muncesc nemijlocit în aceste domenii. Vreau să vă spun că astăzi sistemul social e mai bine coordonat în teritoriu decât sistemul de sănătate.
Astăzi noi avem 100 de instituții medicale, cu cinci-șase conducători care se supun Ministerului Sănătății. Nu-i normal. Să zicem la 200-300 de mii populație ar fi bine să avem o direcție socială și o direcție a sănătății. Pentru aceasta e nevoie să revedem o serie de regulamente, inclusiv dacă vorbim despre spitale, să revedem structura paturilor – să avem mai multe paturi pentru asistența medicală de reabilitate, pentru asistența medicală socială. Este important ca CNAM să stabilească clar de câți bani e nevoie pentru asistența medicală a copiilor de la 0 la 18 ani, cât costă profilaxia și reabilitarea pacienților în vârstă, ca în rezultat să avem schimbarea indicelui speranței de viață, deoarece acest lucru nimeni nu-l ia în considerare acum. Vârstnicii însă devin mai mulți, iar tinerii sunt tot mai puțini.
Domnule Magdei, chiar și dumneavoastră acum trageți mai mult spre domeniul sănătății și e firesc, pentru că faceți parte din el. Nu există riscul ca viitorul ministru al ministerului comasat să se axeze de asemenea mai mult pe un domeniu sau altul și noi nu-l vom putea învinui, pentru că omul va face ceea ce îi este mai aproape de suflet și ce știe mai bine...
Haideți să vedem întâi de toate ce cerințe avem noi față de acești conducători. Ei vor fi propuși de Guvern și numiți de Parlament, prin urmare ei trebuie să fie responsabili în primul rând față de Guvern și Parlament. De asemenea, aceștia trebuie să fie profesioniști de calificare superioară. Ei trebuie să înțeleagă că doar dacă vor depune eforturi vor atinge rezultate. Va trebui ca sistemul de control din partea Guvernului să fie mai mare, nu ca astăzi când multe dintre lucruri nimeni nu le controlează. Cum dorește acest ministru așa și lucrează.
Ce am în vedere atunci când spun un ministru profesionist? În Ministerul Sănătății actual nu este niciun doctor habilitat sau doctor în științe. Acest viitor ministru trebuie să aibă sarcini concrete din partea Parlamentului, iar politicile trebuie să fie adaptate și pentru un minister și pentru altul.
Indiferent dacă această funcție e politică sau apolitică, oricum cel care îl va conduce trebuie să fie un profesionist. Astăzi, avem asemenea profesioniști, chiar și în actualele echipe, un om care să poată aplica tot ceea ce spuneți Dumneavoastră?
Eu cred că putem găsi astfel de persoane. Noi avem și viceminiștri destul de bine pregătiți, onești, nu dintre cei care să aibă firme și să se ocupe doar de interesele lor.
Dintre actualii miniștri și viceminiștri ar putea rămâne cineva să conducă cele două ministere? Și doamna Grigoraș are studii în domeniul medical și în cel social, și doamna Glavan e cu experiență la ambele ministere, și chiar domnul Buga, care a fost puțin și la un minister și la altul...
Eu nu pot să mă pronunț în privința acestor persoane, deoarece noi vedem ce se întâmplă astăzi în Ministerul Sănătății. Este un deficit serios de specialiști care să se ocupe de elaborarea politicilor în domeniu. Și vă dau un exemplu, reforma spitalicească nu se produce din 98. Este un lucru ieșit din comun. Ar fi normal ca Guvernul și Parlamentul să găsească o persoană apolitică, un profesionist neutru care ar răspunde de ceea ce face, care va putea selecta cadre pentru a forma o echipă competentă, care în cel mult șapte luni va pune la punct toate documentele normative. După același principiu ar trebui să se meargă și în teritoriu. Dacă însă din nou vom merge pe calea „alegem din partidul cela că ne-o bătut din palme”, atunci lucrurile nu vor merge și există riscul să se decomaseze așa cum s-a comasat. Eu îl văd în această funcție și pe domnul Buga, dar și el trebuie să se gândească dacă va putea duce această povară.
Și altcineva cine ar mai fi? Doamna Grigoraș spune ieri că trebuie să fii kamikadze ca să te avânți să fie ministru la două instituții atât de complexe...
Nu cred că trebuie să fii kamikadze. Trebuie să fii specialist. Eu mai puțin îi cunosc pe viceminiștrii de la social, dar cei care sunt acum la Ministerul Sănătății nu ar putea trage niciunul. Eu nu i-am văzut pe ei implicați în profunzime în elaborarea politicilor sau rezolvarea problemelor în teritoriu.
Poate chemăm vreun moldovean bine instruit din afară, cum a fost Maia Sandu la Ministerul Educației sau cum e acum Sergiu Cioclea la BNM. De ce nu am face așa și în sănătate și în social?
N-am nimic împotrivă. Să vină. Acest om trebuie să fie foarte dedicat muncii și să aibă o echipă competentă, care nu vine la serviciu doar de dragul funcției. Haideți să căutăm și pe la Universitatea de Medicină, că și acolo sunt oameni competenți. De exemplu, ar putea Oxana Domenti să se descurce, pentru că știe domeniile și nu contează că e din alt partid. Cerința principală pentru viitorul ministru nu este ca să aștepte ca cineva să-i scrie o hârtie, el trebuie să fie prezentat echipei, să-și prezinte planul de activitate și să știe clar cu cine și cum urmează să lucreze.
Domnule Magdei, vă mulțumim pentru acest interviu.