Autor: Irina Papuc 

Două mari companii farmaceutice din ţară au intrat în vizorul procurorilor anticorupţie şi ofiţerilor CNA, fiind suspectate de comiterea mai multor infracţiuni legate de importul şi plasarea  pe piaţă a medicamentelor. Potrivit primelor estimări, firmele în cauză au prejudiciat statul cu peste  90 de milioane de lei.

Datele preliminare arată că agenții economici au importat medicamentele din China, majorând preţul de import al acestora prin substituirea invoice-urilor, document de tip internațional unde este indicat numărul, cantitatea mărfii, prețul unitar și suma spre plată Preparatele erau aduse pe cale maritimă din China până în portul din Odessa. În  Odessa erau înlocuite invoice-urile iniţiale cu altele în care era indicat un preţ mai mare, iar ca exportator deja figurează compania off-shore,după care marfa intra în Republica Moldova. În aşa fel, loturi enorme de medicamente au ajuns să fie comercializate pe piaţa autohtonă la preţuri de trei sau chiar patru ori mai mari decât cel iniţial.   

Totodată, în urma documentării schemei de spălare a banilor, CNA în comun cu serviciul similar din Letonia, au stabilit că doar 60 la sută din mijloacele financiare obţinute din importul de medicamente erau achitate chinezilor, iar restul - 40 la sută - erau spălate prin off-shoruri. Ulterior, directorii companiilor farmaceutice autohtone îşi ridicau banii din off-shoruri sau de pe cardurile deschise pe numele unor terţe persoane.

Pentru a documenta activitatea ilegală a companiilor, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au desfăşurat 11 percheziţii la oficiile şi depozitele subiecţilor investigaţiei. De la faţa locului au fost ridicate: documente de constituire a companiilor off-shore, un card bancar deschis în bancă letoniană, extrase bancare pe conturile companiilor off-shore, ştampile ale producătorilor chinezi şi ale unor societăţi din regiunea transnistreană, specificaţiile mărfurilor livrate, în care sunt indicate preţuri mai mici pentru medicamente, înscrisuri de ciornă care confirmă livrarea mărfii utilizînd standarde contabile duble.

Pe acest fapt procurorii au deschis un dosar penal pentru “spălarea banilor”, urmând ca alte cauze penale să fie deschise pentru evaziune fiscală, fals în acte publice şi practicarea activităţii ilicite de antreprenoriat. Zilele acestea, directorii companiilor farmaceutice au fost puşi sub bănuială de către procurorii anticorupţie.

Potrivit procurorului care s-a ocupat de acest caz, Victoria Gâncean, ancheta a durat doi ani. Totodată, nu există probe că în acest caz este implicată și Agenția Medicamentului.

Medicament de proastă calitate, importat de cele două companii, retras din spitalele din Moldova

 Concomitent cu investigaţiile efectuate de CNA, Agenţia Medicamentului a constatat în urma anlizelor de laborator că medicamentul, importat de una dintre firmele menţionate, „ Oxytocina, produs de „Sishui Xiekang Pharmaceutical Co” Ltd China, era ineficient și nu corespunde parametrilor de dozare a oxytocinei care este sub limita declarată în specificaţia produsului finit. Urmare a deciziei adoptate, Ministerul Sănătăţii a interzis utilizarea practică a medicamentului în cauză şi importul acestuia, fiindu-i retras certificatul de înregistrare. Respectiv, medicamente în sumă de aproximativ 500 000 de lei au fost retrase din spitale pentru lipsa efectului în procesul de tratare a pacienţilor.

Pentru documentarea celui de-al doilea aspect al activităţii companiilor vizate, cel al calităţii produselor farmaceutice importate, Centrul a efectuat mai multe percheziţii la oficiile, depozitele şi domiciliile subiecţilor, unde a depistat  ambalaj primar pentru medicamente, etichete, fiole şi pastile fără indicarea denumirii seriei şi producătorului.

Pe acest fapt, CNA a mai deschis un dosar penal pentru “cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere”.

 În perioada anilor 2010-2013 cele două companii farmaceutice au participat la toate procedurile de achiziţii publice organizate de autorităţile contractante de stat în scopul achiziţionări medicamentelor pentru necesităţile spitalelor din Moldova. Astfel, întreprinderile în cauză au câştigat 16 licitaţii, cu o cifră de achiziţii în sumă de aproximativ 100 000 000 de lei, iar toată gama de medicamente oferite pentru licitaţii de întreprinderile menţionate era importată din Republica Populară Chineză prin aceleași scheme.

Dosarul a fost trimis Procuraturii Anticorupție pentru investigare.

 

Articole relaționate:

Big Pharma, o companie farmaceutică gigant din lume, acuzată că mituiește oficialii pentru a-i permite vânzarea unor medicamente periculoase 

Curtea de Conturi: Importatorii de medicamente indică la vamă prețuri cu 300 procente mai mari decât cele fixate de producători. O mare parte din pastile vin din zone off-shore