Autor: Elena Cioina
Moldova s-a confruntat, până la venirea Fondului Global în țară, cu o epidemie HIV de proporții. Oamenii afectați de virus și apoi de maladia SIDA, mureau fără să li se dea o a doua șansă la viață. Odată cu obținerea fondurilor externe pentru ținerea sub control și prevenirea maladiei, țara a cunoscut stabilizare a situației, care se menține și acum. În tot acest proces, un rol foarte important l-au avut organizațiile neguvernamentale, care au antrenat sute de oameni ce aveau misiunea să le ofere persoanelor din grupurile de risc serviciile sociale și medicale ce aveau să le schimbe radical viața. Astfel, să fii HIV-pozitiv nu mai este o pecete, ci înseamnă să ai o maladie cronică. Datorită eforturilor, cei care beneficiază și astăzi de serviciile dezvoltate la mijlocul anilor 2000, se pot bucura de viață. Ce riscuri există însă dacă societatea civilă care și-a dezvoltat abilități de gestionare financiară și dezvoltare a serviciilor de prevenire a HIV/SIDA vor fi înlăturate din acest proces, iar atribuțiile lor vor fi preluate de instituții care nu au făcut acest lucru niciodată? Am discutat subiectul cu proaspătul director al Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate, Stela Bivol.
Doamna Bivol, ați moștenit o situație mai puțin plăcută a ceea cu ce se ocupă Centrul PAS de mai bine de 15 ani. Vreți să ne spuneți mai în detalii ce se întâmplă de fapt?
Având în vedere că am preluat funcția de director al Centrului PAS de câteva săptămâni, voi evita să intru în detalii ce țin de procesul de elaborare a pachetului de documente pentru obținerea grantului de la Fondul Global, care a avut loc până la 29 iunie, și mă voi referi mai mult la contextul general și la ceea ce a urmat începând cu 3 iulie 2017.
În Moldova, epidemia HIV a început la mijlocul anilor 1990, când pe fonul crizei socio-economice și a prăbușirii Uniunii Sovietice, folosirea drogurilor injectabile practic a explodat, iar odată cu ele și numărul de cazuri de HIV. Proiectele de reducere a riscurilor pentru aceste persoane au început deja prin anul 2000, fiind susținute de Fundația Soros-Moldova (FSM). În anii 2000-2002 eu eram primul coordonator al proiectelor de reducere a riscurilor din partea UNAIDS și al Fundației Soros-Moldova. De aceea, munca de prevenire printre persoanele din grupurile de risc îmi este aproape de suflet și știu foarte bine ce înseamnă să lucrezi cu persoane afectate și cu risc sporit de infectare cu HIV.
Înseamnă că ați cunoscut tineri care se drogau și respectiv aveau și HIV...
Așa este, țin minte și persoane extraordinare printe lucrătorii noștri de la egal la egal, care astăzi nu mai sunt cu noi. Din păcate mulți au decedat la o vârstă fragedă din cauza consumului de droguri, dar și pentru că au făcut SIDA. Ceea ce am văzut și simțit atunci m-a marcat pentru tot restul vieții. De altfel, până în 2003, diagnosticul HIV era o condamnare. Însă, după ce Fondul Global de luptă cu HIV/SIDA, TB și Malarie a stabilit un parteneriat cu Moldova și a început să ofere granturi pentru controlul epidemiei, am reușit să salvăm viețile a sute și mii de tineri și adulți. Ei ar fi avut aceeași soartă ca și tinerii despre care vă povesteam mai devreme, dacă Moldova nu ar fi avut această susținere financiară din partea organizației internaționale.
De către cine erau dezvoltate și implementate proiectele Fondului Global?
Primii care au fost la cârma programului național HIV a fost specialiștii de la Centrul SIDA. Ei au avut deschiderea să fie foarte progresiști în a accepta societatea civilă ca partener egal în diminuarea și controlul HIV în Moldova. Organizațiile neguvernamentale sunt cele care au dezvoltat servicii sociale și de prevenire pentru oamenii care consumau droguri injectabile, cât și cei care deja erau HIV-pozitivi. În 2003, din primul grant oferit de Fondul Global sistemul de sănătate a reușit să pună în aplicare tratamentul antiretroviral prin intermediul sistemului public. Acest lucru a inspirat speranță și odată cu disponibilitatea tratamentului, HIV/SIDA a devenit o maladie cronică la fel ca diabetul. Mai mult, datorită eforturilor și proiectelor de prevenire, am reușit ca țară, și prin eforturi comune, să evităm infectarea altor sute și mii de oameni. De altfel, putem vedea cum în ultimii ani epidemia de HIV este stabilă, adică ea nu crește sau crește nesemnificativ.
Acum lucrul organizației pe care o reprezint este apreciat la cote maxime conform evaluărilor Fondului Global. Desigur meritul este al zecilor și sutelor de lucrători dedicați, care merg pe teren, precum și al organizațiilor neguvernamentale din domeniu. Când însă aceste proiecte nu există și o țară nu înțelege de ce este nevoie de ele, rezultatul e la suprafață. Avem cazul României și cazul Rusiei, țări devenite ineligibile pentru finanțare din cauza că economic o duc bine și intră în categoria țărilor cu venituri peste medie, când statul nu și-a onorat obligația să preia aceste proiectele după finalizarea granturilor Fondului Global, iar în consecință numărul cazurilor noi de HIV în populațiile cheie a explodat și epidemia ia proporții tot mai mari.
Moldova trebuie să preia finanțarea unor programe de reducere a riscurilor deja din 2018. Și chiar dacă deja știm că Fondul Global a redus substanțial finanțarea pentru controlul HIV/SIDA, pași siguri și bine structurați din partea autorităților în domeniu nu prea se văd...
Da, Republica Moldova este una dintre țările care s-a angajat să preia gradual atât testarea, tratamentul HIV, cât și serviciile care acum sunt prestate de către organizații neguvernamentale. Se descurcă mai bine la preluarea tratamentului antiretroviral și încă nu a reușit să atingă ce a promis – inițierea preluării serviciilor de prevenire, prin contractarea organizațiilor de către Compania Națională de Asigurări în Medicină, și cele de suport psiho-social - prin intermediul Centrelor Regionale subordonate Ministerului Muncii, Protecției Sociale și a Familiei. Termenul de tranziție este necunoscut. Adică societatea civilă de partu ani face pledoarie, ajută la elaborarea cadrului, însă din partea statului deocamdată pașii sunt mici. Deocamdată știm că în următorii trei ani continuăm să lucrăm pe aceleași direcții strategice, cu aceleași aranjamente de implementare. Însă cu mai puțini bani decât în perioada anterioară, dar cu ținte mai mari de acoperire cu servicii, deoarece a crescut semnificativ numărul persoanelor din populațiile cheie estimate și numărul de persoane care necesită tratament.
Odată ce nu suntem încă oficial țară în tranziție, înseamnă că vom mai avea apoi adițional trei ani de finanțare, deci vorbim de un orizont de șase ani. Cel puțin, aceasta este ideea exprimată de către țară în propunerea de continuare a grantului pentru următorii trei ani transmisă spre evaluare Fondului Global. Totuși, după aprobarea acestor intenții de către Fondul Global, procesul de elaborare a pachetului de documente detaliat a fost turbulent pe parcursul ultimelor săptămâni, din cauza că sumele oferite sunt mai reduse și țintele mai mari, dar și din cauza că echipa națională de coordonare a programului național HIV este mai puțin dispusă să lucreze pe picior de egalitate cu cei care fac acest lucru de mai bine de 15 ani și vine cu abordări autoritare și chiar dictatoriale, cum s-a exprimat recent unul dintre partenerii noștri cu care colaborăm deja de mai mulți ani.
Ce s-a schimbat după 29 iunie, când a avut loc ultima ședință a Consiliului Național de Coordonare TB/HIV?
Procesul cu care toți partenerii sunt obișnuiți din 2003 încoace a luat o turnură neașteptată pe 29 iunie, la ședința CNC, când pentru prima oară de când există această structură, în timpul ședinței au fost prezentate opțiuni noi, nediscutate anterior în cadrul grupului tehnic de lucru responsabil de elaborarea pachetului de documente și care s-a încheiat cu votarea schimbării angajamentelor de aplicare pentru grant. Pentru modificări au votat 10 din 28 voturi , de altfel un vot insuficient pentru a fi considerat conform regulamentului CNC care spune că este nevoie de 2/3 din voturi pentru adoptarea rezoluției sau mai mult, prin consens, conform manualului operațional al CNC.
Am semnalat detaliat o serie de încălcări a cerințelor minime față de activitatea CNC și a regulamentului și procedurilor în cadrul ședinței, pe care urmează să se expună instituțiile abilitate la nivel național și internațional.
Mai mult, această indecizie luată la repezeală a provocat o divizare a opiniilor între actorii guvernamentali (+1 neguvernamental), cei internaționali, care tradițional se abțin din motive diplomatice, dar au păreri în culise, și cei neguvernamentali. Deocamdată, nu există o rezolvare a acestei divergențe de opinii.
Ce a urmat?
Pe 4 iulie, șase membri ai CNC au contestat oficial decizia pe subiectul numărul doi, iar până astăzi nici președintele CNC, nici secretariatul CNC nu au dat vreun răspuns oficial sau neoficial. Mai mult, pe 7 iulie a fost transmis Fondului Global pachetul de documente elaborat exclusiv de către Unitatea de Coordonare a PN HIV, UCIMP și singurul sub-recipient desemnat – ONG Inițiativa Pozitivă. Fundația Soros s-a retras în calitate de sub-recipient, care, potrivit politicii instituționale, nu poate fi contractată de către o agenție guvernamentală.
Motivul tehnic care a fost vehiculat în cadrul deciziei a fost că în contextul transferului programelor către stat, este nevoie de optimizare și că transferul către un singur recipient principal, cu un sub-recipient este acel mecanism de transfer mult dorit. Și aici încep dificultățile pentru mine personal.
Ce riscuri vedeți, dacă toate programele de control și prevenire a HIV/SIDA vor fi preluate de către un singur sub-recipient al Fondului Global, cel guvernamental?
În primul rând, ceea ce a cerut Fondul Global este ca transferul către structurile de stat să fie cele care vor acoperi aceste servicii. Or, nici Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Sănătate (UCIMP), nici Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile (SDMC) și nici Organizația Neguvernamentală „Inițiativa Pozitivă” nu sunt structurile care peste trei ani vor putea gestiona situația HIV la nivel național. De ce? Pentru că UCIMP este sută la sută dependent de finanțarea Fondului Global și nu are rol de implementator către care se transferă activitățile conform planului de tranziție. SDMC - în contextul reformei spitalicești și ale reformei serviciului sanitar de stat, nu este clar unde se va afla unitatea de coordonare a programelor HIV și cine va face coordonarea programelor naționale peste 2-3 ani. La rândul său, Inițiativa Pozitivă - nu este clar ce rol va avea - de prestator de servicii sau de gestionar de granturi? Cel mai bine ar fi ca transferul să fie direcționat către CNAM. Însă nu despre aceasta este noua formulă de implementare optimizată, adică se face conștient o substituție de termeni.
Cum ar trebui să se întâmple această trecere?
Conform discuțiilor de până acum în cadrul numeroaselor evenimente și grupuri de lucru, transferul capacităților trebuie să fie îndreptate în direcția CNAM și Ministerul Protecției Sociale sau a viitorului Minister comun, nu către alte structuri temporare, care în acest moment nu au nici specialiști versați în prevenire, nici capacități de gestionare a granturilor. De ce acest lucru nu a fost discutat la ședința CNC și de ce tentativa de a adresa această întrebare a fost imediat oprită? Rămâne o întrebare.
Deci, rămân deschise o serie de întrebări...
De ce la întrebările noastre privind procedura în baza căreia a fost selectat un singur recipient principal nu avem un răspuns din partea reprezentanților CNC, ci doar că recipienții deja au fost confirmați odată cu depunerea dosarului inițial? Bună și asta.
De ce se vehiculează doar două idei – că Centrul PAS nu a vrut să micșoreze costurile administrative și ca nu ne pasă de beneficiari? Pentru că dau bine la public, pot fi speculate, și nimeni oricum nu va înțelege dacă noi, ca instituție, am fost corecți, consecvenți și am venit cu argumente, dacă noi vrem să continuăm programele pe care le-am început cu ani în urmă și chiar vrem să le predăm la stat sau să de discute cui îi pasă mai mult.
Cine poate demonstra cui îi pasă mai mult? Celor care din anul 2000 fac acest lucru zi de zi sau implementatorilor nou apăruți care nu demult erau de partea Guvernului și anunțau solemn că vor prelua serviciile de prevenire, iar acum în ședințe spun că niciodată statul nu va prelua aceste programe și că efectul rămâne să fie demonstrat? Sau celor care nu cred în terapia de substituție și schimb de seringi pentru consumatorii de droguri injectabile, în public spun însă că le pasă cel mai mult și că pot tot?
Un alt non-argument vehiculat de reprezentanții Guvernului în CNC este că noi suntem cei care supunem riscului continuitatea serviciilor de control a HIV/SIDA, prin întârzierea procesului de finalizare a procedurii de obținere a grantului. Pot să vă spun cu o precizie de 100% că Fondul Global are suficiente instrumente pentru a asigura continuitatea serviciilor și a mai făcut-o în câteva rânduri, inclusiv în Moldova. Ceea ce reprezintă cu adevărat un risc major și care pot afecta continuitatea serviciilor, iar ulterior rezultatele și efectul pentru viețile oamenilor este atunci când cei care fac management de proiecte sunt eliminați, pentru care cei care se axează pe advocacy și procurări se apucă să gestioneze granturi și spun că vor face totul cu costuri foarte mici. Acestea sunt doar promisiuni și cuvinte, fără dovezi plauzibile, fără demonstrarea capacităților și fără să fi fost evaluați conform rigorilor Fondului Global în asemenea cazuri.
Ce urmează să se întâmple într-un final?
În final, mai devreme sau mai târziu va fi luată o decizie. Politică sau tehnică, rămâne de văzut și de așteptat. Nu voi uita însă niciodată ce îmi spunea profesorul meu de sănătate publică din Boston – în medicină doctorul știe pe cine salvează și pe cine omoară, rezultatul îl vede imediat. În sănătate publică și în prevenire deciziile nu sunt directe, dar au impact mai mare. O decizie incorectă are capacitatea să omoare sute și mii de oameni, deci responsabilitatea e mai mare, și să nu uităm că în spatele fiecărei decizii sunt oameni. Să ne dorim tuturor această înțelepciune în luarea deciziilor.
Doamna Bivol, vă mulțumim pentru acest interviu.