Autor: Parascovia Rogate
Are peste 30 de ani de experiență în domeniul chirurgiei și 41 de invenții brevetate. Învață studenții cum se stabilește corect un diagnostic, dar și cum să stăpânească arta bisturiului. Numai în acest mod, consideră el, pacientul poate fi tratat corect. Ne-a vorbit despre hepatite și ciroze hepatice, deoarece o bună parte din viață a dedicat-o tratamentului acestor maladii. Vorbim despre Gheorghe Anghelici, șeful Clinicii Chirurgie „Constantin Țîbîrnă” din cadrul Spitalului Clinic Municipal Sfânta Treime, care ne-a povestit despre chirurgia în Moldova – cât de dezvoltat este domeniul și ce îi stă în cale să evolueze.
Ați inventat în anul 1994 o metodă inedită care a contribuit la reducerea mortalității pacienților cu ciroze hepatice. Nu se mai vorbește nimic despre această metodă în ultimii ani. Mai este aplicată? Puteți să ne povestiți mai multe?
De fapt, eu am 41 de invenții deja brevetate în acest domeniul cirozei hepatice și complicațiile ei. Toți se tem de acest diagnostic, deoarece este o boală foarte serioasă, ce evoluează pe parcursul a mai multor ani, iar decesul pacientului survine din cauza complicațiilor provocate de ciroză, mai exact din cauza hemoragiilor ce au loc prin varicele esofagiene și gastrice. Varicele sunt vene dilatate care apar în rezultatul acestei boli. Din cauza cirozei hepatice, structura ficatului se schimbă esențial. Noi știm că în mod normal acesta are o structură netedă, moale, elastică. Din cauza cirozei ficatul se „împietrește”. Această modificare apare în rezultatul unui proces inflamator de lungă durată care se numește hepatită. Astfel, treptat, celulele se distrug și se transformă în noduli. Iată această structură nodulară dură se numește ciroză. Ca să se asigure circulația sângelui și purificarea acestuia se dezvoltă sindromul de hipertensiune portală, adică sângele este livrat în ficat sub o presiune mult mai mare decât cea normală. Din cauza faptului că rezistența la circulație în ficat e mare, sângele caută alte căi de ocolire a ficatului, pe care le găsește prin vene foarte mici, care se află în stratul mucos al esofagului și al stomacului. Ulterior, acestea se dilată, la fel precum se întâmplă la picioare. Aceste varice decurg asimptomatic. Pacienții pot fi în stare bună, fără să cunoască că sunt bolnavi. Deoarece hemoragiile au loc de obicei noaptea înspre dimineață sau în zilele de sărbătoare și cele de petreceri, când oamenii se alimentează copios, hipertensiunea portală crește. În rezultat, venele se rup și au loc hemoragii grave. Jumătate dintre cei care au pentru prima dată astfel de hemoragii decedează. Se întâmplă din cauza faptului că oamenii pierd sânge și oxigen și adesea ajung în comă hepatică care, de obicei, e ireversibilă.
Din acest motiv am creat o metodă originală și efectivă de stopare a acestor hemoragii, care se numește „plombarea endoscopică a varicelor esofagiene cu adeziv fibrinic”, pe care o folosim în spital de aproape 23 de ani. La modul practic, avem două substanțe lichide care sunt componente ale sângelui uman și formează cheagul natural. Vorbim de fibrinogen și trombină. La interacțiunea lor, ele intră în reacție de polimerizare și se formează cheagul natural de sânge uman. Acesta are înfățișare de gel dur. Avem deja efectuate peste 2.000 de proceduri de acest fel. Anual facem aproximativ 120 de proceduri.
Sunt multe sau puține?
De fapt, sunt multe. Aceasta e o operație endoscopică care prezintă și riscuri, deoarece ajungem în esofag printr-un aparat special și facem o injecție prin aceste vene, cu ajutorul unui cateter. În acest mod introducem acest lichid în venă, care ușor se transformă în gel, iar în cel mult 5 secunde se întărește ca o plombă. În acest mod vena se blochează, iar hemoragia se oprește. Când vorbim de o hemoragie acută această metodă este foarte eficientă.
Cât timp aveți la dispoziție pentru a opri o hemoragie, pentru a evita decesul pacientului?
Primele 48 de ore sunt critice. În cele din urmă putem stopa hemoragia și mai târziu, dar dacă pacientul a pierdut mult sânge, intră în comă. Aceste varice nu apar în esofag peste noapte, ci se dezvoltă luni, chiar ani. Nimeni nu știe care e limita, unde se termină hepatita și începe să se dezvolte ciroza. Unica metodă de diagnosticare este fibrogastroscopia. Pacienții trebuie să fie examinați regulat, deoarece ei nu simt aceste varice. Dacă ele vor fi depistate la timp, atunci putem aplica metode de profilaxie.
De ce nu se fac regulat aceste examene de rutină?
Este rezultatul modului de organizare a sistemului medical, mai ales a asistenței medicale primare. Nici nu vă închipuiți ce fel de pacienți gravi se adresează la spital azi. Ai zice că au venit din jungle, stepe sau cine știe de pe ce dealuri. Eu nu știu ce se întâmplă în sectorul primar. Înainte, centrele consultative diagnostice erau subordonate spitalelor. Dacă se întâmpla să se interneze un pacient cu hernie, de exemplu, atunci puteau apărea complicații. Atunci doctorii cereau cartela medicală a pacientului de la centrul consultativ și se chema chirurgul de acolo, ca să ne explice cum a fost monitorizat acest pacient. Acum nu există legături bine stabilite între medicina primară și cea de staționar, cu toate că în sectorul primar se investesc sume enorme de bani. Multor medici de familie li s-au dat și automobile personale, dar nu știu dacă ei se duc la pacienți cu ele sau nu. Avem multe cazuri când se adresează pacienți gravi și adesea ei vin de sine stătător, fără bilete de trimitere.
Acum nu există nicio metodă de a avea acces la cartela medicală ?
Avem, dar medicii de familie ne pot întreba cu ce drept cerem informații, având în vedere că suntem de la altă instituție. Este nevoie de reglementări stricte în acest sens. Cu mulți ani în urmă în Moldova veneau italieni ca să învețe sistemul medical de evidență Semașco. Pe atunci nu erau așa tehnologii și toată informația se scria pe hârtii. Toți pacienții erau la evidență în policlinici și chemați la examenele profilactice. Acum eu nu văd să se aplice această metodă de lucru, iar toate problemele cad pe umerii medicilor din staționar. Când vin pacienții cu boli avansate noi ne străduim să-i salvăm, dar e foarte greu. În primul rând este nevoie de o reformă a medicinei per general, însă conceptele acesteia se schimbă în fiecare an.
De ce ați ales să lucrați cu bolnavii cu ciroză hepatică?
Ciroza hepatică e problema securității naționale. În Moldova, afectarea populației cu hepatite e mare. Suntem pe primul loc în Europa, dacă nu și în lume. La noi, hepatitele au o formă mai agresivă decât în altă țări, chiar comparativ cu România. Pe timpul sovietic, Moldova era un poligon de testare. Se foloseau o mulțime de pesticide care erau aduse din S.U.A și Europa.
Este acesta un motiv pentru care atât de mulți moldoveni au hepatită?
Este unul din factorii care a contribuit. Unele pesticide nici până în azi nu au fost eliminate din apele subterane sau soluri. Noi vrem ca totul să fie ecologic, dar au mai rămas consecințe. În plus, noi avem mii de pacienți în evidență. Din păcate nu toți ajung să supraviețuiască.
Boala se răspândește și oamenii se infectează unul de la altul. Pentru asta este nevoie ca sângele unui bolnav să ajungă în cel al unei persoane sănătoase. Dar asta nu în toate cazurile. Înainte nu se cunoștea de hepatita C. S-au făcut milioane de transfuzii de sânge, dar nu se știa de această boală. Peste ani însă s-a aflat. Pacientul nu se îmbolnăvește imediat de hepatită. Perioada de incubație pentru hepatita C este de jumătate de an, iar oamenii nu-și dau seama. Înainte, pentru infectarea cu hepatită se dădea vina pe sistemul de sănătate, deoarece se făceau injecții cu aceeași seringă, care nu erau bine dezinfectate etc. Infectarea se poate produce și din motive banale. De exemplu, mergi la frizerie și specialiștii folosesc același brici sau lamă pentru îndreptarea perciunilor. Și mai banale cazuri sunt când în familie se folosește același aparat de ras sau periuță de dinți. De altfel, hepatita se mai poate transmite prin contact sexual sau după vizitele la stomatolog, dacă acesta nu a dezinfectat bine instrumentele.
Înțeleg că sunt aceleași cauze peste tot în lume, dar de ce în Moldova se înregistrează cele mai multe cauze?
Pentru că, din start, s-au înregistrat mai multe cazuri.Aceasta e o chestiune epidemiologică, care nu poate dispărea dintr-odată. Procentajul de bolnavi e foarte mare.
Anual, decedează 3.000 de oameni de hepatite și ciroze hepatice...
Cam așa. Cred că a treia parte dintre ei decedează din cauza hemoragiilor. Da, există o soluție – transplantul hepatic, dar pacienți sunt mii, însă transplante se fac aproximativ 10 pe an. Apoi, cu cât starea pacienților e mai gravă, cu atât mai greu ei suportă tratamentul, deoarece deja le sunt afectate mai multe organe. Din acest motiv am inventat o astfel de metodă pentru stoparea hemoragiilor, ca să-i ajutăm pe pacienții, pentru care un transplant e prea târziu.
De ce totuși nu sunt salvați bolnavii care fac hemoragii, dacă metode există?
Hemoragia se poate manifesta asimptomatic și să nu fie abundentă. Inițial, pacientul poate observa doar că s-a modificat culoarea scaunului, care e neagră. În decurs de o zi apar slăbiciuni, leșin, care dau de bănuit. În tot acest timp, însă, pacienții au pierdut sânge. Ulterior, când ajunge la spital, noi stopăm hemoragia, dar dacă a pierdut mult sânge nu se mai poate face nimic. Chiar și dacă facem transfuzii, ficatul cedează.
Metoda de stopare a hemoragiilor despre care am vorbit se folosește doar la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” sau și în alte spitale?
Aceasta e o metodă specială. Periodic se aplică și în alte spitale. De obicei, însă se practică altă metodă de stopare a hemoragiilor - cea de ligaturare endoscopică.
Această metodă se folosește doar în tratamentul pacienților din Moldova sau și în alte state?
Nu, noi suntem unici. Metoda nu e atât de simplă. Este nevoie de o interacțiune absolut perfectă între două persoane. Vorbim de medicul endoscopist care lucrează cu aparatul și chirurgul care face aceste injecții. Dacă scăpăm o secundă se blochează cateterul. Apoi trebuie să-l aruncăm. În 2003, în Germania au repetat această experiență. Au făcut un studiu comparativ și au demonstrat că metoda e efectivă, dar nu au mai continuat.
Să trecem la domeniul chirurgiei la general. Dumneavoastră sunteți membrul al Comisiei de Chirurgie de la Ministerul Sănătății. Dacă ar fi să evaluați domeniul la modul general, cum a-ți descrie avansarea chirurgiei?
Interesantă întrebare. Eu cred că ne putem mândri cu nivelul chirurgiei autohtone și spun asta fără niciun fel de modestie. În Moldova, se fac operații la cel mai înalt nivel. De mai mulți ani suntem vizitați de colegi din alte țări, de specialiști din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, dar și din partea altor organizații internaționale. Aceștia se miră cum de ne reușește să avem rezultate atât de bune, cu resurse modeste. Eu cred că rezultatele în urma operațiilor din Moldova nu se deosebesc de cele din Occident, dar vă închipuiți acolo ce finanțare există?! Vă dau un exemplu: prin anii 1990 am stabilit legături de colaborare cu chirurgii din spitalul orașului Piacenza din Italia. Astfel, chirurgii noștri au plecat acolo pentru schimb de experiență, iar ei au trimis în Moldova asistente medicale. Acestea ne-au spus că medicii chirurgi din Moldova operează la fel de bine, precum cei din Italia.
A existat o perioadă dezastruoasă pentru spitalele din Moldova, deoarece nu aveam tehnică medicală, instrumente, utilaje, dar și nici posibilități de examinare a pacientului. Acum însă au apărut schimbări revoluționare în sistem. De exemplu, Spitalul Clinic Municipal Sfânta Treime a fost dotat cu aparataj de ultimă generație, datorită unor proiecte internaționale. Mă refer la diverse utilaje și instrumente pentru realizarea intervențiilor laparoscopice. Cu toate că ani la rând nu s-a investit în reparații și nu s-au creat condiții pentru medici și pacienți, acum se face acest lucru. Aceste schimbări au loc nu doar la inițiativa administrației spitalului, dar și Ministerului Sănătății, Direcției Sănătate din cadrul Consiliului Municipal Chișinău etc.
Cât de dotate sunt restul spitalelor în ceea ce privește domeniul chirurgical?
Nu doar în această instituție se fac investiții, ci și la Spitalul Clinic Municipal nr.1. La Spitalul Clinic Republican s-a construit și un bloc chirurgical nou. Nu batem pasul pe loc.
Care domenii ale chirurgiei s-au dezvoltat cel mai mult?
În primul rând cel al transplantului. În celelalte domenii deja avem specialiști bine formați. Înainte, când plecam la diverse conferințe și simpozioane în străinătate și cineva ne întreba despre transplantul în Moldova, noi nu prea aveam cu ce ne lăuda. Acum acest domeniu s-a dezvoltat foarte bine, iar tehnica și rezultatele noastre nu se deosebesc de cele din străinătate. Pe parcursul anilor am fost în Germania, într-un spital public, iar acolo nu sunt pacienți în stări atât de grave precum la noi. Problema în medicina din Moldova nu ține doar de nivelul chirurgiei. Poți fii un chirurg ideal, dar dacă ai un caz depășit nu mai poți face nimic.
De ce se ajunge la așa cazuri grave?
Din lipsă de informare. Poate e și vina medicilor, că nu reușim să ne expunem toate cunoștințele. De multe ori atât pacienții, cât și rudele nu înțeleg cât e de dificil procesul de diagnosticare al unei boli. Sunt maladii, care nu prezintă simptome și nu putem stabili un diagnostic în cinci minute. Sunt boli însă care se dezvoltă treptat, iar semnele clinice apar în câteva zile. Pacientul este menținut sub observație și examinat. Unele analize sunt repetate până stabilim un diagnostic corect.
Care este situația în raioane? Acolo cum se dezvoltă chirurgia?
Noi, chirurgii, suntem o frăție profesională. Noi suntem receptivi la problemele colegilor din raioane. Dacă ne cer ajutorul, mergem acolo. În cazurile foarte grave pacienții din raioane sunt transferați la Chișinău. Acolo, problema este că spitalele suferă de insuficiență de cadre. Bine că s-a rezolvat problema cu salarizarea rezidenților, dar mai mulți ani această perioadă era una dificilă. Acum mulți au pașapoarte biometrice, dar și cetățenie română și emigrează în străinătate, în căutarea unor perspective mai bune.
Ce alte probleme mai persistă în spitalele raionale?
Ce ține de tehnică, știu că spitalele sunt dotate, însă este o altă problemă, legată de stabilirea diagnosticului. Înainte erau specialiști și nu erau aparate, acum e invers. Nu sunt specialiști care să lucreze cu tehnica performantă.
E mare decalajul între ceea ce se poate face la Chișinău și posibilitățile chirurgilor din raioane?
Da, deoarece aici nu depinde doar de aparataj, dar și de numărul de intervenții. Noi avem o Comisie de atestare care stabilește calificarea chirurgului la etapa actuală. O dată la câțiva ani ei vin la comisie cu raportul intervențiilor realizate, în baza căruia este evaluat. Este categoria a II-a, a I-a și cea superioară. Dacă a raportul ne arată că specialistul merită o categorie mai mare, atunci i-o atribuim, dacă nu, rămâne la nivelul care este. De exemplu, chirurgul care are categoria a II-a nu poate să opereze singur. Trebuie să fie însoțit de un alt chirurg mai profesionist. De aceea, creșterea profesională a acestora are loc pe parcursul a mai multor ani. În Capitală, unde sunt clinici mari, medici de diverse categorii, doctori în științe și profesori universitari care operează diverse cazuri, medicii obțin dexteritatea mai repede. Cu toate acestea, în raioane, majoritatea chirurgilor sunt foarte experimentați. Uneori, dacă într-un spital nu sunt chirurgii necesari, pacienții sunt transmiși la Chișinău sau invers: chirurgii de aici pleacă acolo.
Ce impedimente există pentru dezvoltarea chirurgiei?
De multe ori aceasta se reduce la recompensa pentru lucrul depus. Trebuie să existe o salarizare demnă de specialiști. De exemplu, chirurgii din România care au salariu de 2.000 de euro pleacă în Occident. Noi nici nu am visat la așa salariu. Evoluția va fi următoarea, românii pleacă în Germania, Olanda, Franța etc, iar moldovenii - în România.
Referitor la mulțumirea medicilor, fiecare pacient are tot dreptul să facă acest lucru. Asta nu se numește mită. Altceva când actul medical este condiționat. Eu cunosc mulți chirurgi, dar sunt cazuri foarte rare când specialiștii condiționează actul medical. Ne bucură când pacienții ne oferă mulțumiri, dar de ce să nu ne recompenseze statul la justa valoare?. Înțeleg că sunt probleme, dar omul care are libertate financiară e mai liber și la serviciu, și în creație, deoarece nu se gândește la supraviețuire. Asta se referă la toate domeniile de activitate.
Clar că nu suntem buricul pământului, chiar dacă suntem bravo. Din păcate, avem puține posibilități de perfecționare a cadrelor medicale din Moldova în străinătate, pentru că e vorba de cheltuieli considerabile. Da, noi avem catedra calificată și avem tot potențialul, dar asta e tot ce se face acasă. Specialiștii noștri nu au acces la perfecționări în străinătate și sunt puțin mai limitați în creșterea profesională. Vreau să spun că unui chirurg bun care înțelege meseria nu-i trebuie să stea în străinătate jumătate de an. Aceștia pot pleca pentru două săptămâni, ca să învețe tehnici noi de muncă. Ulterior, ei se întorc și pot implementa aceste schimbări și în Moldova. La noi des se întâmplă că avem tehnică, dar nu sunt specialiști care să lucreze cu ele și nici resurse. De exemplu, staplerele laporoscopice, instrumente foarte scumpe. Cu ajutorul lor facem incizii mici. Un astfel de instrument costă 800 de euro și e de unică folosință. Noi nu ne putem permite așa ceva. Vă povesteam anterior de spitalul din orașul Piacenza. Noi ne-am mirat foarte tare când am aflat atunci că bugetul acestui spital regional era mai mare, decât bugetul sistemului de sănătate din Moldova. Nu știu sigur, dar era în jur de 10 milioane de euro, iar Piacenza are 300.000 de locuitori, mai puțini decât în Chișinău.
Există rapoarte despre câte din intervențiile realizate în țară au de suferit din cauza că lipsesc utilajele performante sau chirurgii nu au acea îndemânare?
Așa ceva nu există. Actul chirurgical înseamnă răspundere juridică. Eu le spun tinerilor să se gândească imediat la procurori, când fac operații. Noi dacă planificăm o intervenție nu putem conta pe fapte imprevizibile. Trebuie să fim convinși că operația se va termina așa precum ne-am propus, în mod sigur.
De ce depinde reușita unei operații?
În primul rând de calificarea chirurgului și pregătirea pacientului. Noi lucrăm de zeci de ani, dar oricum este loc de evoluție. Parcă știm de toate, dar în medicină apar tehnici noi și trebuie să ne perfecționăm. Deși nu totul constă în tehnică. Aceasta poate fi perfectă, dar dacă nu ai ales soluția corectă, atunci nu vor fi rezultate optime. În chirurgie, rezultatul depinde cel mai mult de diagnosticul precis și alegerea unei soluții corecte pentru tratarea afecțiunilor pacienților. În afară de asta, mai sunt și colegii noștri anesteziologi și mult depinde și de anestezia efectuată.
Se vorbește despre faptul că avem anestezie de proastă calitate...
Eu nu am pretenții la anesteziologi. De calitatea preparatelor răspunde Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Noi dispunem de cele mai bune preparate?
Știu că sunt preparate moderne, cele mai inofensive, un fel de gaze, care la noi încă nu au ajuns, însă multe informații în acest sens nu vă pot oferi.
De ce în Moldova sunt atât de puține protocoale clinice naționale în domeniul chirurgiei?
Sunt protocoale instituționale. Chirurgul acționează după anumite legi profesionale, care reprezintă rezultatul experienței a miilor de chirurgi din toată lumea. Pentru asta și se fac simpozioane, congrese, unde se discută anumite probleme și se elaborează tactici, cum procedăm în diverse cazuri.
Dar cum lucrează doctorii fără protocoale clinice naționale?
Eu cred că protocolul e o formalitate suplimentară care poate limita gândirea clinică. Eu observ colegii mei. Aceștia pătrund în esența situației. Caută să vadă de unde e boala, ce simptome are pacientul și cum să-l trateze etc. Asta prevede un efort intelectual. Acum, însă toată lumea a trecut la protocoale, unde sunt scheme, după care trebuie să se ghideze.
Noi în fiecare dimineață facem ședințe matinale, unde doctorii de gardă ne raportează ce cazuri au avut loc. Apoi noi luăm măsuri dacă ceva nu au făcut corect. Uneori sunt chemat și noaptea, ca să ajut colegii. Noi ne conducem după principiile științei chirurgicale. Acestea au fost și vor exista. Protocoalele nu au fost, sunt, dar vor dispărea cândva. Noi doar pentru ce învățăm atât de mult?! Sunt anumite principii și protocoale deja existente, care se expun prin cărți. Protocoalele naționale sunt niște formalități juridice ca să putem face dezbateri.
Cine trebuie să elaboreze aceste protocoale?
Aceste documente sunt create de chirurgi competenți, profesori universitari, șefi ai Clinicilor de Catedră.
Dumneavoastră ați participat la elaborarea protocoalelor?
Am participat la realizarea protocolului privind chirurgia hipertensiunii portale, care deja trebuie modificat.
Cum lucrează doctorul fără protocoale, dacă ele reprezintă documente de bază după care se conduc medicii, atunci când inițiază un tratament? Dacă apar complicații?
Un chirurg nu operează niciodată singur. În sala de operație sunt doi, trei și ei se ajută unul pe altul. În afară de asta, există o practică de analiză a tuturor greșelilor. Comisia de expertiză medicală analizează toate decesele ce apar în spital. Fiecare caz se discută. De câte ori au loc decese se ia raportul doctorului curant, a șefului de secție de la Terapie intensivă și reanimare, expertul care calitatea istoriei și apoi se ia o decizie. Dacă se găsesc greșeli, atunci se discută la nivel de catedră și spital. Doctorii sunt atenționați. Dacă însă e vorba de încălcări grave, atunci este implicată și Procuratura care, de asemenea, elucidează cazul.
Dar credeți că aceste protocoale nu sunt importante?
Ba da, sunt importante, dar nu și vitale.
Atunci de ce nu se fac?
Se lucrează la acest aspect. Protocoalele instituționale vor fi perfecționate și extinse la nivel național. De doi ani se lucrează în acest sens. A fost o perioadă când s-au mai făcut câteva. Eu cred că protocoalele din domeniul chirurgiei vor fi definitivate ultimele. Este foarte complicat să creezi aceste documente și trebuie să fii atent să nu faci vreo scăpare, deoarece, ulterior, acesta devine document juridic. În Moldova există Societatea de chirurgie. Ultima ședință a fost consacrată analizei protocolului pe tratamentul tromboflebitelor profunde. Specialiștii și-au expus opiniile și au inițiat un proiect de protocol. Cred că luna viitoare acesta va fi aprobat.
Vreau să vă întreb și despre infecții nosocomiale. În chirurgie, în special, e un risc mare de infecții nosocomiale. Sunt protocoale în acest sens ?
Sunt protocoale instituționale. Prin anii 2000 le-am făcut.
Cum știe un doctor când și ce fel de antibiotic trebuie să-i administreze pacientului operat?
La sfârșitul operației introducem o doză de antibiotice, ca măsura de profilaxie împotriva infecțiilor posibile. Infecția nosocomială nu e atât de simplă. Aceasta nu e doar o particularitate a microflorei clădirii, aerului și a mobilierului, cu toate că se face dezinfecție. Aceasta e și o particularitate a organismului uman. Noi suntem purtători a sute de microorganisme, care trăiesc în noi, în tractul digestiv, căile respiratorii, sinusurile nazale, frontale, și așa mai departe. Atunci când organismul e slăbit, din cauza unui stres, precum o intervenție chirurgicală, infecția nu vine neapărat din exterior, ci poate să se dezvolte chiar din interior.
În acest caz, doctorii se conduc după protocoalele clinice instituționale?
Sunt lucruri strict delimitate. Noi determinăm sensibilitatea la antibiotice. Conform acestui indicator le și administrăm. Ne străduim să avem cât mai puține infecții nosocomiale. Medicul epidemiolog ia teste de pe mâinile chirurgilor, de pe căile nazale etc. Nici nu vă închipuiți câte verificări se fac. Infecția nosocomială atacă, în special, pacienții cu statut imun slăbit.
În Moldova, aceste infecții sunt slab raportate
La noi în spital și țară, în general, procentajul de infecții nosocomiale e uimitor și suspect de mic, comparativ cu alte țări.
Parcă-am zice că stăm mai bine decât în Europa, la acest capitol
Ca atare, organismul uman se naște infect și moare la fel. Suntem înconjurați de microorganisme, care ne aduc și foloase, precum sintetizarea vitaminelor și a aminoacizilor. Există însă și infecții patologice, care aduc daune organismului. Infecțiile nosocomiale nu trebuie ascunse, deoarece nu e crima nimănui. Ele sunt o consecință a situației clinice care se creează. Doar nu o introduce cineva special în organism.
De ce atunci doctorii nu le raportează?
Poate e un factor psihologic, deși nimeni nu-i amendează și nu-i pune la pușcărie. Ele există, dar doctorii le mai ascund. Iată, de exemplu, unui pacient i s-a pus un cateter la venă, iar peste trei zile s-a înroșit acel loc. Noi l-am scos, iar până seara roșeața a trecut, însă asta tot se consideră infecție. Altceva însă este când s-a făcut o operație și plaga s-a supurat. În Occident sunt atât de mari cifrele, deoarece acolo medicii sunt mai pedanți și presupun că raportează toate aceste cazuri mici. Pentru a preveni infecțiile nosocomiale trebuie să se respecte regimul sanitar cu strictețe.
După ce pacienții sunt aduși în saloane, sunt suficienți asistenți medicali care să aibă grijă de ei?
Siguranța pacienților trebuie să fie principalul obiectiv al întregii secții. Noi avem două asistente medicale și două infirmiere.
Dar în țară?
În țară este deficit de asistente medicale mai mare decât de doctori. Deoarece sunt puține, ele lucrează în grabă, ca să reușească tot. Asistentele fug din țară, deoarece nu sunt mulțumite. Am vorbit cu o soră medicală, care are o colegă în Grecia. Femeia e la pensie, dar are vilă pe malul Mării Egee. E altă viață, pe când asistentele noastre ce mai văd în afară de aceste spital?!
Doctorii nu sunt roboți, mai ales chirurgii care de multe ori petrec ore și zile în sala de operații. Ei cum se relaxează? Avem săli de relaxare în spitalele din Moldova, special amenajate în acest sens?
Nu avem. Cândva era o sală de acest gen și ni se aducea o căldare de lapte și pâine caldă. Când ieșeam de la operație și beam o cană de lapte și pâine nu ne mai trebuia cafea. Ce-i drept atunci eram mai tineri.
Eu de exemplu după operații beau ceai, am nevoie de aer curat. Uneori joc fotbal, volei sau organizăm un picnic. Uneori pot să-mi mai permit să beau băuturi alcoolice, dar într-o cantitate foarte mică, deoarece pot fi chemat în orice moment la spital.
Ce recomandări aveți pentru doctorii noștri chirurgii, tineri studenți?
Chirurgia e o artă care presupune responsabilitate foarte mare. Medicina e o știința care se învață toată viața. Este nevoie de studiu continuu și dragoste față de pacient și specialitate.
Domnule Anghelici, vă mulțumim pentru interviu.