Ion Zgîrcu, farmacist
Opinie oferită în contextul dezbaterii publice asupra proiectului de Lege privind completarea Legii cu privire la medicamente, organizată de IDIS Viitorul.
Dacă Proiectul de Lege al medicamentului va fi adoptat în forma actuală, vânzările în farmacii ar putea scade, din cauza magazinelor specializate. Eu cred că în aceste magazine pacientul nu va primi niciodată o consultație la fel de efectivă ca în farmacie. Cu siguranță că oamenii nu vor găsi toate medicamentele necesare și vor fi nevoiți să meargă și la farmacie ca să cumpere tot tratamentul prescris de medic. Mai este un aspect care ia amploare la noi. Acum sunt pacienți care se adresează la un anumit farmacist. Apare tendința ca fiecare persoană să aibă farmacistul său, exact așa cum are medic de familie, stomatolog sau preot la care se adresează mereu. Sunt din ce în ce mai multe cazuri în care farmacistul este urmat de pacienți, dacă acesta își schimbă serviciul.
De altfel, aceste magazine specializate care vin sa trateze „probleme ușoare de sănătate” cu ajutorul unei „persoane specializate”, care trebuie sa informeze cumpărătorul despre medicament, nu vor face altceva decât sporească folosirea nerațională a medicamentelor. Acum, întâlnim tot mai multe cazuri când pacienții se informează de pe internet despre o anumită boală, pe care o suspectează. Ulterior, aceștia în loc să ceară ajutorului unui medic, vin în farmacie și cer medicamentele care cred că îl vor trata. În urma unei discuții cu pacientul însă farmacistul depistează care este problema reală a acestuia și eliberează medicamentul corespunzător sau le sugerează să se adreseze la medici, dacă suspectează ceva grav. Să nu uităm că toți vizitatorii farmaciilor așteaptă în primul rând de la farmacist o consultație eficientă, iar mai apoi medicamentul propriu-zis. De mai multe ori sunt cazuri când pacientul se adresează la o farmacie ca să afle cum să administreze medicamentele sau ce efecte adverse are sau altă informație ce ține de medicament. Ei bine, în „magazinele specializate” cine va oferi acest lucru?! În plus să nu uităm că aceste magazine vor fi centre comerciale unde vânzarea multă înseamnă un profit mare pentru patron. Respectiv, cu siguranță că se va încuraja vânzarea adițională și nerațională a medicamentelor. Pot să aduc un exemplul paracetamolului, un medicament foarte des folosit datorită acțiunii sale analgetice, antiinflamatoare și antipiretice. Pe cât este de folosit și eficient acest medicament, pe atât de periculos, doza letală fiind de 2.000 mg la o priză sau 3.000 mg pe zi pentru un adult. Aceste doze sunt foarte mici, ținând cont că un comprimat sau o pulbere efervescentă, de obicei, au doza de 500-650 de mg. Cine va purta răspundere pentru pacientul care a luat 4 comprimate de paracetamol, sperând ca îi va trece durerea de cap mai repede? Iar acel paracetamol a fost luat din magazine sau comandat prin postă, de exemplu.
Referitor la importul paralel de medicamente, practica altor state arată că aceasta aduce avantaje societății, deoarece populația este asigurată cu un asortiment cât mai mare de medicamente. Aici însă vorbim de state ca Germania sau Danemarca. În Moldova, fără controlul Laboratorului pentru Controlul Calității Medicamentelor riscăm să avem pe piață medicamente contrafăcute sau de proastă calitate.