Autor: Irina Papuc
Datele statistice arată că femeile care practică sexul comercial, homosexualii și persoanele dependente de droguri se infectează, cel mai des, cu virusul HIV. Aceasta se întâmplă, deoarece ei optează pentru sexul neprotejat, iar injectarea drogurilor se face, în mare parte, cu seringi utilizate. Pentru a beneficia de un grant în valoare de 8 milioane de dolari de la Fondul Global, autoritățile trebuie să pregătească un document prin care să își propună să reducă esențial numărul de îmbolnăviri printre aceste grupuri.
Potrivit unor date ale Ministerului Sănătății, 74,24% din numărul total al persoanelor care trăiesc cu HIV au între 15 şi 39 de ani. În 5,54 la sută calea de transmitere a fost prin utilizarea drogurilor injectabile, iar în 86,12 la sută - pe cale sexuală.
Astfel, în Chișinău numărul celor infectați care utilizează droguri ajunge la 14%, iar în Municipiul Bălți cifra ajunge la aproape 40%. Indicii sunt destul de înalți și printre reprezentantele sexului comercial și homosexuali. Programele naționale elaborate de Ministerul Sănătății de prevenire și control HIV/SIDA nu se centrează însă pe aceste grupuri de risc, astfel soluțiile de reducere a cazurilor de infecție printre prestatoarele de servicii sexuale, homosexuali și utilizatori de droguri lipsesc.
Din acest motiv, autoritățile ar putea rata 8 milioane de dolari oferite de către Fondul Global pentru combaterea SIDA, Malariei și Tuberculozei și care ar putea constitui un mare ajutor în perioada de tranziție a Republicii Moldova către noul model de finanțare.
Astfel, un proiect de modificare a Programului Național, elaborat în 2011, prevede ca până în 2015 prevalenţa HIV printre utilizatorii de droguri să nu fie mai mare de 20 la sută, printre lucrătoarele sexului comercial- nu mai mare de 11 la sută, iar printre gay- până la 5 la sută, printre deţinuţi nu mai mare de 3,5 la sută şi printre populaţia generală nu mai mare de 0,44 la sută. Totodată se preconizează ca fiecare persoană din aceste grupuri de risc să facă un test HIV voluntar ca să-și cunoască diagnosticul. Urmează, la fel, să fie dezvoltate servicii de susținere a persoanelor care iau tratament antiretroviral și de suport psihologic, atât pentru persoanele bolnave, cât și pentru rudele acestora.
Articole relaționate:
Un bărbat a fost condamnat la pușcărie pentru că și-a infectat concubina cu HIV