Autor: Irina Papuc
Toate cărțile și edițiile pentru copii vor fi editate conform unor parametri unici. Astfel, editurile vor trebui să țină cont de mărimea caracterelor, densitatea lor, dar și de lungimea rândului în funcție de vârsta elevilor. Specialiștii în sănătate publică au pregătit un regulament în acest sens, iar scopul este reducerea numărului de afecțiuni ale vederii copiilor.
În ultimii cinci ani numărul elevilor cu vederea afectată a crescut de la aproximativ 14 mii la aproape 18 mii, în anul 2012, susține Mariana Tutunaru, șefa Direcției sănătatea copiilor și tinerilor din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică. „Afecțiunile ochilor sunt asociate cu poziția incorectă în bancă, cu iluminarea insuficientă din clase, dar cea mai frecventă cauză este mărimea necorespunzătoare a caracterelor a cărților din programele școlare”, afirmă specialista. Ea consideră că incidența ridicată poate fi oprită doar prin stabilirea unor reguli stricte pentru edituri. Documentul care conține reglementările editării publicațiilor pentru copii deja a fost elaborat, iar în cel mai scurt timp va fi transmis ministerelor pentru avizare, mai afirmă Mariana Tutunaru.
Astfel, Regulamentul sanitar privind cărțile și editurile pentru copii prevede anumite reguli de imprimare a caracterelor în funcție de grupa de vârstă. Pentru micuții de la patru până la șase ani mărimea cheglului (mic instrument în turnătoria de litere) nu trebuie să fie mai mică de 4,95 milimetri, iar pentru clasele mai mari- de cel puțin 3,5 și 2 milimetri. Editurile vor trebui să țină cont și de anumite specificații în privința lungimii rândului, distanța dintre caractere și interlinii. Regulamentul va fi obligatoriu pentru toate editurile. Acesta a fost consultat de către specialiștii Catedrei Igienă de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie„Nicolae Testemițanu” și de Catedra design și tehnologii poligrafice de la Universitatea Tehnică.
Potrivit Marianei Tutunaru, cărțile pentru copii deja existente, care nu respectă aceste specificații, nu vor fi scoase din uz.
Medicii oftalmologi spun că cele mai frecvente afecțiuni ale vederii întâlnite printre copii sunt miopia, hipermetropia și strabismul. Cele mai frecvente cauze sunt acțiunile mediului, dar și activitățile efectuate la distanță mică, precum sunt cititul sau lucrul la calculator.
Articole relaționate: