Autor: Irina Miron

Este directorul Spitalului Raional Ungheni de trei ani. Spune și-ar fi dorit  să nu renunțe la activitatea de medic terapeut, iar astăzi îi este dor de pacienți. Recunoaște că nu duce un mod de viață sănătos și este mândră de medicii cu care lucrează.

În 2012, Spitalul Raional Ungheni a fost calificat drept cel mai bun spital raional din țară. Al cui merit credeți că este?

Nouă ne-a reușit de mai multe ori această performanță. Este fără îndoială meritul oamenilor cu care lucrez. În plus, și dotarea tehnică bună ne-a ajutat să ajungem în fruntea clasamentului. În instituția pe care o conduc muncesc medici, care știu să renunțe la interesele lor personale pentru a fi la dispoziția pacienților, oameni care pur și simplu știu să își facă treaba bine. Noi am investit enorm ca să ajungem la această performanță. Trimitem în fiecare an doctori la cursuri de perfecționare în străinătate de unde aceștia  „fură” metode variate de lucru pe care ulterior le aplică acasă.

Puteți spune că s-a îmbunătățit și mai mult calitatea serviciilor medicale?

Sigur că da. Pacienții sunt mult mai mulțumiți, iar asta e cel mai important.

De ce depinde calitatea serviciilor medicale într-un spital raional?

De profesionalismul celor care au menirea de a salva vieți, dar și de echipamentele medicale, metodele moderne de investigații și condițiile hoteliere pe care trebuie să le pui la dispoziția pacientului.

Dumneavoastră le îndepliniți pe toate?

Nu, mai avem și noi probleme. Clădirile spitalului sunt vechi de peste o jumătate de secol, iar pentru a le repara, e nevoie de investiții costisitoare pe care nu ni le permitem. Tot ce putem face e să apelăm la proiecte.

Vă confruntați și cu problema cadrelor medicale?

Din fericire, nu. Cred că suntem printre puținele spitale raionale în care problema deficitului de medici nu este una acută. Suntem asigurați cu medici în proporție de 95%.

La începutul acestui an, în raionul Ungheni au fost înregistrate cele mai multe persoane infectate cu gripa de tip AH1N1, 11 la număr, iar în august, anul trecut, a trebuit să interveniți prompt atunci când zeci de oameni, victime ale accidentului din Morenii Noi, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ce a însemnat pentru spital atâtea cazuri grave?

În primul rând, cheltuieli mari. A trebuit cumva să oferim îngrijirile medicale necesare tuturor celor internați atât în august 2012, cât și persoanelor infectate cu AH1N1. În consecință, bugetul a avut de suferit. Anul trecut, am primit suplimentar de la Compania Națională de Asigurări în Medicină 400 de mii de lei. Banii alocați au fost utilizați pentru pansamente, medicamente, intervenții chirurgicale. Tot atunci, a trebuit să apelăm și la ajutorul medicilor care erau în concediu ca să reușim să acordăm asistență medicală tuturor.

Cum îi instruiți pe doctori să aibă o atitudine umană și respectuoasă față de pacienți?

Vorbesc permanent cu ei. Organizăm și seminare în acest scop. Eu le spun de fiecare dată că în relația cu pacientul, importantă e omenia. Nu-mi doresc situații neplăcute și încerc să le evit.

Dar au existat asemenea situații?

Recunosc, au existat. Am avut înregistrate plângeri prin care bolnavii  fie că au acuzat medicul pentru că le-a vorbit urât, fie pentru alte lucruri.

Ce măsuri ați luat?

Am aplicat sancțiuni sub formă de mustrare și am tăiat din adaosurile  la salariu.

Nu e o pedeapsă prea blândă?

În acest caz, nu. Totul depinde de cât de mult a greșit medicul, dacă e vorba de alte încălcări, atunci mă pronunț și eu pentru alte pedepse mai aspre.

Se ia mită la Spitalul Raional Ungheni?

Nu, nu știu de ce s-a creat impresia eronată potrivit căreia doctorii sunt cei mai corupți. Există recompense bănești în semn de mulțumire față de medic, iar asta nu trebuie percepută drept mită.

Cum luptați cu fenomenul?

Tot prin discuții. Încerc să îi conving pe doctori că mita nu e cea mai bună variantă.

Ce salariu aveți și pentru ce vă ajung banii?

Am un salariu de 6.000 de lei. Nu sunt puțini bani și nici mulți. Îmi ajung cât să trăiesc decent, mai ales că copiii sunt deja pe la casele lor, la rândul meu, mi-am făcut și eu deja demult o casă. Nu sunt nevoită să cheltuiesc mulți bani.

Ați renunțat la activitatea de medic terapeut atunci când ați devenit director. Vă lipsesc pacienții?

Ei îmi lipsesc cel mai mult. Am încercat să fac și una și alta, însă din cauza deplasărilor permanente, m-am pomenit în imposibilitatea de a mai face ceea ce am făcut trei decenii. Acum mai consult doar pacienți fideli, rude, prieteni.

Urmați sfaturile pe care le dați pacienților dumneavoastră?

Nici pe departe. Modul de viață pe care îl am nu îmi permite să o fac. În fiecare dimineață, când mă trezesc, îmi zic că de azi o să mănânc la vreme și o să îmi fac și timp să mă odihnesc. Nu-mi reușește însă niciodată.

Doamnă Crăciun, vă mulțumim pentru interviu.