Autor: Irina Papuc
Recrutarea cadrelor medicale la nivel internațional se va face după anumite reguli de care vor ține cont Guvernele mai multor țări. Reglementarea migrației acestora a devenit necesar după ce mai multe state au început să se confrunte cu o lipsă acută de angajați. Republica Moldova, care este afectată grav de lipsa cadrelor medicale și care este o furnizoare de doctori pentru alte țări, urmează să semneze un astfel de document.
Lipsa cadrelor medicale devine o problemă tot mai acută pentru toate sistemele de sănătate ale lumii. Fiecare stat încearcă să soluționeze problema cum poate, cea mai efectivă metodă fiind recrutarea personalului din state cu economie subdezvoltată. În aceste condiții, Republica Moldova este puternic dezavantajată din acest punct de vedere, deoarece medicii aleg statele europene, unde pot câștiga salarii mai mari. Astfel, a apărut necesitatea semnării unui acord la nivel internațional care să conțină un set de reguli privind principiile etice de recrutare a personalului medical.
„În prezent, 57 ţări se confruntă cu un deficit semnificativ de personal medical, fapt ce determină necesitatea de a realiza un management efectiv şi integrat al migraţiei personalului medical şi de a asigura respectarea la nivel internaţional a principiilor etice de recrutare a personalului medical. Aceste principii prevăd asigurarea condiţiei ca fluxul migrator al personalului medical din ţările de origine să nu implice un impact negativ asupra accesului populaţiei la servicii de sănătate în ţările respective”, se prevede într-un document elaborat de Ministerul Sănătății.
Pentru că există date care confirmă faptul că doctorii moldoveni preferă să se angajeze în statele europene, Ministerul Sănătății intenționează să semneze un astfel de acord cu Franța, Italia, România, Germania, Norvegia, Turcia, Portugalia, dar și cu Federația Rusă și Israel. Acesta prevede faptul că angajările se vor face prin contacte directe de către agenții de stat sau private de recrutare, fără intermediari, pentru a reglementa procesul de migrare a personalului medical.
Totodată, fiecare țară va recruta personal medical doar dacă situația din țara respectivă la capitolul asigurare cu medici permite acest lucru. În plus, angajatorii din țara de destinație nu vor putea recruta medici dintr-un alt stat dacă acesta are deja încheiat un contract de servicii pentru o perioadă îndelungată.
Documentul mai prevede că orice contract încheiat între medic și instituția străină, care dorește să-l angajeze, să conțină o clauză care să prevadă reîntoarcerea obligatorie a doctorului în sistemul medical de unde vine și să presteze servicii medicale pentru o perioadă determinată.
Nicolae Jelamschi, directorul adjunct al Centrului Național de Management în Sănătate afirmă că documentul nu îngrădește dreptul medicilor de a emigra, dar va permite ca procesul să fie circular. „Ne place sau nu, medicii oricum vor pleca. Putem doar să asigurăm condiții transparente pentru ca angajatul să se întoarcă peste o perioadă înapoi în țară. Contractele vor fi încheiate trilateral ca fie parte -statul angajator, cel care oferă angajatul și cadrul medical, să obțină anumite beneficii”, a precizat acesta.
Proiectul acordului care urmează să fie semnat cu aproape 20 de state este supus dezbaterilor publice. În ultimele două decenii, mai bine de 40 la sută dintre cadrele medicale au părăsit sistemul național de asigurare a sănătății, dintre care o mare parte au emigrat. În această perioadă numărul de medici s-a redus de la 16.000 în 1990 la aproximativ 10.550 în 2012. Și asistenții medicali sunt mai puțini decât acum 20 de ani – de la 46.000 cifra abia de atinge acum 23.000.
Articole relaționate:
Insuficiență de medici de familie. Statisticile sunt sumbre și pentru anii următori