Redactor: Sorina Bujarov

Lipsa somnului afectează grav sănătatea creierului. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Birmingham (Alabama), persoanele care dorm mai puţin de şase ore pe noapte prezintă un risc crescut de a suferi un accident vascular cerebral. 

Studiul efectuat pe 5.660 de adulți demonstrează că persoanele care nu reușesc să doarmă mai mult de cinci-șase ore pe noapte prezintă un risc de patru ori mai mare de a face un accident vascular cerebral comparativ cu persoanele care dorm șapte-opt ore pe noapte, scrie doctorulmeu.ro.

„Oamenii știu foarte bine că este important să aibă o alimentație sănătoasă, să facă sport sau să nu fumeze pentru a preveni apariția unui accident vascular cerebral. Dar foarte puțini au în vedere că insomniile au un impact semnificativ asupra sănătății creierului”, a declarat autoarea studiului, dr. Megan Ruiter.

Spre deosebire de alte studii, cercetarea s-a efectuat doar pe persoane fără probleme de sănătate, de aceea rezultatele ei sunt considerate destul de relevante. Toți participanții aveau o greutate în limite normale, nu prezentau sindrom de apnee în somn și nu aveau antecedente de accident vascular cerebral în familie, spune dr. Ruiter.

Motivul pentru care insomniile cresc riscul de accident vascular cerebral nu a fost  bine definit, însă autorii studiului susțin că ar fi implicat un dezechilibru hormonal. Astfel, lipsa somnului sau oboseala cronică determină creșterea nivelului de cortizol, numit și hormonul stresului. Sau stresul este un factor de risc al bolilor cardiovasculare și cerebrovasculare, consideră autori cercetării.

Medicii atenţionează, neglijate sau netratate corect, insomniile au un impact major asupra randamentului fizic și psihic al persoanelor afectate. O persoană cu tulburări de somn este permanent obosită, prezintă astenie fizică și psihică, îi scade  capacitatea de efort, capacitatea de memorare și concentrare, i se reduce viteza de reacție, prezintă somnolență diurnă, devine irascibilă şi nervoasă. Pe plan psihic, pacientul insomniac va fi predispus la apariția de nevroze, depresii, ajungându-se la tulburări de comportament și personalitate.

 

Articole relaţionate:

Studiu: Insomnia poate provoca gânduri suicidale

Persoanele care nu dorm suficient consumă mai multe grăsimi

1,5 milioane de români suferă de apnee în somn