Autor: Sorina Bujarov
Practic fiecare al 2-lea (46.1%) medic din Moldova nu cunoaște legislația din domeniul sănătății. Așa arată rezultatele studiului privind analiza riscurilor de malpraxisul medical în țara noastră. Astfel, aproximativ jumătate din totalul medicilor participanți la studiu au mărturisit că nu cunosc cadrul legislativ ce reglementează practica medicală.
Totodată, aproape 62 la sută dintre doctorii care au afirmat că se descurcă bine în actele legislative din domeniu, în realitate, habar nu aveau ce prevederi are Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului sau Legea cu privire la exercitarea profesiei de medic.
De asemenea, doar unul dintr-o sută de doctori cunoaște ce pedepse prevede Codul Contravențional în cazul în care va comite o ilegalitate în timpul exercitării meseriei. În același timp, niciunul dintre medicii respondenți nu a știut că există sancțiuni pentru diverse încălcări prevăzute în Codul Civil și cel Penal.
Totodată, doctorii care au afirmat că știu bine legislația s-au referit, de fapt, la acte normative, care nu le reglementează direct activitatea. Astfel, din 12 acte normative identificate de către medici, jumătate nu reprezentau documente ce reglementează în mod direct practica medicală. Acestea aduc doar stipulări cu privire la organizarea asistenței medicale populației și la drepturile sociale ale pacienților.
„Faptul că mulți dintre medici nu cunosc legislația din domeniul sănătății este o situație extrem gravă. Necunoașterea ei reprezintă un risc de malpraxis medical, deoarece are loc o încălcare neintenționată a reglementărilor. Or, necunoașterea legislației, după cum se știe, nu absolvă persoana vinovată de responsabilitatea pentru generarea prejudiciului pacientului.”, susține expertul Andrei Mecineanu.
În Republica Moldova există trei legi de bază care reglementează practica medicală. Este vorba de Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului, Legea cu privire la exercitarea profesiei de medic și Legea privind ocrotirea sănătății. Deși nu există încă o lege a malpraxisului, cadrele medicale care încalcă legislația pot fi pedepsite conform prevederilor din Codul Contravențional, cel Civil și Codul Penal.
Articole relaționate:
Directorul Centrului Medicilor de Familie de la Drochia va fi judecată pentru trafic de influență