Redactor: Irina Miron

Zeci de cutii cu fiole de interferon contrafăcute, un medicament utilizat de bolnavii cu hepatită, au fost descoperite în câteva farmacii din România. În locul medicamentului propriuzis, fiolele conțineau apă distilată și glucoză. Poliția română și Agenția Medicamentului au demarat o anchetă pe acest caz, scrie romanialibera.ro.

La începutul acestei luni, Agenția Medicamentului de la București a început să primească sesizări de la pacienți cu privire la medicamentele Pegasys. Astfel, responsabilii au inițiat o anchetă în farmaciile din România, iar în două din județul Argeș și în una din județului Ialomița, au fost găsite cutii de Pegasys contrafăcute.

„Produsele nu prezintă un risc mortal, nu conțin substanțe active, ci pur și simplu apă distilată”, a explicat Marius Savu, președintele Agenției Naționale a Medicamentului.

Pacienții sunt revoltați

Situația îi nemulțumește pe bolnavii de hepatită care se tem că ar putea rămâne fără tratament. „În primul rând, este foarte grav că aceste medicamente contrafăcute au ajuns în farmacii, deoarece ele sunt compensate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă că autoritățile aruncă banii pe fereastră. O singură fiolă de Pegasys costă între 750 – 800 de lei, iar tratamentul pentru o lună care înseamnă fiole plus pastile, ajunge la 6000 de lei lunar. În al doilea rând, aceste medicamente contrafăcute compromit șansele de vindecare ale pacienților. Pacienții cu hepatită sunt de multe ori nevoiți să aștepte aceste medicamente și își pun speranța că îi vor ajuta să se vindece”, a menționat Marinela Debu, președinte al Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România.

Minsiterul Sănătății a anunțat că toate loturile suspecte de medicamente vor fi retrase de pe piața farmaceutică și că reprezentanții Agenției Medicamentului au luat legătura cu compania producătoare în vederea înlocuirii de urgență a produsului.

Medicii români spun că nu au mai întâlnit pacienți cu probleme din cauza medicamentului Pegasys. „Avem destul de mulți pacienți, dar până acum niciunul nu a reclamat vreo problemă cu seringile de interferon. Totuși, am afișat în spitale materialele pe care le-am primit de la firma producătoare, astfel încât pacienții să știe cum arată seringile originale”, a spus dr. Adriana Moțoc, medic infecționist la Spitalul „Victor Babeș” din București.

Diferențele sunt ușor de observat

Minsiterul Sănătății recomandă pacienților care și-au cumpărat medicamentele Pegasys în ultimele două săptămâni, să se adreseze imediat medicului. Specialiștii susțin că medicamentul falsificat prezintă diferențe ușor de observat față de medicamentul original Pegasys. Dispozitivul de administrare al medicamentului falsificat este o seringă din plastic, spre deosebire de cel al medicamentului original, a cărui seringă este din sticlă, capacul protector al acului este de culoare neagră, spre deosebire de cel al produsului original, care este gri, pistonul este de culoare albă, în timp ce cel al medicamentului original are culoarea roșie. În plus, pe cutia produsului falsificat nu apare codul de culori și nici codul de bare. 

 

Articole relaționate:

Bolnavii de hepatita C de la Spitalul Republican nu-și mai iau tratamentul de o lună. Medicamentele s-au terminat, iar direcția spitalului încearcă să ascundă acest lucru 

România, pe ultimul loc în Europa la tratarea bolnavilor de hepatită 

Aproape 5% din cei 50.000 de români testați gratuit la hepatita C, depistați cu acest virus