Redactor: Irina Miron
România se plasează pe ultimul loc din 30 de state europene în ceea ce privește accesul pacienților cu hepatita C la tratament și servicii medicale specializate. Sunt datele celui mai recent raport lansat de Asociația Europeană a Pacienților cu Boli de Ficat. Țara vecină a obținut, astfel, un singur punct la categoria accesul pacienților la tratamente inovatoare, scrie România Liberă.
Datele din raport arată că pacienții români nu sunt tratați cu aceleași medicamente de ultimă generație ca bolnavii din alte state europene. Asta deoarece lista medicamentelor compensate nu a mai fost actualizată din 2007.
Mai mult, persoanele cu hepatită din România nu au acces la terapia de ultimă generație numită triplă terapie. În consecință, boala a ajuns în stadiu cronic la aproximativ 80-90% din cei 600 de mii de români diagnosticați cu hepatita C.
Raportul, realizat anual de Asociația Europeană a Pacienților cu Boli de Ficat, nu analizează doar accesul pacienților la tratament și servicii medicale, dar și potențialele măsuri de prevenție, screening, strategie națională și registru național, în 30 de state, 27 dintre care sunt membre ale Uniunii Europene.
Deocamdată, România nu beneficiază de o strategie națională pentru tratarea hepatitei C, chiar dacă are cel mai mare număr de bolnavi din Europa. Abia în aprilie curent, Ministerul Sănătății și asociațiile de pacienți au format un grup comun de lucru, care urmează să formuleze prima strategie națională pentru combaterea hepatitei C. Totodată, în România nu există niciun registru național de pacienți prin care bolnavii să fie monitorizați mai ușor de doctori.
„Sperăm că o dată cu aprobarea primei strategii naționale de combatere a hepatitei C, să se realizeze și un registru național al pacienților pe care noi, medicii, îl cerem autorităților de mai mulți ani”, a declarat doctorul Adriana Moțoc, medic infecționist la Spitalul „Victor Babeș”, din București.
Estimările specialiștilor arată că vârful epidemiei de hepatită C în România, va fi atins în anul 2020, din cauza cumulării pacienților infectați înainte de 1989 cu persoanele nou infectate care utilizează droguri intravenoase, piercing sau tatuaje. Hepatita C nu poate fi prevenită prin vaccinare. Totuși, testarea și depistarea precoce contribuie la reducerea ratelor mari ale mortalității.
Articole relaționate: