Autor: Irina Papuc

Ministerul Sănătății va trimite peste 100 de rezidenți din anul II și III în localitățile rurale pentru a îndeplini funcția de medic de familie. Autoritatea încearcă prin această metodă să soluționeze problema acută a insuficienței de doctori în sate. Experții consideră decizia Ministerului una pripită, care ar putea genera o serie de probleme, deoarece, spun ei, vor îmbrăca halatul alb tineri care încă nu și-au primit nici măcar diplomele de studii.

Ministerul Sănătății a luat decizia, de comun acord cu Universitatea de Medicină, să angajeze medici rezidenți din anul II și III de studii în satele unde aceștia lipsesc cu desăvârșire. Pentru a-i motiva să meargă la sate autoritatea a ordonat directorilor Centrelor Medicilor de Familie să se ocupe de „acomodarea” acestora și chiar să le pună la dispoziție transport pentru ca tinerii rezidenți să se deplaseze la muncă și înapoi. Totodată, aceștia urmează să fie repartizați în funcție de locul acestora de baștină.

Dispoziția semnată de către Ministrul Sănătății prevede că rezidenții din anul II vor avea dreptul să muncească câte trei luni pe parcursul unui an, iar cei din anul III – doar trei luni. Pe lângă bursa de rezident de 900 de lei aceștia vor primi și salarii.

Potrivit lui Nicolae Bacinschi, prorectorul Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” chiar de astăzi cei 126 de rezidenți vor merge în sate și vor fi angajați în 33 de raioane. El a precizat că stagiul practic era prevăzut în programul de studii, însă la inițiativa Ministerului Sănătății aceștia urmează să activeze în regim normal, doar că vor fi monitorizați de coordonatorii din raion.

Unii directori ai Centrelor Medicilor de Familie spun că sunt mulțumiți parțial de decizia Ministerului. Pe de o parte urmează să fie soluționată parțial problema asigurării cu medici, de pe altă parte rezidenții anului II nu-și pot asuma responsabilitățile depline ale unui doctor de familie, de vreme ce nu dețin o diplomă de studii și licență de specialitate.

„În ultimii 12 ani a venit un singur specialist tânăr la noi în raion. Acum urmează să angajăm specialiști în satele Calfa și Gura Bâcului. Nu prea am înțeles care va fi procedura pentru rezidenții din anul II. Până acum ei au făcut stagii la noi, nu au fost angajați pe cont propriu și nici nu au luat decizii de unii singuri. Urmează să soluționăm acest aspect”, a declarat Victor Golban, directorul Centrului Medicilor de Familie, Anenii- Noi.

Alți directori sunt mai optimiști și spun că rezidenții din zilele noastre sunt mult mai pregătiți decât erau ei la aceeași vârstă.

„În raionul nostru sunt necesari peste 30 de doctori de familie. Consider această idee foarte bună. Rezidenții de azi sunt mult mai pregătiți chiar și decât eram noi pe vremea când abia ne-am angajat”, este de părere și Vera Munteanu, director CMF Hâncești. Ea este sigură că nu vor exista situații când diagnosticul și tratamentul vor fi indicate greșit și nu vede o problemă în faptul că o parte din tineri nu au încă diplomă de studii.

Experții în sănătate sunt mai puțin optimiști că această decizie este una salvatoare. Ei cred că mai degrabă este una care va genera o serie de probleme, mai ales că ar contravine și Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic.

„Această dispoziție este o dovadă a faptului că pentru soluționarea anumitor probleme stringente din sistemul de sănătate se recurge la soluții de moment. Până la urmă chiar și acestea trebuie să se înscrie într-un cadru legal. Documentul prevede clar angajarea în câmpul muncii a medicilor rezidenți. Expresia juridică a angajării presupune că medicul rezident va presta activitatea de medic conform legislației în vigoare. Aceeași lege stabilește foarte clar că exercitarea profesiunii de medic este interzisă persoanelor care nu dețin diplomă de studii superioare și diplomă de licență la specializare”, afirmă expertul în politici de sănătate, Andrei Mecineanu. El consideră că astfel sunt neglijate aspecte foarte sensibile privind legalitatea diagnosticului stabilit și tratamentului prescris.

„Aceasta înseamnă că, la modul practic, vor activa medici care nu și-au finalizat studiile și, în consecință, există riscuri privind calitatea actului medical. Ministerul Sănătății ar trebui să nu recurgă la mecanisme de a furniza asistență medicală în orice mod, ci așa cum prevăd normele și standardele unanim acceptate. Experiența internațională nu cunoaște istorii de succes după asemenea scenarii”, mai afirmă acesta.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății în sistemul medical lipsesc peste 300 de doctori de familie. 

 

Articole relaționate:

De luna viitoare, medicii rezidenți vor avea salariul de medic începător. În medie aceștia ar putea primi 2.300 de lei 

Statul plătește, privații profită. Peste 90 la sută din rezidenții de la farmacie și stomatologie refuză să lucreze cu salarii de bugetari